AcasăAlte ŞtiriPâinea e tot mai scumpă în Europa, susține o analiză the New...
Data publicării: octombrie 20, 2022 9:47

Pâinea e tot mai scumpă în Europa, susține o analiză the New York Times

Data publicării: octombrie 20, 2022 9:47

DISTRIBUIE:

Autor: Marius Ghilezan

Există semne că inflația în Europa se înrăutățește. Datele publicate miercuri au arătat că prețurile generale de consum au crescut într-un ritm rapid în septembrie față de anul precedent, urcând cu aproape 11% în Uniunea Europeană și cu 10,1 % în Marea Britanie. Costul alimentelor de bază a crescut cu aproape 16 % în Uniunea Europeană și cu peste 14 % în Marea Britanie, în timp ce prețurile la energie au crescut cu aproximativ 40 % în ambele zone, informează the New York Times.

Pe măsură ce inflația continuă ascensiunea, prețul ridicat al pâinii crează multă îngrijorare. Prețurile pentru alimentele de bază au crescut cu 19% față de anul trecut, cea mai rapidă creștere înregistrată în Europa, potrivit Eurostat.

citește și: Vot istoric obținut de PNL în Parlamentul European

Miercuri, gigantul alimentar global Nestlé a anunțat că a crescut prețurile cu 9,5 % în trimestrul al treilea, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În trimestrul precedent, creșterea era de doar 7,7 %.

În Ungaria, prețul pâinii a crescut cu 77 %, față de anul precedent

Prețul pâinii este cel mai rapid resimțit în buzunarele oamenilor. Acesta a crescut mai ales în țările limitrofe Ucrainei. În Ungaria, costul unei pâini a crescut în septembrie cu 77% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit Eurostat. În Croația, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia și Slovacia, prețurile pâinii au crescut cu peste 30 la sută.

Costurile pe energie au creat o undă de șoc în Germania, mai anunță ziarul american. Prețul pâinii a crescut cu 18% într-un singur an.

Fine Bagels, o brutărie din Berlin, a crescut recent prețurile pentru covrigii de tip new-yorkez la 1,20 EUR de la 1,10 EUR, cu toate că proprietarii nu voiau să mărească prețul.

Pâinile de secară ale Velzelio Duona, o brutărie tradițională din nordul Lituaniei, făcute după rețetele bunicii, sunt extrem de apreciate. Patronul acesteia a fost nevoită să crească prețurile cu 33 % anul acesta, pentru a compensa creșterea costului făinii, uleiului de floarea soarelui și zahărului. Prețul fructelor uscate și al semințelor folosite la unele pâini s-a dublat.

Pentru a reduce facturile la energie, patronul și-a acoperit acoperișul cu panouri solare. Dar, pe măsură ce iarna se apropie și cerul se întunecă mai devreme, el trebuie să cumpere electricitate la prețuri cu 500 % la sută mai mari decât acum un an. Împreună cu cei șase angajați ai săi pornesc cuptoarele patru zile pe săptămână, în loc de cinci, pentru a economisi bani, mai susține publicația americană.

sursă: newstand.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Victor Ponta la Fără Filtru cu Jessie: Radiografia problemelor care blochează...

Victor Ponta, fost prim-ministru al României, a fost invitat în cadrul emisiunii „Fără Filtru cu Jessie”, difuzată la Radio GOLD FM, unde a făcut...

Justiția dă dreptate … Justiției. 1 miliard de euro pentru salariile...

Înalta Curte de Casație și Justiție a câștigat definitiv, joi, procesul împotriva Guvernului și Ministerului Finanțelor privind plata unor restanțe salariale ale magistraților, în...

Ștefan Popescu: Acordul Trump-Putin va demonstra (in)capacitatea liderilor europeni care se...

Se conturează o nouă etapă a relațiilor internaționale, odată cu semnarea unui acord între Statele Unite ale Americii și Rusia, în urma negocierilor privind...

Ultima schemă electorală a lui Trump: 1000 de dolari de investit...

Satira, oricât de exagerată ar fi, nu reușește niciodată să se ridice pe deplin la nivelul realității. Un exercițiu de imaginație Să ne imaginăm că Giorgia...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img