(transcrierea rubricii „Omul Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
Recunosc, aveam câțiva „clienți” restanți pentru rubrica de „Omul Negru” al zilei (din păcate nu ducem lipsă de astfel de clienți), dar, consultând azi dimineață calendarul zilei de azi, am remarcat că în urmă cu 104 ani se năștea Zoe Dumitrescu-Bușulenga, personalitate excepțională, pe care demult voiam să o evoc. Nu doar pentru cei pasionați de literatură, academiciana Zoe Dumitrescu-Bușulenga a fost o personalitate pomenită des de-a lungul studiilor liceale sau universitare ale noastre, ale tuturor. În trecut, devenise un fel de reper școlar atunci când se discuta despre literatură și mai ales despre Mihai Eminescu. Erau vremuri în care bagajul cultural era o obligație pentru orice român cu pretenții, printre ei și eu, așa cum m-au învățat părinții mei. Noi cu toții în familia noastră, dar și în cercul meu de prieteni, am respectat-o pe Zoe Dumitrescu-Bușulenga, tocmai pentru că eram și suntem marcați de Eminescu și opera sa, despre care academiciana vorbea așa:
„Pentru mine însă, important era, la început, să driblez noua doctrină care încerca să se încuibe la noi… marxismul, dublat, fireşte, de ateism. Am intrat în facultate într-o vreme amarnică… Eminescu era făcut socialist, toată cultura românească se transforma într-o cultură pre-comunistă. La seminarii faceam contrariul a ceea ce se făcea la cursuri. Studenţii au simţit imediat asta, omul tânar înţelege repede aceste lucruri, şi atunci toţi veneau la mine. Am început cu Eminescu, fiindcă el era ţinta tuturor. Încercam să-l arăt în lumina adevarată, cât se putea, fiindcă eram controlaţi. Am făcut tot felul de acrobaţii, de interpretări de text, ca să ajungem indirect la adevăr; acestea s-au spus cu jumătate de gură.”
Despre viața la începuturile dictaturii comuniste, Zoe Dumitrescu-Bușulenga evoca în diverse publicații următoarele:
„În 1947 ne-am trezit că pierdem tot. Ni s-au luat casele, pământurile, tata a pierdut şi pensia, a trebuit să-l ascund, pentru că fusese subsecretar de stat în guvernul Maniu din 1929, alt frate era considerat criminal de război, o soră a mamei avusese soţul împuşcat în munţi de Securitate… Eu am rămas pur şi simplu pe drum. A fost o perioadă pînă în 1964 în care am trăit un infern cultural. Încercam în toate felurile să eludăm, făceam seminarii cu analiză de text – am martori studenţi din atîtea generaţii – făceam o chestie cu totul împotriva programei analitice şi a voinţei şefiei catedrei. Biblia figura ca primă carte în Bibliografia dată de mine.”
Nu am loc aici, prieteni goldiști, să evoc mai multe lucruri pe care le-am aflat de-a lungul timpului despre Zoe Dumitrescu-Bușulenga, unele, să știți, cu mare tâlc politico-securistic, dar vreau să marchez un lucru excepțional, o declarație de la finalul vieții academicienei, când spunea următoarele:
„Azi, pentru mine personal, pentru cei puţini rămaşi din generaţia mea, spectacolul lumii contemporane este dezarmant. Mă simt într-o mare nesiguranţă, pentru că toată tabla de valori în care am crezut s-a zguduit. N-aş vrea să spun că s-a şi prăbuşit. Suntem însă neliniştiţi, puţin nedumeriţi, suntem şi trişti; ceea ce se petrece pe planetă nu-ţi dă senzaţia unei liniştiri iminente. Ce se întâmplă acum seamănă cu perioada prăbuşirii Imperiului Roman, dar acele zguduiri erau provocate de venirea lui Iisus: era înlocuită o pseudospiritualitate cu spiritualitatea adevărată. Dar cine vine la noi astăzi?Ai zice că mai degrabă vine Antichristul, nu Mântuitorul. Nădăjduiesc că omenirea să-şi revină din această clipă de orbire, care cam durează.”
În mod excepțional pentru acest destin aparte, imediat după anul 2000, Zoe Dumitrescu-Bușulenga se dedică vieții monahale. Ea se apropiase de mult timp de Dumnezeu, dar atunci s-a călugărit la Mănăstirea Văratec, sub numele de Maica Benedicta, fiind inițiată și călugărită chiar de către părintele Iustin Pârvu. Și, în final, mărturisirea ei de atunci:
„Am socotit că un creştin intelectual trebuie să-şi petreacă ultimii ani ai vieţii aşa cum se făcea pe vremuri, şi mai cu seamă soţiile care rămâneau singure, se retrăgeau la mănăstiri. Era o frumoasă obişnuinţă, mai ales în lumea boierească.”
Zoe Dumitrescu-Bușulenga a murit în 2006 la Mănăstirea Văratec, dar este îngropată la Putna și azi, post-mortem, este „Omul Zilei” la Gold FM.
