12.8 C
București
joi, noiembrie 13, 2025
12.8 C
București
joi, noiembrie 13, 2025

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăGold FMBomba zilei o dă Liviu Alexa, care descrie mecanismul prin care Statul...
Data publicării: septembrie 30, 2025 15:42

Bomba zilei o dă Liviu Alexa, care descrie mecanismul prin care Statul român a pierdut influența la Fondul Proprietatea, deci în mod consecutiv asupra unor active strategice ca Portul Constanța, SALROM, Aeroporturi, ș.a. Mare incident de Securitate Națională!

Data publicării: septembrie 30, 2025 15:42

DISTRIBUIE:

Statul român a pierdut influența asupra Fondului Proprietatea, deci, în mod consecutiv, riscă să piardă controlul asupra unor active strategice, precum Portul Constanța, SALROM, Aeroporturi, ș.a. Marele incident de Securitate Națională a fost explicat și descifrat de către jurnalistul Liviu Alexa, într-o intervenție exhaustivă la Gold FM.

Cozmin Gușă a introdus subiectul în cadrul emisiunii, demonstrând că: „Este o mega-lovitură, un atentat la Securitatea Națională! Am descoperit aceste lucruri în această dimineață, conversând cu Liviu Alexa, care s-a învrednicit să realizeze o sinteză pe care vă rog să o ascultați. Eu voi avea doar un minut la finalul acestei sinteze de circa 15 minute, dar foarte importantă, pe care o vom difuza imediat. Aveți răbdare, pentru că este cea mai mare lovitură dată proprietății statului român de către niște asasini economici internaționali. Așa cum vă spuneam de mult timp că se va întâmpla, uite că s-a întâmplat. Liviu Alexa are cuvântul. Ascultați-l cu atenție:

„Fiți atenți, dar chiar foarte atenți la acest material video. Rareori fac asta, să fiu cu voi atât de dur. Vreau să mă ascultați până la capăt, pentru că astăzi vă prezint o poveste mai complicată. Tot timpul vă spun: poveștile complicate, de care voi nu aveți chef, timp, înțelegere ori răbdare, sunt de fapt acelea care duc la ciordeli, la corupție mare și rafinată, la tunuri sau chiar la atentate la siguranța statului. Eu zic că ceea ce vă voi povesti astăzi este un incident de securitate națională enorm. Practic, este bomba săptămânii, pentru că vă voi descrie mecanismul prin care statul român a pierdut influența asupra Fondului Proprietatea, adică asupra unor participații în companii strategice, cum ar fi SALROM, Hidroelectrica, Portul Constanța, Aeroporturile și altele. Este incredibil, pentru că aceste active strategice au ajuns, începând de ieri, în mâna unor indivizi pe care nu pot decât să-i numesc ´golani´. Nu sunt proprietari, ci administratori noi, impuși printr-o preluare ostilă.

Vă spun o mică istorie a Fondului Proprietatea, dacă vreți. Este un fond care s-a constituit în 2005, mascat inițial de bune intenții — să despăgubească persoanele expropriate abuziv de regimul comunist. În fapt, s-a creat un mecanism de ciordeală, pe care, la un moment dat, au pus mâna americanii progresiști de la Franklin Templeton. Managementul acelui fond era total sorosist, dar trecem peste asta. Acționariatul a rămas, încetul cu încetul, tot mai mic, dar totuși important pentru statul român. Structura acționariatului s-a diversificat în actori instituționali români, persoane fizice și chiar actori instituționali străini. Ministerul Finanțelor și alte entități au avut participări. Fondul Proprietatea este practic un fond de investiții închis și se comportă ca un fond privat, deși nu este complet privat. Americanii de la Franklin Templeton, după ce au scos întreaga ‘cărniță’ din fond, au decis să-și ia tălpășița și să predea ștafeta. Pentru valoarea acestui fond — circa 400 de milioane de euro — este un mizilic la nivel global, deci nu este mare șmecherie pentru ei. S-a organizat un soi de concurs pentru stabilirea noului administrator, la care au participat mai multe entități: ROCA, UFP, firma Impetum Group și un fond luxemburghez. Aceștia au fost selectați în urma unor proceduri riguroase, îndelungate, începând din mai anul acesta, dar și înainte s-au făcut o grămadă de scanări. Trebuiau, practic, să preia, din aprilie, toată șmecheria și să o ducă mai departe.

Ce să vezi? Ieri, a avut loc Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor, care a votat pentru anularea procesului de selecție, adică a ceea ce se stabilise conform standardelor deja stabilite. Membrii Comitetului Reprezentanților au fost revocați în bloc. Această situație s-a produs pentru că, în mod foarte straniu, niște golănași sloveni au reușit să preia managementul fondului într-un mod ostil și neașteptat, folosind presiuni mediatice în ultimele zile asupra câștigătorilor procedurii anterioare. Acești sloveni, care acționează concertat prin mai multe fonduri și care au depășit, la finalul lunii august, 25% din acțiuni și au răsturnat balanța într-un acționariat în care retailul românesc era majoritar. Mai interesant este că au numit ca unic membru al Consiliului Reprezentanților un individ de origine maghiară,  Sarkany Istvan, complet nepotrivit: un analfabet financiar, un neica nimeni , fără experiență, fără succes în antreprenoriat, care abia vorbește și nu are cunoștințe financiare, care, începând de ieri, dragă SRI, SIE, CSAT, președinte al României, poate face ce vrea cu Fondul Proprietatea. Nu exagerez! Am discutat cu mai mulți specialiști și situația este ireversibilă. Procesul nu poate fi atacat în instanță cu succes, iar acest individ numit, apărut din pălăria slovenilor, poate gestiona fondul, care include participații în companii strategice.

Presa economică n-a înțeles nimic din ce s-a întâmplat ieri. Pentru că sunt un ziarist de investigații curios, am aflat că investitorii sloveni au în spate alți golani și rechini maghiari, nu din gașca lui Viktor Orban, dar niște unguri foarte cinici, conectați la fluxul american al democraților. Având în vedere situația, aproape că-mi vine să-i solicit președintelui României să convoace de urgență CSAT-ul, deoarece vorbim despre un takeover ostil cu elemente de subminare sau de atac la siguranța națională. Asta este umila mea părere, poate că alții vor considera că nu e nicio problemă. Pentru mai puțin de atât, în ultimele șase luni, societatea românească și prin papaliciul de Burduja, dar și prin alții, a avertizat asupra existenței unui pericol de takeover, dar de asta asumat și legal, a companiilor Eon-Gaz și Napolact mai recent. Eon-Gaz a fost cumva oprită datorită presiunilor mediatice; mai vedem la Napolact, poate și acolo s-a blocat. Probabil că sub impresia aceasta a presiunilor făcute de societatea românească, niște unguri șmecheri, care au pus ochii de mai multă vreme pe Fondul Proprietatea, au decis că nu e cazul să-și asume formal și fățiș acest takeover și să trimită la înaintare niște papagali din ăștia de low-level din fondurile slovene. Oricum, știți, slovenii cu ungurii sunt frați, dar nu asta este argumentul; adică am mai mult, pot mai mult de atât, stați liniștiți. Dar s-au folosit de acești sloveni ca să-i bage la înaintare și de acest Sarkany Istvan, ungur, care este, v-am zis, zero, n-are nicio treabă cu antreprenoriatul, n-are niciun succes de marcă; este o săgeată. Și mie mi se pare că ar trebui să intervină de urgență CSAT-ul, o să mai pun niște întrebări.

Adaug la asta ceva surprinzător: Ministerul Finanțelor, în mod suspect, a acționat într-un fel pe care vreau să mi-l explice cineva oficial, cumva fiind de partea acestor sloveni, ceea ce pare incredibil. Am o altă informație despre posibilă preluare a slovacilor și despre situația critică de aici, din Fondul Proprietatea a luat cunoștință inclusiv Ilie Bolojan, care s-a întâlnit special cu Ministrul Finanțelor, Nazare (bravo lor). Bolojan a dat ordin ferm ca acest lucru să nu se întâmple și i-a ordonat lui Nazare ca reprezentatul de la Ministerul Finanțelor să aibă grijă ce face și să se opună unei preluări ostile. Ceva s-a întâmplat acolo! Unele surse îmi spun că reprezentata Ministerului Finanțelor a fost dată afară de la vot, alții îmi spun că, din contră, a fost blat. Aștept clarificări de la însuși Ilie Bolojan, având în vedere gravitatea situației. Dacă premierul știa și a avertizat și cineva n-a ascultat sau a influențat un subordonat de-al premierului, avem o problemă, iarăși de corupție, și avem o problemă de dosare penale.

Deci, începând de ieri, tot ce înseamnă Portul Constanța, SALROM, aeroporturile, sunt pe mâna unor golani. Nu contează că sunt sloveni sau maghiari. Golani care au făcut o nefăcută și au furat ´chiloții împărătesei´. Au furat bogăția României. Asta se întâmplă, asta e realitatea. Hai să adaug o nuanță, pentru că totul vine cumva parcă în cascadă și parcă intenționat, unele lucruri se întâmplă ciudat. De dimineață — și după vin cu marea întrebare — un raport al Departamentului de Stat al SUA ne spune că investitorii americani s-au plâns atât de corupția guvernamentală, cât și de cea din mediul de afaceri. Corupția rămâne răspândită în România -semnal pentru cei care au ochi să vadă și urechi să audă. Vorbim de ochi care trebuie să vadă, pentru că de-aia sunt plătiți, și urechi care trebuie să audă, că de-aia sunt plătiți. Am o întrebare pentru actuala conducere a SRI, cea militară (că civilă nu prea vor să-și pună) și pentru conducerea SIE, inclusiv pentru domnii din SIE: ce ați păzit, onorați generali? Cine a dormit în post cât timp s-au întâmplat toate porcăriile astea, care au culminat cu porcăria de ieri? Să vă zic de ce vă întreb asta, generalilor. Cu toate găurile din carieră, găuri de caracter, Florian Coldea, până la momentul auto-ejectării sale din SRI, era omul care se ocupa personal de tot ce se întâmpla, de supravegherea tuturor mișcărilor din Fondul Proprietatea, în conexiune directă cu administratorul Franklin Templeton. Știu sigur asta. Știu sigur și de ce o făcea. Asta e adevărat, pentru că era blat cu americanii, cu Gitenstein și cu alții și avea grijă de interesele lor. Dar totuși, ca idee, strategic și informativ, Coldea știa ce se întâmplă acolo. Bănuiesc, cred că e logic, pentru că marii generali, și din SIE și din SRI, își iau în tutelă instituții strategice, le gestionează și se ocupă la nivel de macro-viziune. Par chestii de SF, dar vă garantez că le cunosc. Și atunci, nu e foarte clar dacă nu cumva, după plecarea lui Coldea, s-au tâmpit cu toții. Cineva trebuia să fie ´de veghe patriei´ vis-a-vis de supravegherea informativă a Fondului Proprietatea. Și atunci întreb: cine era adormit în post dintre marii generali din SIE și SRI, de a avut loc așa ceva? Aud că, de dimineață, a ieșit circ mare: că Bolojan, că SRI, că SIE, că s-au luat angajamente, că o să-i urmărească pe sloveni, să vadă ce au mâncat, ce au făcut la baie, ce au acționat… Nu mă mai interesează, prieteni, pentru că răul s-a făcut, ´calul plecase´. Adică ce puteți acum să faceți? Voi puteți doar să găsiți post-factum niște elemente de natură să vă dea ghes să-i arestați, să-i suspendați, dar indiferent ce faceți — că-i arestați pe sloveni, că-i găsiți, că-i înlocuiți, că-i strângeți de ce trebuie ca să plece — cert este că întâmplarea a avut loc și vulnerabilitatea a fost exploatată, oamenii au intrat și s-au pus stăpâni deocamdată. Nu e nicio surpriză ce s-a stabilit ieri. Dacă vrea, nici Sarkany Istvan nu organizează niciun fel de selecție nouă, niciun fel de nimic. Ăștia de la Templeton își termină mandatul fain-frumos, iar acest individ intră la butoane și își poate numi (chiar de ieri putea) membri în Consiliului Reprezentanților și să gestioneze lucrurile.

Mă întreb de ce IMPETUM și fondul luxemburghez au fost ´carotați’? Am mai multe explicații. Aici e o chestie foarte interesantă: în aparatul actorilor internaționali, statali, cu care un administrator de fond de genul ăsta ar trebui să se lupte, un administrator ar fi trebuit să se confrunte cu mafiile interne. O, că avem și această problemă: mafia portului Constanța. Ha-ha, ha-ha. Mafia din Aeroporturi. Bă, prieteni, voi ați uitat descinderile care au murit în fașă la Portul Constanța? Tap-tap-tap-tap, s-a pus batista pe țambal. Ați uitat scandalul mitei de la aeroport: 33 de milioane, 35 de milioane de euro șpagă, bla-bla-bla, trei arestări. Gata, nu mai există. Astea-s pungile cu ´cașcaval´ ale ´sistemului negru´. Și atunci, aia n-au avut de gând să vină unii șmecheri, gen Andrei Cionca, sau alții din echipa Impetum, să vină să-i corporatizeze. Să-i verifice? Sunteți nebuni? De unde să mai curgă șpăgile în aeroporturi? Acolo totul e un business: cine vinde kerosen, cine vinde covrigii în aeroport. În Portul Constanța este colcăiala maximă a corupției din România. Nimeni nu are curaj să facă nimic acolo. Și atunci e clar că și ei probabil s-au opus și a fost o conjunctură nefericită în care s-a întâmplat ce s-a întâmplat.

Controversatul Andrei Cionca vrea să pună mâna pe Fondul Proprietatea

Noi trebuie să aflăm de îndată, de la premierul Ilie Bolojan. Suntem cu toții curioși să aflăm de ce s-au întâmplat toate aceste lucruri. Dacă s-a întâmplat un asemenea incident de securitate națională, înseamnă că statul nostru este șvaițer. Și atunci, pe burtă că apa e mică sau fugiți și închideți lumina, că nu mai e de stat pe aici.”

Trei concluzii la senzaționalul subiect și analiza excelentă a lui Liviu Alexa:

  1. Așa cum v-am tot anunțat în ultimul an, România este prada asasinilor economici internaționali, care, de ieri, au pus mâna pe șefia Fondului Proprietatea într-un mod samavolnic, eliminând statul român și influența acestuia. Sunt tot de sorginte sorosistă, rothschildiană, cu origini la democrații americani, care de-abia așteaptă să plece Donald Trump pentru a-și derula operațiunile în continuare.
  2. Situația este cu atât mai gravă cu cât statul român a încercat, după cum ne-a spus Liviu Alexa, să-și apere influența prin reprezentanta Ministerului Finanțelor, care a fost dată afară de la ședința decizională, printr-o dispoziție comună a lui Ilie Bolojan și Alexandru Nazare. Și nu a reușit. Asta arată cât de expuși suntem și cum o mână de speculanți financiari, din Slovenia, Ungaria sau alte țări, poate pune statul român în genunchi, într-o clipă. Statul român care a ajuns pe-atât de slab pe cât dezvăluie această tărășenie.
  3. De azi înainte, entități strategice ale României — Portul Constanța, aeroporturile, regia de sare — intră în spectrul decizional al unora pe care îi bănuim, dar nu-i știm, dar, în orice caz, nu mai contribuie statul român. Activele cu care statul român vrea să negocieze din punct de vedere geo-economic fel de fel de asocieri sunt în siajul decizional al altora, pe care azi doar îi bănuim.

Și așa cum am dezvăluit, astăzi, pe Solid News, resursele de magneziu au fost date de guvernarea Ciolacu americanilor pe gratis, resursele românești de magneziu, cele mai importante din Europa, tot la fel vedem cum această treabă continuă și în timpul regimului BoloDan (Bolojan + Nicușor Dan). Vom reveni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Detaliile atentatului ucrainean asupra duhovnicului lui Putin. Dovezile noi ale FSB

Serviciul Federal de Securitate rus (FSB/ex-KGB) că a obţinut "noi dovezi" împotriva celor acuzaţi de tentativa de asasinat care ar fi fost pusă la cale...

Dominic Fritz are acces neautorizat, ilegal, la informațiile clasificate, susține un...

Fostul director al Serviciului de Informații Externe (SIE) Silviu Predoiu a criticat dur situația în care se află Dominic Fritz, primarul Timișoarei și președintele...

SRS, primul jurnalist victimă a acțiunii de compromitere prin Inteligența Artificială!...

În această dimineață, jurnalistul Sorin Roșca Stănescu a dezvăluit că a fost victima unei acțiuni de compromitere prin Inteligență Artificială, fiind primul jurnalist care pățește așa ceva, acțiune care...

Jocul pervers al OMV Petrom. Extrage gaz din Marea Neagră, dar...

OMV Petrom a anunțat recent, în cadrul unei conferințe destinate analiștilor, intenția de a implementa planuri de restructurare a personalului. Această măsură este considerată...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img