Autor: Sorin Roșca Stănescu
Tot de la Cotroceni, tot din rândul mult prea înțelepților consilieri prezidențiali, a fost lansat în această săptămână un nou scenariu. Halucinant, la fel cum au fost și cele conform cărora Klaus Iohannis urmează să devină ba șef suprem NATO, ba șef suprem UE. Acum aflăm că acesta intenționează, împins de la spate de echipa sa, să devină șeful Executivului. După alegeri.
Klaus Iohannis a avut mai multe guverne „ale lui”. Numai în ultimii aproape cinci ani, au fost două guverne Orban, un guvern Cîțu, un guvern Ciucă și un guvern Ciolacu. În total, cinci bătute pe muchie. Unul mai destoinic decât altul. Dirijate ceas de ceas de la Cotroceni. Am putea trage așadar ușor concluzia că domnul Klaus Iohannis crede sincer, susținut la unison de consilierii și fanii săi, că este cât se poate de priceput în conducerea administrației publice centrale. Depinde cum îi măsurăm calitățile. Dacă raportăm răspunsul la atenția care ni se acordă în plan geopolitic de către partenerii noștri din NATO și UE, atunci „guvernele președintelui” și implicit Klaus Iohannis merită nota maximă. Am fost realmente în acest interval de timp băgați în seamă. Desigur, asta ne-a cam costat. Am plătit în avans și mai mult decât făcea și fără a respecta legea offset miliarde și miliarde de euro pentru a ne dota, acum și mai ales în perspectivă, cei circa 40 de mii de combatanți cu care ar trebui să facem față unui eventual atac rusesc. Am încheiat fel de fel de înțelegeri secrete și nesecrete, potrivit cărora niciun cetățean american care circulă fără viză când vrea și cât vrea prin România nu răspunde penal în fața autorităților noastre dacă săvârșește vreo infracțiune. Fie ea și crimă. Nu știm, pentru că nu trebuie să știm, cât Dumnezeu ne costă bazele americane și bazele NATO din România și dacă cândva vom putea obține și beneficii, altele decât securitatea despre care ni se tot vorbește. Nu știm nici măcar cât ne-a costat până în prezent proiectul science-fiction al microcentralelor atomice localizate în mod total greșit sub aspect geologic la Doicești. Nu știm multe, dar totuși știm că prin semnătura sa asumată în numele Guvernului, fără vreun acord al Parlamentului, am perfectat un acord complex de securitate cu statul ucrainean, care în orice moment ne poate împinge într-un război. Trăgând după noi eventual și NATO. Și fără a epuiza lista, habar nu avem cât timp vom mai plăti dobânzi la dobânzi, pentru zecile de miliarde împrumutate de „guvernele sale”, la cele mai mari costuri din Europa și câte generații de sacrificiu vor exista, pentru a ne reveni la normal.
Aceasta ar fi, să spunem, jumătatea plină a paharului. Despre jumătatea goală vorbește de la sine starea dezastroasă a învățământului românesc, o rușine care n-a mai existat de două secole sau poate niciodată, cu 40% dintre tineri care nu merg nici la școală și nici nu muncesc. Sau apa de băut, adusă cu sacaua în acest an de grație în aproape 200 de localități. Sau energia, care se oprește, deși – nu-i așa? – eram grație înțelepciunii „guvernelor sale” cel mai important hub european. Precum tot un măreț hub am devenit și în ceea ce privește gazele naturale, pe care le exploatează și le vând alții nu pe bursa din București, ci pe bursa din Viena. Și atâtea altele.
Acum, ca să tragem o concluzie, mai trebuie să precizăm că, pentru încununarea meritelor sale, domnul Klaus Iohannis, ca să fie numit premier, va avea musai nevoie de „președintele său”. Acesta urmând să fie generalul cu patru stele Nicolae Ciucă. Pe care, încălcând grav protocolul, l-a trimis pe invitația sa la reuniunea de gală organizată de Joe Biden cu toți șefii de state NATO. Motiv pentru care Ciucă nu a trecut de portar. Dar să trecem peste acest detaliu. Ciucă, odată devenit președinte, se va consulta cu partidele parlamentare cât ai zice „pește” și-l va desemna pe Klaus Iohannis candidat pentru poziția de premier al României. „Premierul” lui Ciucă va trebui însă să mai îndeplinească o condiție pentru a fi uns în această calitate. Să fie votat de o majoritate parlamentară. Care majoritate? Răspunsul la această întrebare rămâne suspendat. Ca de altfel și răspunsul la întrebarea dacă „ostașul în fruntea țării” va fi același cu noul președinte al României. Dar dacă totuși se întâmplă, cine știe ce ar mai putea urma? Poate o modificare a Constituției. Urmată de o nouă rocadă pe rețeta Putin-Medvedev. După care „președinte pe viață”. Ca Xi Jinping.
sursă: corect-news.ro
