AcasăAlte ŞtiriAmprenta lui Putin în Sudan
Data publicării: aprilie 24, 2023 14:00

Amprenta lui Putin în Sudan

Data publicării: aprilie 24, 2023 14:00

DISTRIBUIE:

În editorialul său, publicat pe Corect News, jurnalistul Sorin Roșca Stănescu avertizează că situația în Sudan devine explozivă. Și nu ca rezultat al unor simple lupte fratricide. În acest stat african se confruntă interese geopolitice majore. Și, până una alta, Federația Rusă este în ofensivă. Evgheni Prigojin, „bucătarul” lui Putin, face jocurile. Este stăpânul inelelor. Iar Statele Unite sunt în defensivă.

Evgheni Prigojin dispune de o puternică armată de mercenari în Sudan, înarmează până în dinți una dintre taberele militare, cea care are toate șansele să preia puterea, și vizează, în nume propriu, dar și în numele lui Vladimir Putin, importante obiective politice, geostrategice și economice. Către ce ne îndreptăm?

Încă din 2017, când la putere în Sudan era Al Bashir, acesta s-a întâlnit la Moscova cu Vladimir Putin și cei doi au semnat un acord de parteneriat. După numai câteva luni, a fost înființată o societate comercială, Meroe Gold, deținută de M Invest, companie rusească. Meroe Gold a trecut în mare viteză la exploatarea celui mai important sit de aur din Sudan și unul dintre cele mai bogate din Africa în prețiosul minereu. Evident, în beneficiul Federației Ruse. După ce, ajuns putred de bogat, Al Bashir a pierdut puterea, locul său a fost luat de noul Consiliu Suveran condus de Al Burhan. Cu care a fost semnat următorul parteneriat cu Rusia. Reiese din informațiile pe care le-am consemnat mai sus că obiectivul economic urmărit de Federația Rusă prin intermediul lui Evgheni Prigojin constă în obținerea unui monopol al exploatării aurului din Sudan. Pentru menținerea acestui monopol, este necesară aducerea și menținerea la putere a unei junte militare aflate sub controlul Moscovei. Ceea ce se și întâmplă chiar acum, sub ochii noștri. Dar care este obiectivul strategic?

Obiectivul strategic, asumat și declarat ca atare, este crearea unei confederații de state africane, opt state la număr, care, împreună cu Sudanul, să se afle cu controlul Kremlinului. Prin intermediul aceluiași Prigojin. Această confederație de state este proiectată să desfășoare politici antioccidentale. Și astfel, încet-încet, pe de-o parte prin intemediul Federației Ruse și pe de altă parte prin intermediul Chinei, care deține și ea o puternică influență pe acest continent, Statele Unite și Uniunea Europeană urmează să fie împinse în afara Africii.

Un crâncen război economic și geostrategic se extinde în aceste zile din estul Europei până în Africa. Și, din nou, inițiativa aparține Federației Ruse. Iar Statele Unite, aparent depășite de viteza cu care se desfășoară evenimentele, au fost silite să bată în retragere. Evacuându-și până la ultimul până și toți diplomații.

sursă: corectnews.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

FMI separă R. Moldova de Ucraina într-un raport privind extinderea UE....

Un raport al Fondului Monetar Internațional, publicat pe 8 septembrie, tratează separat Republica Moldova și Ucraina în contextul extinderii Uniunii Europene, deși până acum parcursurile...

Penuria de ingineri din Occident anunță mari vulnerabilități în caz de...

Defense One comentează ultimul raport RAND despre popularea bazei industriale americane. Sau nepopularea ei. Ori, și mai bine, depopularea ei. RAND s-a întrebat – așa pur ipotetic, cum fac think tank-urile...

Cristian Chivu a ajuns mare în Europa, e lăudat și după...

Foștii jucători englezi Nigel Reo-Coker (42 de ani) și Troy Deeney (38), acum analiști CBS Sports, au fost impresionați de discursul și comportamentul lui...

Dan Diaconu prezinta adevarul ascuns despre Dalai Lama si Tibet!

Autor: Dan Diaconu, trenduri.blogspot.com Azi vom vorbi despre ceva atât de ascuns încât efectiv pentru unii falsul istoric a devenit adevărul absolut. V-ați întrebat oare...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img