AcasăAlte Ştiri„Ne fuge democrația de sub picioare?”–Adrian Severin, la GOLD FM
Data publicării: februarie 3, 2022 20:20

„Ne fuge democrația de sub picioare?”–Adrian Severin, la GOLD FM

Data publicării: februarie 3, 2022 20:20

DISTRIBUIE:

Autor: Adrian Lambru

Fostul politician Adrian Severin a declarat în cadrul emisiunii “Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de la Gold FM că: „Nici Rusia și nici China nu mai sunt state comuniste, în schimb, trebuie să fim atenți la Statele Unite ale Americii când vine vorba de comunism”.

În contextul controversat în care se află cele trei mari puteri ale lumii, Rusia, China și SUA, Adrian Severin spune că primele două ar fi depășit stadiul de state comuniste, iar din punct de vedere al americanilor, în Rusia și China ar fi regimuri autoritare. Acestea s-ar deosebi astăzi de statele democratice din zilele noastre pentru că nu ar urma modelul Statelor Unite. Cu toate acestea, fostul politician atrage atenția asupra acestui model de regim, fiind unul ce se îndepărtează tot mai mult de ideea de democrație.

„Uite că SUA infestează acum restul statelor care o urmează, printre care și România” – a adăugat moderatorul emisiunii, Cozmin Gușă la ideea lui Adrian Severin. „După Revoluție am luptat pentru democrație, iar acum uite că ni se trage democrația de sub picioare”.

„Nimeni în Europa nu dorește război”

Actuala situație privind tensiunile dintre Rusia și Ucraina a ajuns în punctul în care nimeni din Europa nu ar dori să izbugnească vreun război, susține Adrian Severin. Fostul politician își îndreaptă atenția asupra Statelor Unite în această situație, declarând că: „Unii de peste ocean, de la americani, doresc ca acest război să aibă loc. Nu toți, dar e posibil. Asta pentru că ei socotesc că ori au război, ori trebuie să schimbe politica externă”.

Problemele din SUA privind politica externă ar fi foarte delicate, conform fostului politician. Pe de cealaltă parte, pe plan intern, niciodată America nu ar fi fost la fel de divizată precum s-ar prezenta în prezent. „Am pierdut democrația în Statele Unite ale Americii” – a adăugat Adrian Severin. „Dacă definim democrația ca situația actuală din SUA, iar noi vom continua să îi urmăm, vom deveni o democrație pierdută”.

Emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe paginile de YouTube și Facebook ale Radio Gold FM România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Deseară e deschiderea canadiană a Campionatului Mondial, cu meciul Canada-Bosnia. În...

Meciul Canada - Bosnia-Herțegovina, din grupa B de la Cupa Mondială, se joacă vineri, la Toronto, de la ora 22.00. Partida va avea loc pe...

Parlamentul Bulgariei, decizie de excepție pentru consumatori. Se interzice și pedepsește...

Adunarea Națională a Bulgariei interzice creșterea nejustificată a prețurilor. Comercianții vor fi obligați să publice zilnic sumele contra cărora pot fi achiziționate produsele pe care le...

USR propune pedepse de până la 5 ani pentru șefii de...

Inițiativa legislativă este semnată de parlamentarii USR Oana Murariu, Stelian Ion, Alexandru Dimitriu, Dumitru Văduva, Simona Spătaru și Ciprian Rus și introduce răspunderea penală...

USR anunță c-ar putea sprijini Guvernul Tomac, ținând cont de îndemnul...

USR urmează să decidă, vineri, dacă susține Guvernul Tomac, hotărârea fiind influențată și de poziția președintelui Nicușor Dan, fără a fi exclusă rămânerea la...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img