Autor: Sorin Roșca Stănescu
În stilul său inconfundabil, extrem de captivant, Dan Diaconescu ne-a oferit, în urmă cu două nopți, respectiv marți spre miercuri, o adevărată regală. Timp de șase ore, fără a avea absolut niciun interlocutor, de unul singur deci, și fără notițe, el a vorbit pe Canal 33, în ultima sa emisiune de acolo, despre cele mai importante incidente din existența sa profesională, în care a fost supus cenzurii. Ultima cenzură politică de acest fel fiind operată chiar de către Canal 33, care l-a găzduit în ultima sa emisiune de acolo. Astăzi mă voi referi la „fenomenul Dan Diaconescu”.
În întreaga istorie a presei din România – și știu exact ce spun – nu s-a mai întâmplat ca unui jurnalist, și încă unuia de excepție, să-i fie interzis, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, scandalos de abuzivă, dreptul de a mai vorbi în public timp de mai mulți ani de zile. I s-a întâmplat lui Dan Diaconescu, la pachet cu o condamnare cu executare la închisoare, indiferent de pretextul utilizat de justiție pentru vina de a-și fi practicat în mod liber și fără autocenzură meseria de jurnalist. În realitate, el a fost pedepsit nu numai fiindcă s-a exprimat liber, pe canalele de televiziune pe care le-a putut utiliza, ultimul devenind faimos sub numele OTV, ci și, sau mai ales, pentru că, devenind extrem de popular și generând o întreagă mișcare, a făcut imprudența de a decide să intre în politică. S-a confruntat astfel cu politicieni extrem de puternici, susținuți și de serviciile secrete pe care aceștia le aveau în spate.
Intrând într-o confruntare directă cu Victor Ponta – la acea vreme premier al României și lider semnificativ al Uniunii Social-Liberale – a candidat, fără succes, în fața acestuia la parlamentarele din Gorj, încercând să-l surclaseze. Apoi și-a înscris partidul pe care l-a format din mers în cursa pentru Parlamentul României și a reușit, dacă mai țin bine minte, cu această formațiune politică, să ocupe locuri în cele două camere ale forului legislativ. PP-DD, respectiv Partidul Poporului Dan Diaconescu, a devenit o forță semnificativă în statul român, fapt care i-a permis jurnalistului de marcă Dan Diaconescu, transformat în om politic, să candideze și la alegerile prezidențiale. Nu a reușit. Așa cum s-a întâmplat în cazul celor mai mulți dintre candidații prezidențiali, s-a ales, în schimb, cu un dosar penal cu ani buni de închisoare, dar și cu interdicția unică în analele justiției, la care m-am referit mai sus, aceea de a nu mai avea dreptul, ca pedeapsă complementară, o lungă perioadă de timp, să facă niciun fel de declarație publică. A fost o interdicție pe care Dan Diaconescu a respectat-o cu stoicism, până când acest termen a expirat.
De unul singur, susținut moral doar de câțiva dintre jurnaliștii de marcă ai României, Dan Diaconescu s-a relansat în forță în spațiul mediatic, redevenind una dintre vedetele de marcă ale jurnalismului de televiziune, până când, în urmă cu câteva zile, redevenind din nou victima unui act de cenzură politică, emisiunea sa de mare succes, al cărei rating creștea de la o zi la alta, de la Canal 33, a fost, fără prea multe explicații, sistată de către patronii stației TV. Și astfel, pentru moment, ultima posibilitate pe care a avut-o a fost respectivul maraton de șase ore, care a reprezentat emisiunea sa de adio la acest post care l-a găzduit o vreme.
Cel mai incomod și cel mai hărțuit ziarist român, victima numărul unu a unui fals sistem democratic, care s-a dovedit necruțător, profund nedrept și represiv față de orice manifestare semnificativă a jurnalismului independent, a relatat cu lux de amănunte, pe parcursul a șase ore, momentele cele mai dramatice pe care le-a traversat în cariera sa profesională. Într-unul dintre acestea sunt eu însumi implicat.
Foarte pe scurt, atunci când Dan Diaconescu a decis să pornească o televiziune proprie, numită OTV, s-a adresat, așa cum prevedea legea, Consiliului Național al Audiovizualului pentru a obține o licență. Această instituție, care a devenit, pe parcursul timpului, din ce în ce mai nocivă, transformându-se într-o veritabilă inchiziție îndreptată împotriva libertății presei, l-a refuzat. Aflând acest lucru, din spirit de solidaritate jurnalistică, am intervenit și i-am întins o mână de ajutor lui Dan Diaconescu. Am profitat de o coincidență: societatea de presă pe care o administram se numea Omega TV. Astfel încât mi-am permis, utilizând acronimul, deci în numele OTV, să solicit Consiliului Național al Audiovizualului o licență pentru o televiziune. Întrucât nu eram perceput, cel puțin la acea dată, la fel de periculos ca și Dan Diaconescu, licența mi-a fost acordată, după care, de îndată, am făcut public faptul că membrii inchiziției numite CNA căzuseră într-o cursă și, fără să știe, îi acordaseră licența lui Dan Diaconescu.
În aceste circumstanțe a demarat una dintre televiziunile care aveau să devină faimoase, să-l ducă pe Dan Diaconescu pe culmile gloriei jurnalistice, dar și să-l împingă, în baza uriașului curent de opinie publică pe care l-a creat, într-o aventură politică senzațională, dar care s-a dovedit a fi, în ceea ce-l privește, extrem de periculoasă și fatală. Nu numai pentru că a fost azvârlit abuziv după gratii, dar și, mai ales, întrucât a devenit singurul caz din România, cu certitudine din Europa și poate chiar din lume, de jurnalist care a suportat o pedeapsă complementară, prin care, câțiva ani – inclusiv o perioadă de după executarea pedepsei – nu a mai avut permisiunea de a-și câștiga existența exprimându-se în public.
Iar acum s-a consumat, iată, și ultimul act de cenzură împotriva acestui redutabil jurnalist, alături de care nu au rămas prea mulți confrați. Ci doar câțiva. E adevărat, unii dintre cei mai faimoși jurnaliști pe care îi are România. Printre puținii care reușesc să-și practice, cât de cât liber, meseria.
sursă: corect-news.ro
