În cadrul emisiunii „Lumea-i cum este”, de la Gold FM, au fost prezentate extensiile statutului de neutralitate al unui stat și relevanța acestui statut în lumea post-Război Rece.
Principiile statutului de neutralitate al unei țări au fost stabilite în secolele al XIX-lea și XX. Mai este „la modă” neutralitatea statelor? În esență, neutralitatea este o manieră de păstrare a suveranității. Un stat se poate menține astfel, în principiu, la adăpost de jocul geopolitic practicat de marile puteri și, mai ales, de consecințele devastatoare ale războaielor.
Deși metoda nu s-a dovedit infailibilă și unele state declarat neutre au căzut victime calculelor marilor puteri – în Primul Război Mondial, Germania intra din primele zile în Belgia și Luxemburg, state neutre… – neutralitatea, concept care lasă loc de multe interpretări, a avut de-a lungul timpului evoluții concrete, pro și contra, din care statele care o practică, dar și, eventual, celelalte au avut ce învăța.
Regulile neutralității prevăd ca statul care a decis să rămână în afara conflictelor să nu participe la ostilități, să nu ofere asistență beligeranților sau să recruteze trupe pentru cei implicați în război, să nu furnizeze sprijin logistic sau de spionaj militar. Pe de altă parte, un stat neutru păstrează dreptul de a face comerț cu toate părțile aflate în conflict, iar cetățenii săi pot exporta celor ce se află în stare de război arme și muniție. Fără această regulă, ajutorul dat de Franța neutră Războiului de Independență a SUA (1775-1783) nu ar fi avut rezultatul cunoscut – spre insurecția americanilor față de Imperiul Britanic au plecat importante transporturi de arme, bani, materiale, prin intermediul unor firme care treceau prin alte zone neutre, aparținătoare de Coroana… olandeză. În timp ce americanii au câștigat, pentru monarhia franceză acest efort a însemnat o gaură în buget de peste un miliard de livre (mai mult de 200 miliarde de dolari la valoarea actuală). Mare parte a istoricilor pun declinul financiar ulterior la baza izbucnirii Revoluției care l-a decapitat pe marele susținător… neutru al americanilor, Regele Ludovic al XVI-lea.
Pe segmentul circulației banilor prin statele neutre, este de notorietate descoperirea – soldată cu o anchetă – a faptului că în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când și al treilea Reich, șialiații făceau presiuni asupra Elveției să nu deruleze niciun fel de comerț cu partea adversă, Banca Națională a țării făcea tranzacții… în aur cu majoritatea celor implicați în conflagrație, de la Germania, Italia, Japonia sau Ungaria până la Franța, SUA și Marea Britanie.
Raportul final al comisiei internaționale independente care a pornit ancheta asupra acestor mișcări financiare ale statului elvețian, dat publicității după 12 ani de cercetări, menționa, printre altele, faptul că aurul rechiziționat de la evreii din Olanda era topit și transportat la Banca Centrală elvețiană, precum șică „Elveția a fost un punct major de vânzare și transfer al obiectelor de artă rechiziționate cu forța de naziști din teritoriile ocupate”. După război, Elveția, cu infrastructura aproape intactă și băncile prospere, a început să crească economic chiar și cu 5% pe an. Nu doar Elveția a făcut afaceri cu al treilea Reich, ci și neutra Suedia.
Un Raport dat publicității de BBC în anul 1997 nota faptul că aproape 60 de tone de aur a căror proveninență a rămas necunoscută au intrat în Banca Centrală de la Stockholm. După război, Suedia a înapoiat Belgiei și Olandei anumite cantități de aur.
După cea de-a doua conflagrație mondială, un moment definitoriu pentru ideea de neutralitate eramarcat în Austria, unul dintre marii învinși. În 26 octombrie 1955, ministrul de Externe LeopoldFigl, ieșea în fața mulțimii și anunța că „Austria este liberă”, promițând poporului un viitor fericit și independent sub drapelul neutralității. Evoluția ulterioară a Austriei i-a confirmat promisiunea. În timpul cancelarului Bruno Kreisky, neutralitatea a fost „jonglată” în cadrul Comunității Economice Europene astfel încât s-a reușit o „personalizare” a dezvoltării țării care era deopotrivă în mijlocul cooperării economice și autonomă la nivelul politicii externe. Rolul dearbitru între est și vest i-aîntărit semnificativ Austriei și statutul internețional. De altfel, în timpul Războiului Rece, neutralitatea s-a dovedit un mecanism diplomatic foarte viabil. De pildă, Agenția Internațională pentru Energie Atomcă era plasată în Viena tocmai datorită neutralității Austriei. Organizația Națiunilor Unite are sediul la Geneva din același considerent, neutralitatea Elveției.
După disoluția fostei URSS, neutralitatea a devenit tot mai mult și pentru tot mai mulți o noțiune depășită, valabilă mai mult ca principiu. În lumea interconectată care vine și odată cu intrarea majorității statelor europene în structurile euro-atlantice, acest statut rămâne mai mult unul declarativ. Iar în condițiile păcii îndelungate pe care o înregistrează Europa, neutralitatea și-a pierdut mult din semnificația concretă.
