Timișoara – iunie 2025
Un nou scandal de deturnare a fondurilor publice zdruncină încrederea în capacitatea statului de a-și proteja banii, mai ales în sectorul educațional, acolo unde fiecare leu ar trebui să conteze. Ancheta lansată recent de autorități scoate la iveală un prejudiciu halucinant: peste 7,3 milioane de lei ar fi fost delapidați de o singură persoană, administrator financiar al mai multor unități școlare din județul Timiș, între anii 2019 și 2024.
Femeia, în vârstă de 43 de ani, este acuzată că, sub acoperirea unei funcții administrative de încredere, a operat transferuri bancare ilegale și a ridicat numerar direct din trezorerie, mutând banii din conturile școlilor în propriul buzunar și către complici. Deși faptele se întind pe o perioadă de cinci ani, niciuna dintre structurile de control nu a intervenit în timp util.
O întrebare dureroasă: Unde a fost controlul?
Acest caz nu este un accident izolat, ci simptomul unei boli cronice: abandonul instituțional în fața responsabilității de a controla cheltuirea banului public. Cu toate că școlile sunt entități publice, supuse regulilor bugetare stricte, se dovedește încă o dată că sistemul de control intern, audit, supraveghere financiară și chiar inspecție managerială este pur formal sau complet ineficient.
În mod normal, orice sumă ridicată în numerar sau transfer bancar atipic ar trebui să sară în ochi, să declanșeze verificări și semnale automate din partea compartimentelor contabile, a trezoreriilor sau a serviciilor de audit. În realitate, lipsa unui sistem coerent de verificare a execuției bugetare la nivelul unităților subordonate Ministerului Educației face ca asemenea fraude să rămână invizibile ani întregi.
Școala, între birocrație și delăsare
Unitățile de învățământ au devenit, în ultimii ani, zone gri în materie de gestiune bugetară. Administratorii financiari funcționează de facto ca niște „mini-directori financiari”, de multe ori fără o supraveghere directă, iar controalele Direcțiilor Județene ale Ministerului Educației sunt rare, previzibile și adesea superficiale.
Nici Curtea de Conturi, nici Ministerul Finanțelor nu au suficiente pârghii pentru a verifica în timp real cheltuielile mărunte, dar constante, care curg prin conturile fiecărei școli. Mai mult, raportările contabile se concentrează pe formalismul cifrelor, fără a urmări coerența fluxurilor și fără corelarea cu necesitățile reale sau cu riscurile de fraudă.
Cazul Timiș: un exemplu, nu o excepție
Dacă o persoană poate sustrage milioane de lei în decursul a cinci ani din bani destinați educației fără să fie observată de niciun control, concluzia este simplă: statul nu-și protejează patrimoniul. Ne confruntăm cu o ruptură gravă între principiile de legalitate bugetară și realitatea gestionării cotidiene a fondurilor publice.
În timp ce profesorii duc lipsă de dotări, părinții contribuie la fondul clasei, iar autoritățile plâng subfinanțarea, cineva – nestingherit – „trage” din conturi, în liniște, vreme de ani de zile. Este nevoie nu doar de sancțiuni individuale, ci de o reformă structurală a modului în care sunt monitorizate fondurile publice în sistemul educațional.
Aurel Badea
