AcasăAlte ŞtiriAlexandra Roșeanu: Elogiu Bărbatului puternic. Hulă ărbatului căruia nu-i va crește niciodată...
Data publicării: martie 12, 2023 14:15

Alexandra Roșeanu: Elogiu Bărbatului puternic. Hulă ărbatului căruia nu-i va crește niciodată B-ul

Data publicării: martie 12, 2023 14:15

DISTRIBUIE:

Autor: Alexandra Roșeanu

Credeați că mă ocup doar cu destrăbălatele? Azi este despre voi … cei mai slabi dintre pământeni: ărbații!

Unde sunt bărbații? În trecut! În prezent au mai rămas câțiva, un număr infim pentru a face ca lumea să meargă mai departe.

Ce fac astăzi feministele și ărbații? Ridică moartea în grad în timp ce Îl retrogradează pe Dumnezeu, se hrănesc cu himera nemuririi fizice, pierzând din vedere mântuirea sufletului.
Trăim timpurile pe care le merităm!

Nu vă mirati că am ajuns să petrecem vremuri de neînchipuit atât timp cât Dumnezeu a fost scos din centrul vieții noastre. De la Renaștere încoace am muncit neîncetat să schimbăm ordinea, să aducem omul în centrul universului, să învățăm să ne iubim pe noi, sub diferite pretexte, să deschidem larg porțile iadului. Iată cum ne-am târât pe toți în haos, unde moartea este cinstită, iar viața este prigonită, unde necinstea are rang, iar cinstea este desuetă, unde minciuna este în avantaj, iar adevărul este ascuns, unde fățărnicia învăluie totul, pentru că franchețea este incomodă (și incorectă politic), unde ne prefacem că vrem adevarul pentru că minciuna este mai confortabilă. Într-o lume în care confortul primează, niciodată nu vom aduce lumina deasupra noastră, ba mai mult, vom căuta umbrela sub care să ne ascundem, ne vom furișa ca lașii, speriați și îmbolnăviți de realitatea înconjurătoare.

Societatea de consum, în care mâncarea este un fetiș erotic și este fotografiată cu lăcomie ca obiect sexual, iar cumpărarea de obiecte umple goluri sufletești, exaltă aspectul feminin și matern al bărbaților și îl condamnă pe cel viril. Aceasta este realitatea zilelor nostre.
Chiar dacă suntem ancorați cu toate pânzele sus în povestea pandemică, lumea este naufragiată în esența ei existențială.

Bărbații slabi ai noilor generații, orfani ai figurii paterne arhetipale a virilității, crescuți de mame supraprotective și inhibatoare de testosteron, plus feminismul care denaturează poziția și menirea bărbatului în societate, au dus la pierderea caracteristicilor masculine care i-au distins mereu funcția socială și spirituală. Societățile organice din trecut, unde principiile lumii Tradiției erau încă vii, au avut în vedere pentru tineri rituri de trecere la maturitate, teste de curaj și forță pentru a depăși durerea și frica.
Comitatus-ul roman și sippe-ul germanic (nucleu social al indivizilor care se recunosc ca descendenți dintr-un strămoș comun, și deci o „familie” în sensul cel mai larg), școlile medievale de cavalerie, breslele de arte și meșteșuguri și academiile militare pregăteau tineri pentru viață.

De la lumea clasică la cea medievală până în prima parte a secolului al XX-lea, cultul forței virile a fost larg răspândit în toate culturile, ca o trăsătură eminentă a masculinității.

Priceperea, rezistența la oboseală, apărarea patriei și a familiei, a femeii, sarcinile bărbătești se bazau pe folosirea forței fizice, mentale și spirituale. Tinerii care aspirau să intre în lumea adulților se lăudau cu puterea lor pe care o expuneau cu mândrie alături de fetele pe care doreau să le cucerească. De altfel, printre primele dovezi ale bărbăției, ale curajulului, ale răspunderii și responsabilității, ale maturizării.
Bărbatul puternic era o garanție a siguranței și protecției, a urmașilor sănătoși și a continuității descendenței și nu ar fi luat niciodată în considerare un pretendent slab sau handicapat. Virilitatea era însoțită inevitabil de forță, la care nici un Bărbat nu ar renunța vreodată.

În vremuri încă recente, în sate, departe de frenezia nebună a megalopolisurilor, bărbatul reprezentat în figura lui de forță a rămas vie în folclor și tradiții populare, ultima moștenire a unei lumi sărace și demne, necoruptă încă de consumul compulsiv.

În orașele contemporane, habitatul natural al capitalismului sălbatic, puterea este o beteală a trecutului, o caracteristică inutilă și demonizată, o calitate învechită, de bărbați aspri și insuficient de civilizați, rămășițe patetice ale unor vremuri de șters pentru a face loc unei noi tipologii umane: bărbații feminini.

Consumatori perfecti ai oricărui obiect stupid și scump produs de marele capital cosmopolit, pacienți ideali pentru terapii farmacologice experimentale, cei mai buni clienți pentru traficanții de droguri și de plăceri imediate, pacienți ai noului val de psihologi, clienți fideli ai pornografiei.

Victime neputincioase ale invadatorilor râvnitori care îi vor elimina și care se vor bucura de roadele muncii părinților lor, care vor coloniza pământul cu culturi străine și violente.

Pentru a se ajunge la înlocuirea rapidă a bărbaților nu trebuie să existe rezistență la cucerire, ci o lipsă a oamenilor puternici, mândri de tradițiile lor și aparținând descendenței lor.
Bărbații slabi din vremea noastră sunt lăudați pentru fragilitatea lor, sunt actori indeciși și speriați, inconștienții unei tragedii care îi va copleși fără îndoială și fără scăpare.
Victime ale slăbiciunii lor, împinse până la victimizare de o propagandă „înțeleaptă” care îi dorește neputincioși, plângăcioși, veșnic prunci dornici doar de protecție și înțelegere, găsind permanent scuze și niciodată soluții, iresponsabili și ordinari.

Chemarea victoriei în urma unei competiții cu sine ori cu alții, curajului și eroismului sunt înlocuite de practica plânsului de milă, cete de victime fals persecutate, victime sacrificate fără a face nici un sacrificiu, se plâng că nu sunt înțeleși și sprijiniți. Și tabloul este incomplet, realitatea este mult mai urâtă decât pare.

Generații răsfățate de permisivitate și bunăvoință (care este dușmanul oricărei reguli și educații), care i-a convins că totul li se cuvine, că trebuie să obții ceea ce vrei fără obligații, fără responsabilități și dacă se poate, gratuit. Narcisiști ​​frustrați, trăiesc pentru a apărea și a nu pentru a fi, nici măcar pentru a avea pentru că posesia presupune o cucerire, deci … un efort.

Subiecți speriați de realitate, ignoranți și superficiali în toate aspectele vieții lor, care nu se confruntă niciodată cu nimeni, invocând protecția celor pe care îi disprețuiesc și îi consideră violenți și brutali: bărbații adevărați.

Instigatori pacifisti ai războaielor făcute de alții atâta timp cât nu îi implică, feministe îngrozite inconștient de femeile care le cer să fie Bărbați, ecologiști care cumpără și răspândesc deșeuri tehnologice de la dispozitivele de care sunt dependenți.
Nevertebrați care găsesc permament vina în ceilalți, evită confruntarea, pentru că s-au predat înainte de a lupta.

Răul lor subtil este lipsa de disciplină, fără puterea și capacitatea de a suferi eforturile și caracteristicile Eroului.

Neînțărcații pentru viață, ei se opresc la arhetipul Puer aeternus (eternul copil) fără a evolua vreodată în cel de Războinic – care își construiește forța și hotărârea pentru a decide Soarta. Încercările la care este supus Eroul sunt pasaje inițiatice care duc la eliberarea „materiei grele” din care este frământată natura umană pentru a o scoate la iveală pe cea divină.

Cei slabi, fragili, victimele sunt sortite să cedeze pentru că Natura este crudă și nu dă reduceri sau oferte speciale, doar Forța poate salva popoarele vechii Europe de la sfârșitul anunțat.

Capitalismul terminal dorește ca Bărbații să fie înlocuiți cu indivizi care să fie exploatați ca forță de muncă ieftină, o populație de subiecți indistincți și acceptați fără identitate.

Doar educați întru pericol și curaj, de mame bune și credincioase și tați puternici, înțelepți și responsabili, vom asista la refacerea acestei lumi în derivă, condamnându-i pe cei de astăzi la dispariție. Altfel, nu există echilibru și nici scăpare.
De aceea atât femeia, cât și bărbatul NU trebuie să devieze de la calea lor dreaptă și de la menirile lor scrise în propriul ADN.

…De la o vârstă fragedă te învață să-ți fie frică de lup, apoi când vei fi mare descoperi că adevăratul pericol vine de la oi. Iată timpurile….

Noi încercăm și tratăm efectul fără a căuta cauza. Așa am făcut mereu. Aceasta este cu adevărat o problemă și o capcană pe care ne încăpățânăm să o ducem mai departe.

Fără Bărbați și fără Femei lumea se prăbușește într-un abis moral, spiritual, fără nici un viitor.

Găsisem recent un text scurt care suna cam așa: Ferească Dumnezeu să-i trimiți pe bărbati la război…Jumatate din ei vor muri în timp ce își fac selfie-uri cu kalashnikov-ul! Iar asta nici măcar nu este o glumă, este o realitate!

sursă: activenews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Dan Diaconu, sinteză de istorie recentă despre cum Securitatea a preluat...

Autor: Dan Diaconu, trenduri.blogspot.com N-ați prins șpilul! Vă cufundați în controversele momentului, dar esența se ascunde printre detalii. Și detaliile cele mai evidente sunt incompetența,...

POLITICA EXTERNĂ A UE, DREPTUL DE VETO ȘI DEFICITUL DEMOCRATIC (II) 

Autor: Adrian Severin    România a anunțat, prin gura unor oficiali mai mult sau mai puțini legitimi, că acceptă renunțarea la dreptul de veto în materia politicii externe comune a UE, așa cum dorește Comisia Europeană, susținută de încă zece state membre (deocamdată). Știrea a aprins o mare și nervoasă dezbatere în România. Aceasta a trecut peste câteva întrebări prealabile absolut necesare: Are UE o politică externă și de securitate comună? Cum se poate modifica procedura de adoptare a deciziilor referitoare la această politică? Cine poate angaja România într-un asemenea demers de modificare? Cine are dreptul să renunțe la un eventual drept național de veto? Există un asemenea drept potrivit actualelor reglementări ale UE și care ar fi valoarea lui? Răspunzând acestor întrebări – ceea ce vom încerca să facem în continuare – ne vom da seama că întreaga discuție se duce în afara dreptului UE, dar și că planurile sau acțiunile inițiate sau executate cu încălcarea tratatelor constitutive ale UE au devenit obicei în cercurile bruxelleze, ca și în capitalele patronilor sau yesmenilor acestora. O constatare care trebuie să îi îngrijoreze deopotrivă pe federaliști și suveraniști.   ADEVĂRATA PROBLEMĂ: NU VETOUL, CI DEFICITUL DEMOCRATIC Pentru moment, nu păstrarea sau renunțarea la dreptul de veto – altminteri iluzoriu – în materia politicii externe comune europene este principala problemă, ci pur și simplu absența unei asemenea politici, în condițiile lipsei unui acord al statelor membre pentru instituirea ei. Actuala formulă de organizare a UE, pentru a face față provocărilor externe (șanse și amenințări, deopotrivă), este neviabilă. Soluția optimă ar fi modificarea tratatelor în direcția federalizării politicii externe, dar asta nu se poate face înainte de a se asigura caracterul democratic al UE.   Or, în prezent, UE se află într-o imensă criză democratică. Numai odată rezolvată, dacă va fi rezolvată, această criză, se poate relua discuția asupra politicii externe comune, cu desființarea dreptului de veto și a interdicției de a adoptă legislație.  Vetoul poate opri luarea unei decizii eventual greșite, dar nu rezolvă nici o problemă. O majoritate calificată sau supercalificată (cu două treimi sau trei pătrimi din voturi) sau un consens minus 1 ori minus 2, toate, eventual supra asigurate de reglementarea unei minorități de blocaj (care să împiedice motivat punerea în aplicare a unei decizii venind în vădită contradicție cu interesele vitale ale unor state membre), ar face acțiunea externă a UE mult mai promptă și mai eficientă. Căci, orice s-ar spune, puterea statelor membre în raport cu celelalte puteri ale lumii, în special regionale și globale, ar fi mult mai relevantă dacă ele ar acționa împreună, decât dacă acționează separat. Supărați pe UE nu trebuie să pierdem din vedere acest aspect. Marea dilemă și marea problemă constituțională a UE este alta, iar răspunsul de dat ei este acela că legitimitatea democratică (națională și comunitară) trebuie să preceadă întotdeauna delegarea exercițiului atributelor suveranității către instituții de tip federal. Fără o rezolvare a deficitului democratic, o federalizare a politicii externe ar risca să fie un act tehnocratic lipsit de validarea cetățenilor și generator de grave pericole la adresa intereselor vitale ale statelor membre. Dinamica actuală a Uniunii, dovedește ce s-ar întâmpla dacă politica externă europeană comună, care astăzi se realizează ilegal, prin forțarea textelor constituționale, europene și naționale, într-o dulce complicitate a instituțiilor europene cu guvernele statelor membre, ar căpăta și o deplină acoperire convențională. Nu am ajunge la o federație de state națiune suverane funcționând ca o democrație transnațională, ci la o oligarhie europeană imperială. Această dinamică reflectă exact actualul blocaj sistemic al UE. Atunci când ceea ce avea să devină Tratatul de la Lisabona se negocia, pe masa noastră, a negociatorilor, au fost puse sondaje de opinie și statistici care arătau că peste 80% dintre cetățenii europeni susțin nevoia unei politici europene externe, de securitate și apărare comună. După circa douăzeci de ani de eurocrație oligarhică, acestui euro-entuziasm i-a luat locul euroscepticismul de masă. Într-o uniune de state și de cetățeni, legitimitatea deciziilor de politică externă (care pot implica vieți omenești, bugete uriașe de apărare și alianțe strategice) nu poate fi extrasă doar din consensul diplomatic al unor guverne slabe realizat prin constrângerea exercitată neloial de oligarhia eurocrată. Până când instituțiile alese direct sau mecanismele de control democratic nu vor avea o pondere reală, capacitatea de a construi o voință federală unică rămâne paralizată. Cetățenii tind să aibă încredere în controlul democratic exercitat la nivel național, chiar dacă acesta vine la pachet cu ineficiența politică întărită prin dreptul de veto.  Desființarea dreptului de veto și trecerea la votul cu majoritate calificată (QMV), alături de capacitatea de a adopta legislație, sunt singurele soluții care ar transforma UE într-un actor geopolitic real. Totuși, aplicarea lor în actualul climat de neîncredere instituțională este imposibilă, deoarece statele și cetățenii europeni nu vor accepta ca interesele lor vitale de securitate să fie concurate sau definite de o majoritate supranațională, fără garanții democratice și constituționale absolute.  Astfel, ordinea de priorități pe care mulți federaliști grăbiți încearcă să o impună se inversează, iar agenda dezbaterii suveraniste se schimbă. În loc să se folosească crizele externe, adesea imaginare, pentru a „smulge” competențe prin interpretări forțate ale textelor actuale (ceea ce adâncește criza democratică), calea corectă este repararea fundamentului democratic al Uniunii. Decât să ne mobilizăm pentru a refuza renunțarea la un drept de veto pe care practic nu îl putem exercita ca să blocăm decizii politice pe care UE nu are dreptul să le ia, mai bine ne-am ocupa de legitimitatea sau lipsa de legitimitate democratică a UE. Abia după ce UE își va recăpăta această legitimitate internă, va exista terenul fertil pentru o reformă profundă a tratatelor, inclusiv cu privire la PESC. NEVOIA UNUI SPAȚIU PUBLIC EUROPEAN  În acest sens, prima dificultate este absența unui spațiu public și politic european real. Asta se întâmplă și întrucât uniunea, indispensabil federală, a fost construită în ultimele decenii de „arhitecți” și „zidari” cu pregătire și gândire exclusiv națională. Așa arată, între tragic și ridicol, un proiect federalist (federaliștii dogmatici) realizat de suveraniști (suveraniștii populiști). Spațiul acesta trebuie construit programatic și politic condus, iar nu lăsat să se nască la întâmplare. El ar duce la apariția unui demos european fără de care nu poate exista democrație europeană. Toate națiunile au un mit fondator care le asigură coeziunea. Care este mitul fondator al UE? Ea ajuns o construcție birocratică fără suflet. Nici măcar steag, imn și deviză oficiale, înscrise în tratate, nu are. După aceea, democrația procedurală și instituțională internă a UE trebuie perfecționată printr-un mai bun echilibru și control reciproc al instituțiilor, precum și prin îmbunătățirea mecanismelor care să garanteze transparența și răspunderea instituțiilor europene față de statele membre și de cetățeni (direct sau prin intermediul statelor lor naționale). Iată vulnerabilitatea existențială a proiectului european: nu poți avea o democrație (kratos) fără un popor (demos), iar un demos nu se poate naște în absența unui spațiu public comun și a unui mit fondator împărtășit.  Tragedia structurală a ultimelor decenii este exact aceea că Uniunea a fost extinsă și administrată de politicieni și tehnocrați care, deși operau la Bruxelles, gândeau în logica alegerilor lor naționale. Rezultatul este o mașinărie instituțională ultraperformantă, dar fără suflet, o construcție care generează norme, dar nu și atașament emoțional. De aceea s-a gripat. Toate comunitățile politice durabile s-au născut din mituri puternice – fie că a fost vorba de eliberarea de sub o tiranie, de o revoluție sau de un destin istoric comun. Mitul actual al UE este unul exclusiv negativ: „Să nu mai avem război în Europa”. Deși vital pentru generația postbelică, acest mit s-a diluat pentru generațiile tinere, devenind un dat de la sine înțeles, nu o forță motrice. Uniunea nu a reușit să propună un mit fondator pozitiv, orientat spre viitor.  Amputarea voluntară a simbolurilor în timpul negocierilor pentru Tratatul de la Lisabona – când s-a renunțat la înscrierea oficială a steagului, imnului (Oda Bucuriei) și a devizei (Unitate în diversitate) în textul tratatului, pentru a nu speria electoratele suveraniste – a fost actul de capitulare a simbolică a Europei unite. S-a preferat ascunderea lor într-o declarație anexă (Declarația nr. 52), golind proiectul de elementele sale de identificare emoțională. Un spațiu public european nu va apărea spontan prin simpla traducere a știrilor în 24 de limbi oficiale. El trebuie proiectat: i. prin partide politice autentic europene, nu simple confederații de partide naționale care se reunesc o dată la câțiva ani, ori batalioane de asalt politic exaltând un „pro-europenism” inept și isteric; ii. prin liste transnaționale la alegerile pentru Parlamentul European, care să oblige un candidat german să ceară votul unui cetățean român și invers, dezbătând teme europene, nu teme domestice; iii. prin politici educaționale și culturale coordonate care să construiască acea identitate civică europeană, complementară, iar nu opusă, celei naționale.  Dacă lipsa unui demos este problema de fond, designul instituțional actual este problema de formă. Înainte de orice este nevoie de un mai bun echilibru și control reciproc (checks and balances) între instituțiile europene. Într-o democrație reală, Parlamentul (reprezentantul cetățenilor) are dreptul de a propune legi. În UE, acest drept aparține exclusiv Comisiei Europene (un organism tehnocratic/executiv). Consiliul (format din demnitari ai statelor membre) legiferează adesea în spatele ușilor închise, ferit de o transparență reală, permițând miniștrilor naționali să voteze ceva la Bruxelles și să dea vina pe „Bruxelles” când se întorc acasă. Fără aceste reforme structurale – transparență totală în Consiliu, drept de inițiativă legislativă pentru Parlament și un mecanism clar prin care executivul european poate fi tras la răspundere direct de cetățeni – Uniunea va rămâne vulnerabilă în fața curentelor populiste care speculează exact această „răceală” birocratică. Momentul în care s-a cedat în fața presiunii național-populiste, prin ascunderea simbolurilor identitare în anexele Tratatului de la Lisabona, a reprezentat amputarea spirituală a proiectului european, ceea ce a fost o eroare strategică. S-a salvat atunci mecanismul juridic cu prețul golirii lui de conținut emoțional și simbolic. Rezultatul este exact Uniunea de astăzi: o structură hiper-reglementată, dar fragilă în fața crizelor, tocmai pentru că în momentele de cumpănă, cetățenii nu se pot refugia emoțional într-o construcție care a refuzat programatic să își asume un imn, un steag și o deviză în actul său de naștere. În școlile noastre se învață azi istoria Holocaustului, dar nu istoria Europei și a UE. Această concesie cvasi-fatală a blocat transformarea UE într-o comunitate de destin și a lăsat terenul liber pentru ca discursul, nu suveranist, care nu este incompatibil cu federalismul european, ci cel național-populist să recupereze și să monopolizeze ideea de identitate și apartenență. Dacă s-ar pune problema unei inițiative politice concrete pentru relansarea acestui demos european, primul pilon al acestei construcții programatice ar trebui să fie un program educațional civic european unificat, care să aducă istoria și valorile comune în manualele tuturor școlilor din Uniune, formând astfel viitoarea generație de cetățeni europeni. Europeni și români în același timp și sub același raport. O mare vulnerabilitate a sistemelor noastre de învățământ este aceea că educăm elevi care cunosc traumele istoriei naționale și universale, dar care sunt complet analfabeți funcțional în ceea ce privește construcția politică în care trăiesc. Fără o memorie istorică comună și fără înțelegerea procesului prin care s-a clădit pacea europeană, listele transnaționale sau orice altă reformă electorală ar rămâne doar niște mecanisme tehnice golite de sens pentru un electorat nepregătit. UN PROGRAM EUROPEAN DE EDUCAȚIE PUBLICĂ  Un program educațional civic european unificat este primordial din trei mari considerente: a)IstoriaUE ca istorie a reconcilierii, nu doar a instituțiilor. Dacă în școli se predă, pe bună dreptate, istoria Holocaustului ca un avertisment absolut împotriva totalitarismului și urii, lipsește contraponderea sa pozitivă. Istoria integrării europene este povestea singurului antidot de succes aplicat acestor  Ea nu ar trebui predată ca o listă plictisitoare de tratate și directive, ci ca o epopee a reconcilierii franco-germane, a dărâmării Cortinei de Fier și a reconstrucției democratice a continentului. b)Creareamanualului unic de Istorie și civism european. Așa cum s-au încercat în trecut proiecte pilot (precum manualul de istorie franco-german), Uniunea are a se dota cu un trunchi comun de educație civică în toate statele membre, pentru tinerii din România, Franța sau Portugalia  care au nevoie: i. să înțeleagă valorile care îi unesc (statul de drept, drepturile omului, solidaritatea). ii. să învețe cum se iau deciziile care le influențează viața de zi cu zi; iii. să dezvolte o gândire critică față de manipulările național-populiste care exportă toate eșecurile interne către „Bruxelles”, dar și față de propaganda oligarhiei bruxelleze care încearcă să pună în locul unei Europe a păcii, libertății, bunăstării, solidarității, diversității culturale și demnității, o putere fără neam și Dumnezeu, ocultă, lacomă, iresponsabilă, războinică și antinațională. c)Nevoiademocratizării sentimentului de dublă apartenență, la spațiul național și cel  Educația civică nu se face doar în școli, ci și prin experiență directă. Programul educațional unificat ar trebui corelat cu stagii de mobilitate obligatorii sau tabere civice europene pentru toți elevii de liceu, pentru studenții din mediul universitar, dar și pentru seniori. În prezent educația este o competență strict națională. Nu este nevoie, însă, de trecerea ei în sfera competențelor UE pentru a realiza un program de școlarizare și conștientizare privind istoria și viitorul Europei. Este suficientă voința politică a statelor europene de a își exercita suveranitatea în mod inteligent și coordonat pentru a clădi acel demos fără de care Uniunea nu poate supraviețui pe termen lung. Marile salturi în istorie nu încep cu un text juridic rigid sau o organizare birocratică, ci cu o convergență de voințe politice, care, printre altele, în cazul nostru, să respingă atât dogmatismul europenist cât și populismul naționalist.  ÎN LOC DE CONCLUZIE: CINE ARE DREPTUL SĂ RENUNȚE LA UN EVENTUAL DREPT NAȚIONAL DE VETO?    O primă observație care se impune este că modalitatea de vot în UE este stabilită prin tratate și numai prin tratate poate fi modificată; iar tratatele se modifică în cadrul unor conferințe interguvernamentale numai prin acordul unanim al statelor membre. Excepție fac „clauzele pasarelă” care, în cadrul juridic existent, permit trecerea de la sistemul unanimității la cel al majorității calificate, dar asta numai în anumite cazuri și numai prin votul unanim al membrilor Consiliului de profil. Politica externă și de securitate nu face parte dintre aceste cazuri și nici nu ar putea face față întrucât ea nu există în sensul în care cu privire la ea nu se adoptă legislație. Or, dacă nu se adoptă decizii cu caracter normativ obligatoriu, ce să votezi?! Oricum, trecând peste aceste observații, dacă unsprezece state membre ar dori renunțarea la veto, nu ar fi destul deoarece o asemenea hotărâre implică, cu titlu de principiu, unanimitatea. Iar dacă cele unsprezece ar dori să inițieze o cooperare consolidată, aceasta nu se poate realiza în domeniul politicii externe care prin natura ei, așa cum am demonstrat anterior, este ori comună ori nu este deloc. În fine, modificarea procedurii de vot nu poate face obiectul unei directive a Comisiei, întrucât tratatele nu i-au conferit o asemenea competență și ele nu pot fi amendate prin directivă. Dacă ne ducem la nivel național, cu referire la România, competența de a negocia și a conveni asupra renunțării la dreptul de veto în cadrul procedurilor de...

Liviu Man despre banii neoprotestanților americani care-au finanțat userismul anticreștin. Filiera...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Liviu Man a pus sub lupă...

Marius Ghilezan despre victoria AfD în alegeri, consecințele revenirii naționalism-suveranismului nemțesc!

Autor: Oana-Medeea Groza Jurnalistul Marius Ghilezan a analizat, alături de moderatorul Cozmin Gușă, în noul sezon al emisiunii „CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ”, rezultatul alegerilor...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img