9.2 C
București
miercuri, martie 19, 2025
9.2 C
București
miercuri, martie 19, 2025

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăEditorialeAdrian Onciu despre “puciul de la USR”
Data publicării: februarie 8, 2025 13:16

Adrian Onciu despre “puciul de la USR”

Data publicării: februarie 8, 2025 13:16

DISTRIBUIE:

Autor: Adrian Onciu

PUCIUL DE LA USR / Progresiștii războinici de la USR au o mare problemă: Elena Lasconi l-a comparat pe Nicușor Dan cu Călin Georgescu, într-o intervenție la Gigi24 TV.

Blasfemie! Așa-zisa gafă a președintelui USR a picat la țanc pentru cei care abia așteptau să înhame partidul la căruța primarului general al Capitalei. Rămânerea în cursa prezidențială a ambilor candidați pe același culoar destul de îngust ar însemna, din start, un nonsens. O stupiditate. Voturile simpatizanților USR s-ar dilua drastic în două direcții, cu șanse mici ca Lasconi sau Dan să prindă finala.

Spre deosebire de Simion, care a înțeles foarte bine că populația vrea un alt gen de președinte (și, în consecință, s-a retras), Lasconi continuă să creadă în basme cu prinți, balauri și zâne. Campania electorală de anul trecut, cu mii de îmbrățișări și sute de apariții în mass-media, i-a dat falsa senzație că tot poporul o iubește. Și că, în lipsa loviturii de stat din 6 decembrie, ar fi ajuns la Cotroceni fără probleme. În ciuda cifrelor din sondajele de opinie.

Liderul USR refuză să admită că fenomenul din decembrie anul trecut a fost unic și irepetabil. Războinicii euroatlantiști au preferat-o printr-o simplă conjunctură favorabilă. Și i-au acordat votul util în lipsa unei alternative, dat fiind că generalul Ciucă ajunsese deja la un procent cu o singură cifră. Iar bătălia se dădea pentru a-l împiedica pe Simion să acceadă în turul doi, în finala cu Ciolacu. Aproape nimeni nu se gândea la Călin Georgescu.

Calculele pentru alegerile din 4 mai sunt simple. Lasconi nu acceptă să se retragă din cursă, deși sondajele îl dau pe Nicușor Dan cu un avans consistent (21 la sută față de doar 7 la sută, potrivit unui sondaj CURS; sau 17 la 6 în sondajul Avangarde). Ei bine, cele 6-7 procente ale Elenei Lasconi ar putea face diferența pentru accederea în turul doi în dauna lui Crin Antonescu, spre exemplu.

Faptul că mulți simpatizanți USR migrează de la Lasconi la Dan se datorează unui cumul de factori. În primul rând, războinicii fundamentaliști ai partidului nu au înghițit niciun moment atitudinea liderului USR față de lovitura de stat din 6 decembrie. Chiar și în intervenția de ieri, de la Gigi24, Lasconi a condamnat iarăși puciul, spre stupefacția unor colegi. Mai mult, a dat de înțeles că un nou mega-abuz ar echivala cu un soi de război civil: ”Magistrații CCR și-au săpat singuri groapa. Dacă îl scot din competiție pe Georgescu, vor aprinde un butoi cu pulbere”.

Ceea ce i-a scos efectiv din minți pe colegii de partid a fost comparația dintre ND și CG: ”Mirajul acesta al independentului seamănă foarte mult cu mirajul altui independent care vrea să ne salveze. Încă o dată, nu știu la ce anume s-a gândit Nicușor Dan atunci când a decis să candideze la prezidențiale”. Drept răspuns, fostul deputat Victor Ilie a amenințat că demisionează din USR dacă Lasconi nu se va retrage din cursa de la prezidențiale. Iar Radu Hossu, eroul lui Zelensky, spune că reacția șefei partidului denotă ”ticăloșie politică”.

Și vicepreședintele USR, Clotilde Armand, a scris pe contul de Facebook, în mod hilar, că opiniile Elenei Lasconi sunt personale și nu reprezintă poziția partidului. ”Aș vrea să îi prezint scuze lui Nicușor Dan în numele colegilor mei care nu împărtășesc deloc viziunea doamnei Lasconi”, a punctat Clotilde.

Așa cum arată acum atmosfera din USR, cu cuțitele scoase din teacă, se pregătește debarcarea Elenei Lasconi și susținerea lui Nicușor Dan. Iar dacă, printr-o adevărată minune, Lasconi va ține cu dinții de candidatură, atunci e foarte posibil să obțină un scor fabulos, între 2 și 3 la sută.

Marea întrebare de pe buzele tuturor este, însă, alta. Vor avea suficient tupeu judecătorii CCR și regimul Iohannis pentru a-l scoate din joc, din nou, pe Călin Georgescu, așa cum speră toți simpatizanții lui Soros?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Comaroni: Trump și Putin s-au înțeles de fapt să continue programul...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Bogdan Comaroni a comentat pe marginea...

Gușă: Concluziile geopolitice ale convorbirii Putin-Trump sunt învăluite în ceață deasă,...

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM) Autor: Cozmin Gușă Prestigiosul Le Figaro a publicat azi-noapte o analiză ce marchează diferențele semnificative dintre...

Omul Zilei, Ilie Bolojan. Promovează oamenii lui Coldea și seamănă cu...

(transcrierea rubricii „Omul Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM) Autor: Cozmin Gușă Azi-dimineață, după ce am anunțat cine va fi „Omul Zilei” astăzi la...

Petrișor Peiu despre strategia lui Ilie Bolojan de numire a noilor...

Autor: Petrișor Peiu Probabil că Ilie Bolojan nu prea pricepe ce poate și ce nu poate să facă un președinte interimar, care mai are de...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img