În așteptarea feeriei turistico-supertehnologice Gaz-a-Lago, care va demara mai din scurt decât ne așteptăm, fiecare dintre protagoniști (era cât pe ce să greșesc și să scriu profitori) încearcă să își rezolve rapid problemele, ca să poată avea mâinile libere.
Dinspre partea lor – cum se întâmplă în astfel de ocazii, în care tensiunea așteptării dă pe dinafară -, în Orientul Mijlociu, oamenii mărunți, cei care suportă istoria, vehiculează cele mai abracadabrante zvonuri. Cu atât mai multe și mai abundente, cu cât liderii din regiune și demnitarii de la Washington, veniți săptămâna trecută în pelerinaj la baza civilo-militară (Centrul de Coordonare Civil-Militar din Kiryat Gat), n-au ieșit măcar cu o singură lămurire, în declarațiile lor, din ambiguitatea Planului Trump în 20 de puncte (sărbătorit cu fast global, pe 13 octombrie, la Sharm el-Sheikh).
Se va dovedi, probabil, că a nu declara nimic concret este o strategie ce funcționeză într-un spațiu în care poveștile sunt încă sorbite ca un elixir, ba e chiar singura strategie care poate să mai funcționeze. Există prea multe probleme maligne, fatalmente interconectate, încât magnificul Trump să nu le rezolve dintr-o singură mișcare, ca pe un nod gordian.
Unde Tony Blair și Cvartetul (ONU, Statele Unite, Uniunea Europeană și Rusia), entitate care a avut drept scop medierea procesului de pace israeliano-palestinian, au eșuat, va reuși cu succes Solistul din Biroul Oval.
Din textul proiectului Autorității Internaționale de Tranziție pentru Gaza – GITA – (dezvăluit, în exclusivitate, de cotidianul israelian Haaretz), lipsește, alături de celelalte propuneri, tocmai numele aceluia care l-a realizat: Tony Blair. Pe fostul premier britanic (1997-2007) și Trimis Special al Cvartetului (2007-2015) l-a ales să conducă GITA viitorul ei președinte în Consiliului Păcii, Donald J. Trump. Nu e limpede unde, în arhitectura Autorității, îi este locul și care sunt atribuțiile specifice ale acestui Consiliu cu rezonanțe orwelliene, dar nu poate fi decât la vârf și cu puteri absolute. Altfel nu și-ar sacrifica din timpul prețios, ca să îl conducă, însuși liderul de la Casa Albă. Ca președinte al Consiliul Păcii va fi, deduc, un fel de guvernator onorific al Noii Gaze.
Poate datorită motivelor care îl fac să fie unul dintre cele mai detestate personaje din Orientul Mijlociu, Tony Blair va avea câștig (sic!) de cauză. Iar motivele sunt legate de invazia Irakului în 2003 (minciunile patetice legate armele de distrugere în masă deținute de Saddam Hussein) și consecințele acestei invazii (nașterea ISIS a fost una dintre cele mai teribile). La acestea se adaugă relațiile sale de „consultanță” și „consiliere”, care l-au îmbogățit, cu lideri regionali aflați și astăzi la putere. A fost o perioadă fertilă pentru Trimisul Special al Cvartetului, ce a știut să mixeze, ca un virtuoz, rolul politic și afacerile private. cu iscusința cu care și viitorul președinte al Consiliului Păcii o face.
Este un moment cum nu se poate mai bine venit, pentru ca visul imobiliar al lui Trump pentru Gaza să prindă contur și – sub umbrela Acordurilor Abraham – toată lumea să fie orientată spre business, iar vechile, cronicile diferende să fie acoperite ca sângele uscat din Gaza. Așa cum ne-a dat el însuși de știre, țările bogate din Golf sunt dispuse să investească zeci de miliarde de dolari (vreo șaptezeci pentru început) numai să îi vadă visul cu ochii.
Mai mult decât unul dintre 112 laureați ai Nobelului pentru Pace, Solistul din Biroul Oval devine Pacificatorul însuși.
sursă: libertatea.ro
