Autor: Pepe Escobar
Nu va exista o cale pașnică către ordinea mondială westfaliană. Puneți-vă centurile de siguranță – călătoria va fi plină de evenimente.
Noua carte a academicianului Glenn Diesen, «Războiul Ucrainei și ordinea mondială eurasiană», lansată la mijlocul lunii februarie, ridică întrebarea decisivă a tânărului secol 21: va accepta Hegemonul o nouă realitate geopolitică sau se va transforma într-un căpitan Ahab ca în “Moby Dick” și ne va trage pe toți la fundul unui abis nuclear?
Faptul că analiza este efectuată de un scandinav îmbogățește frumusețea poetică a lucrării. Diesen este profesor la Universitatea din Norvegia de Sud-Est (USN) și redactor adjunct al revistei Rusia în Afaceri Globale. El a făcut o vizită la Școala Superioară de Economie din Moscova, unde a lucrat îndeaproape cu Sergey Karaganov.
Este de la sine înțeles că mass-media europeană nu vrea să se apropie de el; strigătele de furie – „Putinistul!” – devin din ce în ce mai dese, mai ales în Norvegia, de exemplu, care a fost o țintă principală a curentului cancel culture.
Oricum, asta nu contează. Ceea ce contează este că Diesen, un om prietenos, un savant foarte politicos și erudit, se aliniază cu viziunea marilor personalități ale culturii care pun întrebările care contează cu adevărat, inclusiv dacă ne îndreptăm spre o ordine mondială Eurasiatic-Westfaliană.
În plus față de o deconstrucție meticuloasă a războiului proxy din Ucraina, care dezmembrează narațiunea oficială a NATO într-un mod devastator, cu fapte dovedite, Diesen oferă o mini-poveste concisă și ușor accesibilă despre cum am ajuns aici.
El începe prin evocarea Drumurilor Mătăsii:„Drumul Mătăsii a fost un model timpuriu al globalizării, deși nu a dus la o ordine mondială comună, deoarece civilizațiile lumii au fost în principal conectate la intermediari nomazi”.
Dispariția Drumului Mătăsii, de fapt a drumurilor, a fost cauzată de creșterea puterilor europene talasocratice care au reconectat lumea într-un mod diferit. Cu toate acestea, hegemonia Occidentului colectiv nu putea fi realizată pe deplin decât prin aplicarea principiului „divide et impera” în toată Eurasia.
Potrivit lui Diesen, nu am avut „cinci secole de dominație occidentală”, ci mai degrabă trei sau chiar două (a se vedea, de exemplu, lucrarea lui Andre Gunder Frank). Într-o perspectivă istorică pe termen lung, acest lucru este de mică importanță.
Imaginea de ansamblu astăzi este că „ordinea lumii unipolare” produsă de controlul „de pe continentul eurasiatic vast de la periferia maritimă se apropie de sfârșit”.
Mackinder este „lovit de un tren”
Diesen subliniază parteneriatul strategic Rusia-China, despre care majoritatea covârșitoare a intelectualilor europeni nu știu nimic (cu excepția notabilă a istoricului, demografului și antropologului francez Emmanuel Todd, a cărui ultimă carte am analizat-o aici).
Diesen arată cum „Rusia poate fi considerată succesorul nomazilor mongoli ca ultimul gardian al coridorului terestru eurasiatic”, în, în timp ce China reînvie vechile drumuri de mătase „mulțumită conectivității economice”. În consecință, „o forță puternică de atracție eurasiatică reorganizează supercontinentul și lumea per ansamblu”.
Pentru a stabili contextul, Diesen trebuie să facă un ocol obligatoriu prin fundațiile Marelui Joc dintre imperiile Rusiei și Marii Britanii. Ceea ce iese în evidență este modul în care Moscova deja pivota spre Asia până la sfârșitul secolului al 19-lea, când Ministrul rus al Finanțelor Serghei Witte a început să dezvolte o foaie de parcurs revoluționară pentru o economie politică a Eurasiei, „prin împrumuturi de la Alexander Hamilton și Friedrich List”.
Witte „dorea să pună capăt rolului Rusiei de exportator de resurse naturale în Europa, deoarece acest raport comercial semăna mai mult cu relațiile ‘coloniilor cu metropolele lor’”.
Și asta înseamnă să ne întoarcem la Dostoievski, care a spus „Rusii sunt la fel de asiatici ca și europeni. Greşeala politicii noastre de două secole a fost să-i facem pe oamenii din Europa să creadă că suntem adevăraţi europeni (…) Ar fi mai bine dacă am căuta alianţe cu asiaticii”.
Diesen trebuie, de asemenea, să treacă prin referințele obligatorii la obsesia ”heartland-ului” a lui Mackinder, care este baza tuturor geopoliticilor anglo-americane din ultimii 120 de ani.
Mackinder a fost speriat de dezvoltarea căilor ferate – în special a proiectului Trans-Siberian de către ruși –, deoarece ar fi permis Moscovei „să imite abilitățile nomade ale sciților, hunilor și mongolilor”, care au fost esențiale pentru a controla cea mai mare parte a Eurasiei.
Mackinder a fost interesat în special de căile ferate, care „sunt folosite în primul rând pentru a alimenta comerțul oceanic”. Prin urmare, nu este suficient să fii o putere talassocratică: „Heartland este regiunea căreia, în condițiile moderne, puterea maritimă îi poare refuza accesul”.
Și asta duce la Piatra Rosetta a geopoliticii Anglo-Americane: „ a preveni apariția unui hegemon sau a unui grup de state capabile să domine Europa și Eurasia și care ar putea amenința puterea maritimă dominantă”.
Acest lucru explică totul, de la Primul Război Mondial şi al II-lea Război Mondial până la obsesia continuă a NATO de a preveni o apropiere solidă între Germania şi Rusia, prin orice mijloace necesare.
Micul Cârmaci Multipolar
Diesen oferă o perspectivă succintă a Eurasiștilor ruși din anii 1920, cum ar fi Trubetskoi și Savitsky, care au promovat o cale alternativă către URSS.
Potrivit acestora, talasocrația anglo-americană aplica principiul „divide et impera” în Rusia, dar era necesară o economie politică eurasiatică bazată pe cooperare reciprocă: o prefigurare izbitoare a voinţei multipolarităţii Rusiei şi Chinei.
Savitsky ar fi putut scrie astăzi: „Eurasia a jucat deja un rol unificator în lumea veche. Rusia contemporană absoarbe această tradiție”, trebuiând să abandoneze războiul ca metodă de unificare.
Așa am ajuns la post-Maidan în 2014. Moscova a înțeles în cele din urmă că încercarea de a construi o Europă mai mare „de la Lisabona la Vladivostok” era un nonsens. Așa s-a născut noul concept al Marelui Parteneriat Eurasiatic. Serghei Karaganov, cu care Diesen a lucrat la Școala Superioară de Economie, este părintele acestui concept.
Parteneriatul Marea Eurasie repoziționează Rusia „de la periferia Europei și Asiei până în centrul unei mari super-regiuni”. Pe scurt, este un pivot spre Est și consolidarea parteneriatului Rusia-China.
Diesen a descoperit un pasaj extraordinar în operele lui Deng Xiaoping, care dovedește că Micul Timonier din 1990 a fost un vizionar care a prefigurat China multipolară:
„În viitor, când lumea devine tripolară, cvadripolară sau cvintupolară, Uniunea Sovietică, slăbită așa cum este și chiar dacă unele dintre republicile sale se retrag din ea, va fi întotdeauna un pol. În așa-numita lume multipolară, China va fi, de asemenea, un pol (…) Politica noastră externă rămâne aceeași: în primul rând, să se opună hegemoniei și politicii de putere și să protejeze pacea mondială; în al doilea rând, să depună eforturi pentru stabilirea unei noi ordini politice internaționale și a unei noi ordini economice internaționale.”
Diesen descompune această teorie, menționând modul în care China, într-o oarecare măsură, „ a reprodus sistemul american cu trei piloni de la începutul secolului al 19-lea, în care Statele Unite au dezvoltat o bază de producție, infrastructura de transport fizic și banca națională pentru a contracara hegemonia economică britanică.”
Belt and Road Initiative (BRI); Organizația de Cooperare de la Shanghai (SCO); AIIB; voința de a depolariza; China’s International Payment System (CIPS); utilizarea sporită a yuanului în comerțul internațional; utilizarea monedelor naționale; Made in China 2025; și în cele din urmă, BRICS 10 și NDB, banca de dezvoltare BRICS.
Rusia a intrat și ea în unele dintre ele – în Banca Eurasiatică de Dezvoltare (EDB), în Uniunea Economică Eurasiatică (EAEU) și s-a angajat să dezvolte aranjamentele financiare ale BIS și Proiecte UEE prin intermediul SCO.
Diesen este unul dintre puținii analiști occidentali care înțeleg cu adevărat dorința de multipolaritate: „BRICS+ sunt anti-hegemonice și nu anti-occidentale, deoarece obiectivul este de a crea un sistem multipolar și nu de a afirma dominația colectivă asupra Occidentului”.
Diesen susține, de asemenea, că ordinea mondială euroasiatică emergentă este „aparent bazată pe principii conservatoare”. Acest lucru este corect, deoarece sistemul chinez este îmbibat cu confucianism (integrare socială, stabilitate, relații armonioase, respect pentru tradiție și ierarhie), care face parte din sentimentul acut de apartenență la o civilizație distinctă și sofisticată: este fundamentul construirii națiunii chineze.
Rusia şi China nu se pot prăbuşi
Analiza detaliată a războiului proxy din Ucraina, „consecința previzibilă a unei ordini mondiale nesustenabile”, este extrapolată pe câmpul de luptă unde se decide viitorul, noua ordine mondială; este „fie hegemonia mondială, fie multipolaritatea westfaliană”.
Oricine are un creier știe astăzi cum Rusia a absorbit și transformat tot ceea ce Occidentul colectiv a lansat după începerea Operațiunii Militare Speciale (OMS). Problema este că plutocrația rarefiată care conduce de fapt spectacolul va refuza întotdeauna să recunoască realitatea, așa cum spune Diesen: „Indiferent de rezultatul războiului, a devenit deja cimitirul hegemoniei liberale”.
Majoritatea covârșitoare a Sudului global vede clar că, chiar dacă ceea ce Ray McGovern a definit indelebil ca MICIMATT (Militar-Industrial-Congresional-Intelligence-Media-Academy-Think Tank) a numit parteneriatul Rusia-China ca principală „amenințare” – în realitate ei fiind cei care au creat „forța gravitațională pentru a reorganiza ordinea mondială spre multipolaritate” – nu pot doborî Rusia-China pe planul geo-economic.
Prin urmare, nu există nicio îndoială că „conflictele ordinii mondiale viitoare vor continua să fie militarizate”. Aici suntem la o răscruce de drumuri. Nu va exista o cale pașnică către ordinea mondială westfaliană. Puneți-vă centurile de siguranță – călătoria va fi plină de neprevăzut.
sursă: reseauinternational.net
traducere și adaptare: Oana-Medeea Groza
