(transcrierea pamfletului „Omul Negru al Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
În mod normal, la cât mai zice și se contrazice, Donald Trump n-ar mai trebui luat în seamă în comentariile geopolitice serioase, dar nu avem ce face, prieteni goldiști. Este, totuși, președintele ales al SUA și ales nu oricum, ci ales, dacă vreți, cu sprijinul moral al ultra-majorității românilor, care erau oripilați de evoluția lui Joe Biden, una pro-război, deci una care să pună în pericol mare România în contextul celei mai extinse vecinătăți cu Ucraina care aparține României, vă reamintesc și voi reaminti mereu acest lucru.
În spatele perdelelor de vorbe ale lui Trump, astea pe care n-ar trebui să le luăm în seamă, să știți că totuși se acționează. Și, ca să descifrăm bine ce se va întâmpla, trebuie să pornim, și asta fac eu astăzi, de la interesele sale de bază. Care sunt acestea? În plan intern, al Statelor Unite ale Americii, e vorba desigur strict despre bani și piețe, iar în plan extern, adică în plan geopolitic, Donald Trump încearcă din răsputeri să nu conflictualizeze în mod radical cu China și Rusia. Cele două, unite fiind contra SUA, ar putea provoca marele dezastru al dedolarizării, dezastru ce îi aruncă pe americani în hăul unei mari crize, un hău al cărui fund nu se întrevede. În acest mod și în această accepțiune trebuie să pricepeți declarațiile de ieri ale lui Donald Trump, de la întâlnirea cu Mark Rutte, fostul premier al Olandei și actualul șef al NATO. Ce a zis Trump în rezumat, pentru cei care n-ați fost atenți. În primul rând s-a prefăcut cocoș în relația cu Putin și cu Rusia și atât de tare s-a cocoșit, încât a mai dat un termen (știți că el nu respectă niciodată termenele și ultimatumurile pe care le dă), dar i-a mai dat un ultimatum acum, lui Vladimir Putin, de 50 de zile, timp în care, dacă nu se ajunge la pace, pe la sfârșitul lunii septembrie, începutul lui octombrie, dar nici măcar nu mai contează precizia, se va porni la război. Apoi a deschis operațiunea de război, în care a zis în felul următor: „băi NATO, europenilor (că acolo e grosul NATO, fără Statele Unite ale Americii) voi trebuie să vă înarmați. Dar cum? Ne dați nouă bani, în Statele Unite, cumpărați armament de la noi, pe care după aceea voi, europenii, îl donați, cum vă spunem noi și la intervalele prevăzute de noi, Ucrainei. Ca ăia să se poată apăra!”. Ăsta, Rutte, căruia-i cunoașteți unsuroșenia, și faptul că l-a linguiști pe Trump în urmă cu două săptămâni, la summit-ul NATO, a zis „da, bineînțeles, stăpâne”, „Yes, Daddy!” sau cum o fi spus el. Și a rămas, cum a zis Trump, că Europa cheltuiește bani pentru un armament pe care nu-l va poseda, ci îl va livra rapid Ucrainei, spre a merge la război cu Rusia. Dar, de fapt, merge Europa la război cu Rusia.
Ce înseamnă asta? Înseamnă, în mod strict, bani mulți, sute de miliarde pentru companiile din complexul militaro-industrial al Statelor Unite ale Americii. Deci, de pe o piață (că vă spuneam că Trump caută piețe) în care SUA încă este competitivă: cea a armamentului. N-au rămas multe piețe pe care SUA este competitivă, dar cea a armamentului încă îi aparține în mod preponderent. Ei bine, acest lucru pune UE într-o postură de tip gâgă, din nou. De ce? Pentru că nici mai mult, nici mai puțin, pe banii lor, dar sub comandă americană, europenii trebuie să meargă direct la război cu Rusia. Nu-i vorba că marii lideri ai Uniuni Europene asta își și doreau, bineînțeles, ei fiind motorizați până acum în mod diferit. V-am explicat despre Casa Rothschild, care militează pentru război cu Rusia pe teritoriul Ucrainei, până la ultimul ucrainean. Însă, acum, în mod surprinzător, sau nu (și o să vedeți de ce), Trump se alătură în acea parte. Ei bine, această procedură a lui Trump nu cred că îi displace lui Putin chiar deloc. De ce? Pentru că Rusia este bine pregătită și înarmată ca să mai toace vreo câteva sute de miliarde de euro ale europenilor sub formă de armament american. Cum să îi toace? Bombardând și distrugând, ca până acum, tot armamentul care este pe drum către Ucraina sau poposește în Ucraina, că asta s-a întâmplat până în acest moment. Dar să știți că, în plus, chiar și China aplaudă ceea ce face Trump. De ce? Pentru că arsenalul care va fi drenat din rezerva SUA către Ucraina via Uniunea Europeană înseamnă ceva în minus pentru Statele Unite, iar în niciun caz banii primiți de americani contra acestui armament nu vor putea face diferența din punct de vedere geo-economic în competiția de acest tip dintre Statele Unite și China.
Concluzii despre „Orange Man”, Donald Trump, „Omul Negru al Zilei” astăzi la Gold FM: Prieteni goldiști, noi râdeam amar, dar de multe ori cu poftă, de către un Joe Biden ce, în mod evident, era o marionetă abulică a Deep State-ului american. Ei bine, acum am aflat că avem de-a face în persoana lui Trump cu o altă marionetă de care, sigur, putem să și râdem, dar ne putem și teme. De ce? Pentru că, în mod evident, această marionetă care va împlini 80 de ani, din punct de vedere biologic, este una hiperactivă, deci mai periculoasă.











