AcasăPoliticăAlianța PSD-PNL-AUR din Consiliul General, criticată din interiorul partidului AUR. Claudiu Târziu:...
Data publicării: martie 30, 2025 14:31

Alianța PSD-PNL-AUR din Consiliul General, criticată din interiorul partidului AUR. Claudiu Târziu: „A fost dezamăgitor și pentru mine”

Data publicării: martie 30, 2025 14:31

DISTRIBUIE:

Alianța PSD-PNL-AUR din Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a fost criticată chiar de unul dintre liderii formațiunii politice extremiste. Preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, Claudiu Târziu, s-a declarat dezamăgit de decizia consilierilor generali din partea AUR, argumentând că o astfel de înțelegere dă „un semnal prost” la nivel național, scrie News.ro.

Claudiu Târziu: „Capitala este emblematică pentru întreaga țară”

Invitat sâmbătă la emisiunea Insider Politic, Claudiu Târziu a declarat că alianţa PSD-PNL-AUR din CGMB este o dezamăgire, în contextul în care Bucureștiul reprezintă un simbol la nivel național.

Sincer să fiu, a fost dezamăgitor şi pentru mine că s-a făcut această înţelegere. Pot să admit că la un moment dat trebuie făcută o majoritate şi trebuie condusă o comunitate. Dar capitala este emblematică pentru întreaga ţară şi dă un semnal foarte prost o astfel de înţelegere.

claudiu târziu

Întrebat unde este logica politică în a-l critica pe Marcel Ciolacu, pentru ca mai apoi să susții candidatul social-democrat drept viceprimar al Capitalei, liderul AUR a răspuns că poate înțelege nevoia unei astfel de alianțe „în comunitățile mici”, dar nu la nivelul Bucureștiului.

Pot să admit că la un consiliu local de nu ştiu unde se poate face acest lucru. Şi în general oamenii din comunităţile mici care pot să facă politică, sunt puţini, nu prea ai cu cine…

claudiu târziu

El a precizat că AUR a mai votat alături de PSD şi la Suceava, Maramureş, Bacău, Tulcea.

CITEȘTE ȘI: Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, anunță că va candida la Primăria Capitalei

Liderul AUR ia în considerare despărțirea de partid: „Nu mai sunt ascultat”

Târziu consideră că astfel de alianțe reprezintă abateri de la „drumul pe care partidul AUR l-a fixat” și ia în considerare părăsirea formațiunii politice.

”Vedeţi, astea sunt abateri de la drumul pe care noi l-am fixat. Sunt argumente pentru criticile pe care eu le-am adus. Eu nu am ieşit public, decât în momentul în care am văzut că nu mai sunt ascultat în partid. (…)

Am spus clar, atâta vreme cât mergem pe drumul jalonat de aceste valori şi principii, eu sunt cu voi, atâta vreme cât eu pot să garantez că aceste valori şi principii sunt respectate, sunt cu voi. Dacă nu, ne despărţim. Am dat avertisment şi după aceea am tot revenit asupra lui”, a precizat liderul AUR.

Preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR a fost întrebat cine a deviat: partidul de la linia sa ori el de la linia partidului.

De vreme ce eu i-am dat linia partidului, eu cred că ştiu mai bine.

Alianţa PSD-PNL-AUR din Consiliul General, ţinută secret

Buletin de Bucureşti a scris despre această înţelegere încă din ianuarie 2025, momentul în care au fost aleși cei doi viceprimari ai Capitalei: Stelian Bujduveanu (PNL) și Adrian Vigheciu (PSD). Ulterior, partidul AUR a negat alianța cu PSD și PNL, printr-o postare de Facebook.

AUR spunea la acel moment că a votat împotriva tuturor celor patru propuneri de viceprimari, însă calculele voturilor nu susțineau această ipoteză.

sursă: buletindebucuresti.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Omul Zilei, Eugen Tomac. N-a reușit să-și ducă guvernul în Parlament,...

(transcrierea rubricii „Omul Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM) Autor: Cozmin Gușă Eugen Tomac, încă tânărul lider al PMP și Consilier Prezidențial, a avut...

REFLECTOR la GOLD FM: Drumul de 50 de milioane de euro...

(transcriere a rubricii „Reflector” a Iulianei Pitaru Vlacicu, din cadrul emisiunii „Ce-i în Gușă, și-n căpușă” la Gold FM) Pe 28 mai 2025, președintele Consiliului...

BNR: Datoria externă a României s-a triplat în Guvernările Iohannis!

Datoria publică a României s-a triplat în doar șase ani, iar costurile cu dobânzile au explodat de aproape cinci ori, avertizează prim-viceguvernatorul Băncii Naționale...

Mesajele sorosiștilor contra lui Nicușor Dan. Colecție de invective și jigniri!...

Desemnarea surpriză a liberalului Adrian Veștea pentru funcția de premier, anunțată duminică de președintele Nicușor Dan, a declanșat o revoltă publică violentă, șeful statului...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img