Autor: Marius Ghilezan
L-am suprins câteva minute pe George Simion în clar-obscurul unui interviu, tip unu-la-unu, cu Anca Alexandrescu, la Realitatea tv. Credeam că e inculpat. S-a descurcat binișor, răspunzând direct, scurt și la obiect întrebărilor mitraliate de colega și prietena mea, moderatoarea emisiunii “Culisele statului paralel!” N-avea trac. Părea înarmat cu armura sincerității. Ratingul a fost pe măsură. Formatul a prins.
Pentru cititorii care n-au urmărit interviul, amintesc tabloul: jurnalista, îmbrăcată în roșu, cocoțată pe un toc de 20, punea întrebări tăioase. Fundalul era negru. Luminile tip reflector băteau în ochii invitatului, pus parcă în scaunul interogatoriului. Anca Alexandrescu părea un procuror. Victima privea mai mult în jos. Dacă moderatoarea și-a propus să reia scenele din închisorile comuniste, i-a reușit. Așa cum am spus și în direct, prezent la capitolul „și alții” de după interviul-eveniment, televiziunea a fost și rămâne un miracol al comunicării pentru că are trei căi de comunicare simultane: scris, audio și video. Cărțile lui Marshall McLuhan ne-au fost de bază în școala de presă. Într-un interviu cu Tom Snyder, profesorul american a plusat la cele enunțate cu: „dacă televiziunea vrea să aibă și mai mari performanțe, mai are nevoie de un ritual, un ritm și un tipar.
Citiți AICI articolul integral!
sursă: romanialibera.ro
