AcasăAlte ŞtiriUltimele pregătiri pentru parada militară la Bucureşti, de Ziua Naţională a României....
Data publicării: noiembrie 22, 2021 16:53

Ultimele pregătiri pentru parada militară la Bucureşti, de Ziua Naţională a României. Care este programul oficial

Data publicării: noiembrie 22, 2021 16:53

DISTRIBUIE:

Detașamente de militari și specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Administrația Națională a Penitenciarelor, precum și mijloace tehnice terestre și aeriene vor participa miercuri, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piaţa Arcul de Triumf, din Bucureşti, a anunțat, luni, MApN.

„Ceremonia se va desfășura într-un format restrâns, care va fi dimensionat în funcție de situația pandemică de la momentul desfășurării evenimentului, cu respectarea strictă a prevederilor legale referitoare la prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, au precizat reprezentanții instituției.

Conform programului actual, la începutul ceremoniei se va intona imnul național al României, concomitent cu executarea a 21 de salve de tun, urmat de depunerea unei coroane de flori de către Președintele României, Klaus Iohannis, în memoria eroilor români căzuți pe câmpurile de bătălie pentru reîntregirea neamului românesc, precum și a victimelor virusului SARS-CoV-2 și păstrarea unui moment de reculegere.

Cu ocazia Zilei Naţionale, reprezentanţi ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de ceremonii de mică amploare în unele garnizoane în care sunt dislocate unităţi militare, iar militarii aflaţi în misiune în afara teritoriului național vor desfăşura ceremonii militare în cadru restrâns. De asemenea, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.

Duminică, repetiție generală

Sâmbătă, 27 noiembrie, în Poligonul Ghencea, începând cu ora 10.00, va avea loc o repetiție deschisă reprezentanților mass-media, iar duminică, 28 noiembrie, începând cu ora 10.00, la Arcul de Triumf va avea loc repetiția generală, care se va desfășura în aceleași condiții de respectare a măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

Pentru buna desfăşurare a ceremoniei oficiale organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, Brigada Rutieră Bucureşti va dispune măsuri pentru asigurarea fluenței în trafic și informarea conducătorilor auto asupra restricțiilor rutiere pe arterele care converg către Piaţa Arcul de Triumf, pentru zilele de 28 noiembrie și 1 decembrie, a transmis MApN.

Ceremonia va putea fi urmărită și online, accesând pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naționale (https://www.facebook.com/mapn.ro/).

sursă: gandul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Liviu Man descifrează posibilul joc dublu al președintelui și capcana premierului...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Liviu Man a pus sub lupă...

Marius Ghilezan explică experimentele civilizaționale din România: între pelerinajul evlavios de...

Autor: Oana-Medeea Groza Jurnalistul Marius Ghilezan a analizat, alături de moderatorul Cozmin Gușă, în emisiunea „CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ”, experimentul civilizațional din România, pelerinajul...

Robert Turcescu la „Fără Filtru, cu Jessie Baneș”: Confesiunile unui jurnalist...

Autor: Oana-Medeea Groza Robert Turcescu, una dintre cele mai recunoscute voci din presa românească, a oferit într-un interviu amplu acordat jurnalistei Jessie Baneș la Radio...

Deputatul Andrei Gușă (AUR): Declarațiile ministrului Culturii sunt incompatibile cu funcția...

Solicit public demisia imediată a ministrului Culturii, Demeter András István, în urma apariției unor înregistrări și declarații de o gravitate excepțională, în care acesta...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img