AcasăAlte ŞtiriRaportul OMS despre cauzele pandemiei a băgat lumea în ceață
Data publicării: aprilie 1, 2021 8:00

Raportul OMS despre cauzele pandemiei a băgat lumea în ceață

Data publicării: aprilie 1, 2021 8:00

DISTRIBUIE:

Nu există „dovezi definitive” că orașul chinez Wuhan şi piaţa Huanan sunt sursele pandemiei de SARS-CoV-2, însă cea mai mică probabilitate este ca virusul să fi „scăpat” dintr-un laborator, arată raportul final al echipei ştiinţifice comune a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) și Chinei, care a investigat originea noului coronavirus.

În timp ce liderul misiunii, doctorul Peter Ben Embarek, vorbea pe Zoom cu jurnaliștii despre raportul final de 123 de pagini și răspundea criticilor acestora referitoare la conținut neclarificator al documentului, directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus a informat statele membre OMS, într-un briefing, că toate ipotezele, inclusiv cea a unui incident de securitate care a dus la scăparea virusului dintr-un laborator chinez, rămân în discuție. „Deși echipa a ajuns la concluzia că o scurgere de laborator este cea mai puțin probabilă ipoteză, acest lucru necesită investigații suplimentare, posibil cu misiuni suplimentare ce implică experți specialiști și pe care sunt gata să le desfășor. (…) Permiteți-mi să spun clar că, în ceea ce privește OMS, toate ipotezele rămân pe masă”, a declarat directorul general al OMS, citat de „The Sun”.

Fostul secretar de stat american Mike Pompeo a reacționat imediat pe Twitter, după ce a auzit prezentarea oficială a raportului final întocmit de experți, acuzând OMS de complicitate la ascunderea adevărului despre izbucnirea pandemiei și acuzând campania de dezinformare practicată de Partidul Comunist Chinez și OMS. „Raportul OMS este o continuare a campaniei de dezinformare PCC-OMS. Dr. Tedros a colaborat cu Xi pentru a ascunde transmiterea de la om la om într-o conjunctură critică. Wuhan Institute of Virology rămâne cea mai probabilă sursă a virusului, iar OMS este complice”, a scris Mike Pompeo, pe Twitter.

Institutul de Virusologie din Wuhan studiază coronavirusurile și ar fi efectuat cercetări privind modalitatea de creștere a contagiozității acestora. În plus, laboratoarele se află în apropierea locului unde s-au înregistrat primele cazuri. Cu toate acestea, controversata anchetă comună OMS – China a concluzionat că laboratoarele din Wuhan sunt „bine gestionate” și au facilități „de înaltă calitate”.

Deputatul britanic Tobias Ellwood a declarat pentru „The Sun” că Beijingul are de răspuns la multe întrebări, iar omenirea se confruntă cu o nouă problemă – cum procedezi când un stat refuză accesul restului lumii pentru a lămuri de unde și în ce condiții a izbucnit o pandemie?

Documentul înaintează ca ipoteză originea animală a SARS-CoV-2, dar încă nu s-a stabilit cum a trecut virusul din regnul animal la oameni.

Misiunea internaţională a fost alcătuită din 17 oameni de ştiinţă, care au lucrat alături de o echipă formată din acelaşi număr de experţi chinezi, într-o vizită de 28 de zile la Wuhan, pe care mai mult de jumătate din membri primului grup a petrecut-o în carantină.

Locul din care s-a răspândit iniţial coronavirusul SARS-CoV-2 rămâne un mister, întrucât, deşi ipoteza pieţei Huanan nu este eliminată total, nu există suficiente dovezi că actuala criză sanitară cu care se confruntă întreaga lume ar fi început de acolo.„În acest moment, nu se pot trage concluzii ferme privind rolul pieţei Huanan ca origine a focarului sau despre cum infecţia a ajuns în piaţă”, se arată într-unul din pasajele raportului.

Mai departe, cercetătorii semnalează că studiile realizate în diferite ţări arată că SARS-CoV-2 ar fi putut să circule cu multe săptămâni înainte ca primul caz să fie detectat la Wuhan. Acest lucru ar putea sugera „posibilitatea unei circulaţii în alte ţări care a fost ignorată”, potrivit raportului, ceea ce este în deplin accord cu autorităţile chineze, care au repetat frecvent că virusul nu s-a răspândit de la Wuhan, ci că a ajuns aici din alt loc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Sorin Roșca Stănescu, despre al treilea eșec politic: președintele care nu...

Autor: Oana-Medeea Groza Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu a vorbit, în cadrul emisiunii „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la RADIO GOLD FM,...

Liviu Man, analiză dură pentru George Simion!

George Simion nu a reușit să și sară umbra și ura față de fostul lui coleg de ONG Nicușor Dan . Și acum Simion...

REFLECȚII JURIDICE: ÎNTRE O SOLUȚIE IMPERFECTĂ ȘI UNA FRAUDULOASĂ PE CARE...

Autor: Adrian Severin  CONTINUITATE INSTITUȚIONALĂ ȘI DEZERTARE INSTITUȚIONALĂ Principiul continuității instituționale impune titularului unei funcții de demnitate publică demis sau demisionar să rămână la...

Cazarma 1833: Când „clarificările” devin rescrierea ofertei, cine plătește nota? Parchetul...

Autor: Aurel Badea Mâine, la Curtea de Apel Alba, completul C2 — Achiziții contencios, ora 11:00, se judecă recursul prin care Leviatan Design SRL cere...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img