Criza actuală, provocată de scandalul cu unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai președintelui, Timur Mindici, lovește în mod evident pozițiile lui Vladimir Zelenski. După cum am mai scris, cazul Mindici face parte dintr-o strategie generală a unei „coaliții anti-Zelenski” conjuncturale, din care fac parte NABU și SAP, structurile finanțate prin granturi, mass-media care anterior erau patronate de Partidul Democrat al SUA, de Petro Poroșenko, alți cîțiva lideri din opoziție și pur și simplu persoane care îi poartă pică lui Zelenski, cum ar fi Igor Kolomoiski, se arată într-o analiză a agenției ucrainene Strana.
Să începem cu teoria populară conform căreia în spatele cazului de corupție Mindici s-ar afla Donald Trump, care astfel ar vrea să-l forțeze pe Zelenski fie să plece, fie să încheie războiul în condițiile Rusiei, fie ambele deodată (mai întîi încheierea războiului, apoi plecarea).
Această teorie nu are însă nicio legătură cu realitatea. Într-adevăr, după cum am mai scris, actualul program în cadrul căruia NABU anchetează corupția din anturajul lui Zelenski a fost lansat cu undă verde de la americani. Dar acest lucru s-a întîmplat încă pe vremea lui Joe Biden, în 2023. După venirea la putere a lui Trump, aceste procese au continuat din inerție, iar structurile care le derulează – organele anticorupție și structurile finanțate prin granturi orientate spre Partidul Democrat – au rămas fără sprijin clar și direct din partea Washingtonului. De acest lucru a profitat Zelenski, declanșînd un atac frontal împotriva lor, crezînd că Trump nu va susține clientela democraților.
Și așteptarea s-a dovedit corectă. Chiar și atunci cînd Zelenski a lipsit vara trecută organele anticorupție de anumite competențe, nici președintele SUA, nici cineva din administrația sa nu a spus nimic pe această temă. În schimb, în apărarea NABU și SAP a sărit Europa, forțîndu-l pe Zelenski să dea înapoi. Astfel, începînd din vară, europenii au devenit noii patroni pentru fostele structuri ale Partidului Democrat din Ucraina, iar NABU și „coaliția anti-Zelenski” au trecut la atac împotriva președintelui și a anturajului său, bazîndu-se pe sprijinul acestora. Europenii au susținut deja aceste acțiuni. După toate aparențele, la nivel de aparat birocratic în Departamentul de Stat și FBI există sprijin și în SUA, dar aceasta nu este poziția lui Trump, ci inerția programului anterior, pus la cale încă pe vremea lui Biden, pentru oprirea căruia nu s-a dat niciun ordin.
Prin urmare, tot ce se întîmplă acum cu scandalul din jurul lui Mindici nu este jocul lui Trump. Dar nici nu i se opune, nefăcînd nimic pentru a-l apăra pe Zelenski, ceea ce pentru „coaliție” și patronii ei este mai mult decît suficient.
Acum să trecem la cine ar putea prelua puterea în Ucraina dacă Zelenski o pierde.
Putem distinge trei mari forțe.
Prima poate fi numită „partidul Soros”. Sunt aceleași structuri enumerate mai sus, patronate anterior de Partidul Democrat al SUA, iar acum – de Europa. Crezul lor este următorul: Ucraina și economia ei trebuie conduse și trebuie să le fie valorificate resursele și bugetul nu de „zelenskiști” condiționali, Mindici, Ermak și oligarhii ucraineni, ci de „soroși” condiționali – reprezentanți ai cercurilor globaliste, precum și ai corporațiilor europene și transnaționale.
„Partidul Soros” este în prezent forța cea mai bine pregătită să preia puterea în Ucraina. Se bazează pe sprijinul principalului donator al Ucrainei – Europa, controlează NABU și SAP, selecția experților internaționali care au drept de vot decisiv la numirea judecătorilor, precum și a șefilor structurilor de forță și de control. Prin acest mecanism un reprezentant al acestui „partid” a și ajuns deja șef al BEB (Biroul pentru Investigații Economice). Iar în viitor, așa cum cere Europa, în același mod trebuie aleși șefii Poliției Naționale, Biroului de Investigații de Stat (GBR) și Vămii. În plus, acest partid are propriul său holding media – cel al lui Tomáš Fiala – și numeroase alte publicații care trăiesc din granturi occidentale. „Partidul” are deja și un înlocuitor pregătit pentru Zelenski – fostul comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, iar în prezent ambasador al Ucrainei la Londra, Valeri Zalujnîi, pe care acest mediu îl promovează intens. Deși rămîne întrebarea deschisă dacă Zalujnîi însuși se va considera dator față de „partidul Soros” dacă va ajunge la putere sau va miza pe prietenii săi din armată și din Odesa.
A doua forță – marele business ucrainean, numit în perioada de dinainte de război oligarhat: clasa politică, clanurile regionale, șefii structurilor de forță, persoanele care influențează sistemul judiciar și care controlează structurile vamale și fiscale, precum și anumiți reprezentanți ai lumii interlope. Adică aceia pe care îi numim de obicei elita ucraineană care a condus țara de la sfîrșitul anilor ’90. După începerea invaziei rusești, această elită a fost nevoită să treacă în subordinea totală a lui Zelenski. Inclusiv influența oligarhilor a fost aproape anulată, o parte dintre ei ajungînd sub sancțiuni sau chiar la închisoare. Prin urmare, este firesc ca acest mediu să nu-l iubească prea mult pe Zelenski, iar unii îl urăsc de-a dreptul și participă acum, în măsura posibilităților, la campania împotriva lui (în special Kolomoiski și Poroșenko).
Totuși, „partidul Soros” este pentru elita ucraineană și mai rău. Teoretic, de pe Bancova (Administrația Prezidențială) te poți răscumpăra și poți ajunge la o înțelegere. În logica „partidului Soros”, însă, vechea elită ucraineană pur și simplu nu mai este necesară și trebuie îndepărtată de la orice influență asupra proceselor din țară, pînă la „distrugerea ei ca clasă”. Cu toate acestea, elita ucraineană tradițională își păstrează poziții puternice. Ea are pîrghii de influență asupra majorității deputaților din actualul parlament, în timp ce „partidul Soros” abia dacă adună vreo 50 de „baionete” în Rada Supremă. Ea continuă să aibă o influență considerabilă asupra structurilor de forță și a instanțelor. În mîinile ei rămîn mari trusturi media. În același timp, în interiorul elitei ucrainene nu există coordonare a acțiunilor. Dimpotrivă, reprezentanții ei duc între ei un război neîntrerupt pentru piețe și fluxuri financiare. Prin urmare, nu există nici un lider unic. De asemenea, împotriva ei joacă dependența puternică a Ucrainei de sprijinul extern. Totuși, dacă Zelenski pleacă, acest mediu va face cu siguranță totul pentru ca noua configurație a puterii să fie controlată de el, și nu de „partidul Soros”.
A treia forță – militarii. Nu este vorba aici de Zalujnîi, care este deja mai degrabă un politician, ci de cei care se află în prezent în armata activă. În acest moment, Zelenski și structurile de forță controlate de el – SBU și GBR – depun multe eforturi pentru a reprima orice manifestare de neloialitate sau subiectivitate politică la militari, menținînd totodată rivalitatea și concurența între comandanții de unități. Excepție se face doar pentru anumite persoane, cum ar fi Andrei Bilețki, pe care președinția plănuia să-l folosească la alegeri pentru a-i lua voturi lui Zalujnîi. De asemenea, șeful Direcției Principale de Informații (GUR), Kiril Budanov, are propriul său rating politic, motiv pentru care circulă constant zvonuri că Bancova intenționează să-l demită. În rest, orice activitate politică a militarilor este reprimată de Biroul Prezidențial. Totuși, dacă Zelenski pleacă și pentru o perioadă apare un vid de conducere și control, nu poate fi exclus ca unii comandanți să se întrebe de ce ar trebui să se supună politicienilor, din moment ce de ei depinde întreaga statalitate ucraineană. Ei ar putea decide că a sosit momentul să ia puterea în propriile mîini. (Traducere și adaptare B.T.I.)
sursă: inpolitics.ro
