Autor: Guy Mettan
Cât de departe va escalada războiul? În Palestina, este clar, Netanyahu își va continua războiul atâta timp cât dorește, deoarece nimeni, și mai ales nici Occidentul, nu i se va opune să continue masacrul palestinienilor, oriunde s-ar afla aceștia. În Ucraina, este puțin mai vag, deoarece adversarul nu este o armată de oameni zdrențuiți în kefieh și sandale, ci o putere nucleară. În orice caz, escaladarea tensiunilor este aceeași pe ambele fronturi, chiar dacă al doilea, având în vedere dezastrul global care ar putea urma, necesită mai multe precauții.
În Orientul Mijlociu, obiectivele de război ale regimului aflat la putere de la Tel Aviv sunt acum clare: profitați la maximum de emoția creată de sângerosul atac surpriză din 7 octombrie trecut pentru a anihila populația palestiniană din Gaza, zdrobind în proces pe cea a Cisiordania și, dacă este posibil, extinderea conflictului în Liban și Iran. Asasinarea liderului Hamas la Teheran și piratarea pagerelor și radiourilor Hezbollah-ului libanez fac parte din această strategie.
Continuarea acestui program de exterminare globală a inamicului, care are meritul de a ține departe pentru o lungă perioadă de timp perspectiva unei soluții de pace, spaima absolută a naționaliștilor israelieni, asigură că Netanyahu va rămâne la putere încă multe luni. Mai ales dacă Trump este ales președinte al Statelor Unite. Datorită superiorității sale militare și impunității aproape garantate, în ciuda amplorii crimelor comise și a încălcărilor repetate ale dreptului internațional, Israelul nu are niciun motiv să nu ducă războiul așa cum dorește. În Orientul Mijlociu, ne prefacem că vorbim despre pace și despre un armistițiu umanitar pentru a continua mai bine masacrul.
Supărător, dar banal.
În Ucraina, dificultățile tot mai mari ale armatei ucrainene și riscurile evidente ale escaladării nucleare impun belicilor să fie mai precauți. În primii doi ani de război, când o victorie ucraineană părea realizabilă, europenii și americanii au măturat cuvântul pace din vocabularul lor. Cei care au îndrăznit să spună au fost imediat târâți prin noroi și demonizați ca trădători și susținători ai „dictaturii lui Putin”. Apoi, când realitatea de pe teren s-a schimbat în favoarea rușilor și oboseala de război a început să erodeze sprijinul public și să umfle tabăra pacifiștilor de dreapta și de stânga din diferitele țări NATO, am lansat procesul Bürgenstock, un summit de pace fără pace care a avut ca scop să închidă rândurile și să liniștească opinia publică înaintea alegerilor europene, apoi germane și în cele din urmă americane.
Cu Joe Biden plecat, Zelenski nu mai are nimic de pierdut. Dimpotrivă, el are un interes în escaladarea tensiunilor – de exemplu prin autorizarea loviturilor cu rachete în interiorul teritoriului rus – astfel încât succesorul său, oricine ar fi el, să nu se poată întoarce și să continue misiunea pe care neoconservatorii americani i-au atribuit-o. Președinți: păstrați supremația americană, slăbiți Rusia și controlați China cu orice preț.
Această escaladare va duce în mod necesar la răspunsuri, atât în Orientul Mijlociu, cât și în Ucraina, deoarece cele două conflicte sunt legate. Am văzut că ucrainenii intervin acum în Africa și Siria, în rezervele rusești, și că rușii și iranienii au transmis un mesaj foarte clar Israelului și Statelor Unite, autorizând o lovitură devastatoare a unei rachete hipersonice împotriva unui centru logistic israelian în Jaffa la începutul acestei săptămâni. Cele două fronturi sunt, așadar, conectate, cu sprijinul necondiționat al Occidentului pentru Israel, în ciuda abuzurilor drepturilor omului, care vizează și păstrarea hegemonia occidentală în această regiune a lumii.
În Ucraina, răspunsul Rusiei la atacurile în profunzime împotriva teritoriului său s-ar putea manifesta prin devastare sporită în Ucraina și atacuri directe împotriva țintelor NATO, a sateliților sau a dronelor de observare, cu riscul de a conduce la un conflict deschis cu Alianța Atlantică. Aceste instrumente, pe care Ucraina nu le dispune, sunt esențiale pentru atingerea țintelor din inima teritoriului rus.
Presa occidentală afirmă o cacealma orchestrată de Puțin, susținând că nu va risca o escaladare fatală. Acest lucru este probabil valabil pentru utilizarea armelor nucleare. În ciuda a ceea ce se susține, Putin a arătat întotdeauna o mare reținere în acest domeniu. Dar îl putem crede când vorbește despre un răspuns adecvat. Nu a anunțat întotdeauna ce urmează să facă în cazul unei agravări a conflictului și, dacă este cazul, și-a îndeplinit fără ezitare promisiunile?
La aceasta se adaugă bine-cunoscuta lege a războiului, cum că orice intrare într-un proces de negociere în mijlocul ostilităților determină redistribuirea efortului fiecărei dintre părți, și deci escalade și devastări, pentru a-și optimiza poziția înainte de a se așeza în jurul mesei. Acesta a fost cazul în timpul negocierilor de la Paris din timpul războiului din Vietnam, când Kissinger și Nixon au încercat să îmbunătățească mâna americană înecând Laosul și Cambodgia sub un potop de bombe și napalm. Președintele Zelenski este așteptat la Washington „până la sfârșitul lunii” pentru a-și prezenta cel mai recent „plan de victorie” și pentru a convinge Congresul să-i dea ceea ce își dorește. Ceea ce înseamnă că el și mentorii săi încă mai cred în posibilul succes al armelor lor.
Optimiștii vor crede că această creștere a agresiunii pe toate fronturile este un semn că negocierile serioase ar putea începe în curând. Dar pesimiștii ca mine cred dimpotrivă că suntem încă departe de acolo și că măcelul va continua, atât în Est, cât și în Ucraina.
