(transcrierea rubricii „Omul Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
Anca Alexandrescu nu s-a mai răzgândit, de această dată, și ne-a anunțat, aseară, că va candida, sigur, pentru poziția de primar general. Mișcarea ei politică este spectaculoasă și bineînțeles că schimbă în mod radical conținutul următoarei campanii electorale, care, practic, a început, și pe care eu v-o anunțam încă de săptămâna trecută, ca fiind, oricum, una extrem de tensionată și marcată de multă chiloțăreală. Îi doresc succes Ancăi, dar nu o voi susține, deși, în mod teoretic, ar fi fost de așteptat, măcar din spirit de colegialitate jurnalistică și pentru că va reprezenta, probabil, alternativa electorală oferită de suveraniști în 2025. Spiritul de colegialitate trebuie să fie, însă, o manifestare de tip reciproc, ori între mine și Anca se știe că nu există așa ceva. În plus, Anca nu e suveranistă. E orice altceva ați putea crede. E curajoasă, talentată, damă bine, influentă, dar suveranistă sigur nu e. A căpătat această alură aparentă doar din decembrie 2024, atunci când a devenit susținătoarea lui Călin Georgescu, în mod brusc, un Călin Georgescu care a preluat, în ultimii câțiva ani, un discurs suveranist, el la maturitate acționând ca un globalisto-progresist. În fine, despre Georgescu putem spune că este devenit suveranist la bătrânețe. În sfârșit, așa cum am explicat ieri în polemica mea cu SRS, eu nu cred că Anca Alexandrescu are abilitățile manageriale necesare spre a fi un primar general eficient, deoarece are o fire mult prea conflictuală și nici nu are experiență managerială, iar în plus, nici nu poate deveni, din funcția de primar general, ceea ce eu mi-aș dori, adică un pilon politic pe care să se sprijine în viitor mișcarea suveranisto-conservatoare, aflată în luptă cu actuala putere, una subordonată total intereselor bruxelleze.
Revin la anunțul candidaturii Ancăi Alexandrescu, care s-a tot făcut în ultimele zile și care reclama în mod implicit susținerea lui Călin Georgescu, dar și a AUR. Vă ofer răspunsul lui Călin Georgescu, durează 30 de secunde, legat de susținerea candidaturii Ancăi Alexandrescu.
Voi ați înțeles de aici că Georgescu o va susține pe Anca Alexandrescu? Eu nu, chiar deloc. Dar parcă aș fi revăzut scenele prin care „Voievodul” se ferea în campania electorală de prezidențiale, chiar să-i pronunțe numele lui George Simion, nici aici l-a pronunțat numele Ancăi, iar pe al lui Simion atunci l-a pronunțat doar cu forcepsul, la final, când a priceput că Simion chiar poate ajunge președinte al României. Georgescu a făcut-o, însă, într-un mod blamabil. Vă amintiți scena de la Marius Tucă, care devenise excedat la rândul lui, deoarece Voievodul nu se mai oprea să-l denumească pe Simion „mai tânărul meu protejat”. Ei bine, dacă Georgescu o va susține sau nu în mod explicit pe Anca Alexandrescu, rămâne de văzut. Eu nu cred. Însă, din punct de vedere moral, spun că este obligat să o facă, deoarece Alexandreasca a fost cel mai important sprijinitor al său în ultimele sale 11 luni de restriște. Dacă Georgescu este obligat moral la susținere, nu e același cazul AUR, care încă este în situația de a călca apa; așa să citiți reacția lui George Simion la anunțul de candidatură al Ancăi Alexandrescu. Zice Simion: „Mâine ne anunțăm candidatul care îl va bate pe Ciolacu la Buzău. Pentru primăria București pe cine să susțină AUR?”.
De fapt, liderul AUR își întreabă în mod perfect inutil susținătorii despre ce e de făcut, iar răspunsul acestora bineînțeles că e ușor de ghicit, în condițiile în care Simion nu spune numele celor ce ar trebui comparați cu Anca Alexandrescu și despre care ar fi vorbit el și Petrișor Peiu că sunt introduși într-un sondaj… Peiu, Piperea, Lulea, care o fi, dar să-i spună, ca să-i poată compara lumea cu Anca Alexandrescu. În mod real, și sunt convins de acest lucru, George Simion crede că AUR nu are în București electorat suficient ca să-i asigure victoria în alegeri. Și atunci ar vrea să iasă din situație într-un mod facil și eventual să piardă, dar pe mâna altora, iar, dacă va fi cumva cu noroc și câștigă, ceea ce eu nu cred, să fie primit, vorba aia. Iar legat de campanie și sondaje, am observat că Anca Alexandrescu este și prezentă în sondaje, deci nu e dizidentă – marca dizidentului este că nu are nevoie să fie prezentă în sondaje. Este prezentă la scoruri mari, dar dacă la Avangarde este prezentată la 16%, informațiile mele spun că are un scor de 8%; iar dacă la CURS este la 13%, informațiile mele spun că are 6%. Desigur că aceste scoruri sunt pe persoană fizică, cum ar veni, cum ar zice Vanghelie. Ele se vor modifica, crescând peste cota de 15%, în momentul în care AUR va declara că o susține.
Dar, apropo de AUR, pentru că tot i-a plăcut lui George Simion să folosească pilda din fabula lui Alexandru Donici cu „Racul, broască și o știucă”, atunci când era vorba și a discutat despre guvernările Iohannis, ei bine, exact așa se simte că ar fi situația trio-ului Simion, Georgescu, Anca Alexandrescu, anume că cei trei, la fel ca cei din fabula, nu pot muta sacul cu grâu căzut în iaz, deoarece trag în direcții diferite. Și de fapt, prieteni goldiști, în ciuda uriașului sprijin popular pe care l-a avut, exact așa a evoluat mișcarea suveranistă din România în ultimii ani. Știu asta cu precizie, pentru că m-am chinuit și eu vreo doi ani de zile, eșuând în încercarea de a-i coagula pe suveraniști. Am renunțat în final, deducând că așa ceva nu e posibil în SECURISTAN, decât atunci și doar atunci când vrea asta Sistemul subteran de putere, care n-a vrut, nu vrea și nici nu o să vrea. Iar mișcarea suveranistă se va afla, uite, ca să fiu amabil, chiar dacă Anca Alexandrescu va câștiga și eu voi fi contrazis, sau tocmai dacă ea va câștiga, la finalul unui ciclu în care va fi fost folosită, fraudată, abuzată, terminată.
Anca Alexandrescu a plâns, ieri, când și-a anunțat candidatura. E firesc în momente de mare emoție și tensiune, mai ales pentru o femeie. Să ascultăm un scurt fragment, totuși, din speech-ul ei.
Ei bine, mie mi-a adus aminte plânsul Ancăi de Traian Băsescu și plânsul său cu „Dragă Stolo”. Anca, după cum ați văzut, a plâns natural. Băsescu a avut un plâns mimat. Deci, în cazul lui, plânsul a fost mimat. Marinarul era atunci tot primar de București, iar acest plâns mimat era din registrul de rezervă al SIE; tot de acolo, tot de la SIE.
Însă similitudinea merge mai departe: Băsescu a ajuns primar general în anul 2000, cu o majoritate PSD-istă ostilă în Consiliul General, dar cu care s-a acomodat rapid, prin hoțiile organizate împreună cu șeful acestora pe București, vestitul Dan Ioan Popescu, și mai era și situația cu șase primari de sector, toți PSD, cu care Băsescu s-a tot războit, de nu prea s-a mai făcut nimic prin București vreo câțiva ani. Acum, la sectoare, avem patru primari PSD-iști și doi primari PNL-iști, iar majoritatea din Consiliul General al Municipiului București este una nesuveranistă, la care contribuie mai ales USR-ul. Și cu asta am cam zis tot despre „Omul Zilei”, Anca Alexandrescu. Ce să fie, ce să fie? Uite așa, menajerie.
