-0.5 C
București
duminică, februarie 22, 2026
-0.5 C
București
duminică, februarie 22, 2026

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăAlte ŞtiriRomânia se va implica activ în reconstrucția Ucrainei! Peste 200 de companii...
Data publicării: aprilie 9, 2025 10:55

România se va implica activ în reconstrucția Ucrainei! Peste 200 de companii românești sunt pregătite să participe în proiect

Data publicării: aprilie 9, 2025 10:55

DISTRIBUIE:

Inițiativa pornește de la Platforma „Dialog pentru România”, alături de Camera de Comerț Bilaterală România-Ucraina

Pe 7 aprilie 2025, în colaborare cu Camera de Comerț Bilaterală România-Ucraina, Platforma „Dialog pentru România” a organizat conferința „Reconstrucția Ucrainei în era Trump 2.0: Provocări și oportunități pentru mediul de afaceri european”, (‘Rebuilding Ukraine in the new Transatlantic Paradigm: Challenges for the European Business environment in the Trump 2.0 Era’), care a reunit membri ai Corpului diplomatic, lideri politici, factori de decizie și reprezentanți ai mediului de afaceri pentru a discuta impactul noilor realități geopolitice asupra reconstrucției Ucrainei.

Inițiativa pentru reconstrucția Ucrainei a fost lansată de Camera de Comerț Bilaterală România – Ucraina în parteneriat cu Think Thank-ul Diplomacy360 prin platforma “Dialog pentru România” Foto: Dialog pentru România

Evenimentul a avut loc în contextul constituirii grupului de lucru interministerial dedicat reconstrucției Ucrainei, coordonat de Ștefan-Radu Oprea, șeful Cancelariei Prim-ministrului. Conferința a creat un cadru de dialog direct între mediul privat și factorii de decizie, evidențiind necesitatea unei abordări concertate, în care statul, societatea civilă și sectorul de afaceri să colaboreze pentru derularea proiectelor majore. Nasty Vlădoiu, președintele Camerei de Comerț Bilaterale România-Ucraina, a subliniat acest lucru, accentuând rolul esențial al inițiativei „Dialog pentru România” în atragerea sprijinului instituțional.

Potrivit acestuia, grupul de lucru ar trebui să realizeze o strategie națională pentru reconstrucția Ucrainei. „Sigur că ne așteptăm să dezvoltăm acest proiect și prin implicarea Guvernului, prin formarea acestui grup care trebuie să materializeze o strategie națională pentru reconstrucția Ucrainei, cu implicarea și a reprezentanților Președinției României. Este un parteneriat public-privat care trebuie să înceapă să funcționeze foarte clar de acum încolo”, a precizat Nasty Vlădoiu.

Organizarea unei astfel de conferințe era necesară, având în vedere că platforma rebuildingukraine.ro, lansată în 2023, a adunat deja peste 150 de companii dornice să participe activ la reconstrucția Ucrainei. Mai mult, consilierul prezidențial Luminița Odobescu, prezentă la eveniment, a evidențiat angajamentul exprimat de firmele românești, menționând că „peste 200 de companii din România sunt deja înscrise și participă la evenimentele organizate de partenerii europeni”.

Importanța mobilizării autorităților române în sprijinul proiectelor de reconstrucție, nu doar ca expresie a solidarității cu Ucraina, ci și ca o oportunitate majoră de consolidare a profilului României pe scena internațională a fost expusă de Valentin Preda, președintele Democracy 360 și co-fondatorul „Dialog pentru România”.

Premisele creării acestei platforme au fost explicate de profesorul Dan Dungaciu, care a punctat că obiectivul „Dialog pentru România” este să medieze disensiunile dintr-o societate românească din ce în ce mai polarizată, contribuind la diminuarea clivajelor care afectează coeziunea națională.

Primul pas în direcția dialogului a fost deja făcut, având reconstrucția Ucrainei ca punct de pornire. Rămâne de văzut cum va evolua acest dialog și ce alte provocări vor fi depășite în viitor prin astfel de formate.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Parteneriat Brazilia-India pentru exploatarea pământurilor rare. Bătălia contra Chinei!

Prim-ministrul Indiei, Narendra Modi, și președintele Braziliei, Luiz Inácio Lula da Silva, au semnat sâmbătă un acord de investiții și cooperare tehnică pentru explorarea...

Andrei Crăciun (Libertatea): Cum mai trăim printre boți, roboți și idioți?...

Una dintre publicațiile mele preferate este septuagenară: L’Espresso. Nu cred că am ajuns pe vreun aeroport din lume de pe care să plec fără...

Andrei Marga despre filosofia politică din China actuală (COTIDIANULHD)

Odată cu ascensiunea globală a Chinei și cu stabilizarea ei ca supraputere economică, politică, militară și culturală de astăzi, însăși politica chineză urcă în...

Detaliile marilor afaceri SUA-Rusia demarate în regimul Trump

De când Donald Trump a revenit la Casa Albă, Kremlinul a încercat să îl ademenească cu posibile oportunități de investiții, iar acum mesajul a...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img