Autor: Cozmin Gușă
Dick (Richard Warner) Carlson este tatăl lui Tucker, are 82 de ani și este în continuare activ, după o carieră prodigioasă. Jurnalist la bază, a ajuns până în funcția de director al Agenției de Informații a SUA (United States Information Agency), cea mai mare organizație de PR guvernamental din lume în secolul XX, Carlson conducând apoi legendarul Voice of America (Vocea Americii), în ultimii șase ani ai Războiului Rece. E limpede astfel că el cunoștea bine inclusiv detaliile politicii din fostele state comuniste, lucru pe care l-am remarcat personal atunci când l-am întâlnit prima dată la Washington în 2007. Tot la fel de clar e că Tucker Carlson a moștenit de la tatăl său nu doar pasiunea pentru munca din radio-tv, dar a și avut acces, spre deosebire de larga majoritate a americanilor, la date despre lumea (post)comunistă, lucru care-i permite azi să priceapă mai bine decât alții ceea ce se întâmplă în zona noastră, respectiv în războiul ucrainean.
Fiind sâmbătă azi, o să ies din șablonul comentării actualității, și o să vă povestesc un episod pilduitor pentru noi, ce-l implică pe Carlson Senior în relația cu România. Spre sfârșitul verii anului electoral 2009, aveam semne clare că Băsescu și echipa lui pregăteau fraudarea alegerilor prezidențiale de la finele anului, unde principalii contracandidați erau Mircea Geoană și Crin Antonescu (eu eram strategul campaniei lui Geoană, iar de campania lui Antonescu se ocupa Eduard Hellvig). Am organizat rapid o deplasare la Washington, cu scopul de a cere sprijinul partenerului strategic pentru blocarea fraudării, Brad Johnson, un prieten bun al meu și influent consultant din tabăra democraților, asigurându-mă că voi obține inclusiv o întrevedere la Casa Albă unde să discut speța. Așa s-a și întâmplat, pe lângă întâlnirile cu congresmeni sau șefi de organizații implicate în monitorizarea alegerilor, am fost primit și la Casa Albă de către consilierul președintelui Obama pentru relațiile cu Europa. Nu intru azi în detaliile întâlnirii, concluzia pe scurt a fost că, dacă vom prezenta și trimite în SUA probe ale fraudării, Casa Albă va interveni public și nu va recunoaște realegerea lui Băsescu. În paranteză vă mai relatez că am reușit atunci să blochez întâlnirea lui Iulian Fota (consilierul prezidențial al lui Băsescu) cu același om al lui Obama, Fota fusese trimis de urgență ca să încerce să paraziteze mesajele mele către americani (culmea, l-am întâlnit pe Fota pe stradă exact după întâlnirea de la Casa Albă și glumind, i-am zis să vină mai bine cu noi la un șpriț, că nu va mai fi primit să-și emită minciunile). Brad Johnson, care este prieten bun cu Dick Carlson, a venit cu ideea să-i solicităm și sprijinul acestuia, și să organizăm o deplasare a lui Carlson în România pentru monitorizarea organizării alegerilor, cu un raport ulterior către administrația americană, ca viitoare bază de analiză a potențialei fraudări. Carlson a acceptat cu interes, și-a luat toate aprobările necesare de la serviciile lor secrete, iar după o lună era prezent la București. A stat în România cinci zile, timp în care s-a întâlnit cu candidații și echipele de campanie ale partidelor, mai puțin cu Băsescu&Company, de unde a primit un refuz previzibil. La întoarcerea în SUA a redactat un raport în care menționa pericolul fraudării alegerilor românești, în condițiile în care oamenii lui Băsescu controlau justiția și serviciile secrete, punctând acolo și faptul că echipele de campanie ale contracandidaților erau infiltrate cu oameni controlați prin șantaj (inclusiv treaba cu șantajarea judecătorilor CCR de către Coldea a fost menționată). În concluzie, Dick Carlson a realizat un demers extrem de util democrației românești, care-ar fi fost și folositor, dacă Mircea Geoană și PSD și-ar fi făcut partea lor de treabă și-ar fi reclamat oficial Casei Albe fraudarea alegerilor. Acest lucru nu s-a mai întâmplat însă, deși aveam un dosar voluminos cu toate probele fraudării, dar despre asta voi povesti cu altă ocazie. Vă mai reamintesc azi că toate buletinele de vot de la turul doi Băsescu-Geoană, au fost distruse după trei luni, într-un incendiu ciudat, ale cărui cauze n-au fost niciodată anchetate. Intrasem deja în epoca dominației oamenilor din sufrageria lui Oprea (Maior, Coldea, Kovesi, ș.a.), cei adunați sub sintagma ”Statul suntem noi!”, ce-au condus România în mod samavolnic în următorii ani.
