AcasăGold FMLiviu Man explică scandalul din PNL cu fitil de la Cluj, decăderea...
Data publicării: iulie 14, 2025 17:55

Liviu Man explică scandalul din PNL cu fitil de la Cluj, decăderea educației în familie cu efecte asupra comportamentului deviant al tinerilor!

Data publicării: iulie 14, 2025 17:55

DISTRIBUIE:

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Liviu Man a analizat desfășurarea și alegerile de la Congresul PNL, cu scandalul ulterior provocat de șeful CJ Cluj Alin Tișe, respectiv ororile petrecute la festivalul BEACH PLEASE, starea reală a tinerilor de azi și responsabilitatea părinților, dar și a societății.

La Congresul PNL din weekend, liberalii au lansat un proiect de reformare a partidului, sub deviza „Modernizare cu Rădăcini”, însă au omis complet să-i invite pe liderii PNL încă în viață și încă activi, părând că mai degrabă își ascund rădăcinile în loc să le promoveze. La PNL Cluj, conducerea le aparține lui Emil Boc și Daniel Buda, Alin Tișe fiind întotdeauna exclus și făcând un soi de opoziție din interior. În actualul joc de la vârful conducerii României, Alin Tișe a fost susținut de Ilie Bolojan pentru funcția de prim-vicepreședinte al PNL, însă a fost sabotat de vechii săi rivali clujeni: Boc și Buda. Tișe a reclamat trădarea din partid, dar fără să îl nominalizeze pe Emil Boc, probabil pentru că n-a vrut să-și distrugă punțile cu trecutul, conform interpretării jurnalistului Liviu Man.

Gușă: Congresul PNL, un fel de “Bitch please!”. Bolojan ușor rănit, Hellvig exclus de la decizie, Boc între scaune, prins cu mâța-n sac

Este total anti-democratic modul în care a procedat PNL în atribuirea funcțiilor. Congresul PNL a fost doar o formalitate, care să oficializeze niște înțelegeri deja statuate între liderii liberali. Dacă Ilie Bolojan nu va reuși cu planurile sale de guvernare și reformele de la acest nivel, va sfârși la fel ca predecesorii săi.

Festivalul de la Costinești, Beach Please, a demonstrat care este nivelul unei părți consistente a tineretului din ziua de astăzi. În primul rând, jurnalistul Liviu Man a identificat ca vinovată întreaga societate, care a privit pasivă și indiferentă declinul sistemului de învățământ și al educației. Vinovați mai sunt și USR-iștii, principalii promotori ai ideologiei de tip woke, care au contribuit la spălarea pe creier a unor generații întregi. Având în vedere manifestările de la festival, ale artiștilor, dar și ale copiilor și tinerilor care îi idolatrizează, cu sutele de mii, se pune problema supraviețuirii României ca stat și cultură, pentru că pare că ne autodistrugem.

O mare problemă este și comportamentul părinților și al familiilor elevilor, în general, care au ajuns să submineze complet autoritatea profesorilor și a cadrelor didactice, hipersensibilizându-și copiii și arătându-le că se pot comporta de parcă li se cuvine totul. Mai mult decât atât, nucleul societății, familia, a fost supus unei presiuni uriașe după Revoluție, iar exodul părinților în țări străine pentru a câștiga „o pâine mai bună” a avut și are consecințe majore asupra copiilor lăsați de izbeliște sau în grija unor bunici lipsiți de putere și autoritate în fața beizadelelor în devenire. Peste această dramă a mii de familii se adaugă și ideologia woke, care atentează la structura acestui nucleu al familiei.

Nu e exclus și deja se vorbește despre ascensiunea lui Andrei Șelaru (Selly), patronul Beach Please, în sfera politică. El ar putea fi, într-un viitor relativ apropiat, cooptat de un partid politic și lansat în acest spațiu, astfel încât să devină un nou lider al tinerilor și un nou erou național, pe modelul actorașului Zelenski.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Liviu Man descifrează posibilul joc dublu al președintelui și capcana premierului...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Liviu Man a pus sub lupă...

Marius Ghilezan explică experimentele civilizaționale din România: între pelerinajul evlavios de...

Autor: Oana-Medeea Groza Jurnalistul Marius Ghilezan a analizat, alături de moderatorul Cozmin Gușă, în emisiunea „CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ”, experimentul civilizațional din România, pelerinajul...

Robert Turcescu la „Fără Filtru, cu Jessie Baneș”: Confesiunile unui jurnalist...

Autor: Oana-Medeea Groza Robert Turcescu, una dintre cele mai recunoscute voci din presa românească, a oferit într-un interviu amplu acordat jurnalistei Jessie Baneș la Radio...

Deputatul Andrei Gușă (AUR): Declarațiile ministrului Culturii sunt incompatibile cu funcția...

Solicit public demisia imediată a ministrului Culturii, Demeter András István, în urma apariției unor înregistrări și declarații de o gravitate excepțională, în care acesta...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img