Cand totul pare ca se prabuseste, iar reperele civilizatiei se departeaza sau dispar, atunci apare parca de niciunde Dan Puric ARTISTUL, OMUL, nu actorul, – pentru ca pe scena vietii toti suntem actori, – care vine si ne spune ca mai avem sperante, ca nimic nu este pierdut.
La conferinte, pe care le numeste marturisiri de la suflet catre suflete, la emisiuni tv sau la podcasturi, in articole sau carti, Dan isi canta aria omeniei catre poporul sau, indiferent de etniile care-l compun, redesteptand si insufland faptul ca speranta este vie.
Speranta de a putea rezista, de a sta drepti, nu aplecati, cum este moda vremurilor, din fericire efemere.
Chiar si eu ma agat uneori ca de paiul inecatului de vorbele lui Dan, traite organic cu o convingere transcedentala.
Cand il evoca pe iisus, fraza parca curge mai lin ca lacrima care vindeca, mai suav, intra in and-ul nostru din prea plinul dragostei sale, nu din parcimonie, devine catifeaua cea mai fina, matasea cea mai dorita, are finetea cristalului de Baccarat, iar numele Mantuitorului atat de simplu si firesc evocat, dar tulburator de profund, devine bucurie, devine speranta, devine mangaiere si cant, este iertarea cea nesperata, este mila cea mai profunda, este renasterea, stralucirea si mangaierea sufletelor martirilor nostrii, care au marcat istoria unui popor atat de incercat.
Dan Puric nu doreste sa fie filmat mergand la biserica, schit sau manastire, sau facandu-si Sfanta Cruce, ori sarutand o icoana, pentru ca asta este un gest fundamental intim, nu se poate face parada cu asa ceva. Nu este in firea lui, banalul. In plina pLandemie, in linistea si taina bisericii sf. Nicolae din Scheii Brasovului, a sarutat fara retinere toate icoanele sub ochii mei mirati. Iata, tocmai l-am definit pe Dan – OMUL, am definit firescul, intr-o lume tot mai nefireasca.
Acest truditor si modelator al starilor sufletesti, are bucuria mesajului izbavitor, viu, vibrant, iar cartile sale ascund uneori mesaje subliminale prin care-si manifesta zbuciumul sufletesc, si speranta intr-o lume minunata, acum dureros de nefireasca, care pentru un timp si-a inversat valorile.
Cu siguranta, cei care stau la coada pentru a-i cumpara cartile, le citesc cu nerabdare, ca pe o binecuvantare a unui om care prin ele imprastie lumina aceea IMATERIALA, ce nu se poate stinge niciodata. Altii poate le pun pe vreun raft ca pe un trofeu nemeritat, bucurosi pentru dedicatie si autograf, dar anosti si banali prin faptul ca se lauda ca au inteles mesajul din ele, de multe ori neretinand nici macar titlul.
Il percep visceral pe Dan Puric ca este un traitor fara limite, un taumaturg al sufletelor noastre disperate sau resemnate, un vindecator spiritual care isi canta aria romanismului in acorduri de muzica diafana, ingereasca.
Este unul dintre putinii romani care prin mesajul lor stralucesc si lumineaza in noapte, definind intunericul ca fiind orbit de LUMINA CEA NECREATA.
Dragos Filip
12 octombrie 2025
