Aseară, românii au avut parte de la Nicușor Dan de, poate, cea mai gravă afirmație făcută în cadrul oficial de vreun președinte, care pune România într-o postură jenantă, de colonie, dar nici măcar a marilor puteri, ci doar a marilor bancheri, adică un concept încă mai rău decît cel denunțat de suveraniști. Spunînd că România nu își permite anticipate pentru că ar deranja creditorii internaționali, care i-au și transmis explicit asta, președintele își reduce țara la statutul de vasal al înaltelor porți financiare. În plin scandal declanșat de o presupusă afirmație a unei ambasadoare conform căreia SUA poate schimba guverne după bunul plac și ar fi dărîmat guvernul Bolojan, Nicușor Dan a plusat: nu e nevoie de Casa Albă ca să țină România sub control, e suficientă JP Morgan, Bank of America, Deutsche Bank etc.
”Noi suntem o țară care trăiește pe datorie de mult timp și, trăind pe datorie, nu poate să se joace cu fluxurile financiare care îi mențin activitatea curentă. Și mesajul pe care l-am primit de la investitorii care împrumută România – bănci, fonduri de pensii, și așa mai departe – și care îi asigură funcționarea curentă a fost „nu alegeri anticipate”. Eu sunt un om responsabil, adică nu ne jucăm cu soarta acestei țări ca să vedem ce iese dintr-o alegere” a spus aseară Nicușor Dan într-o conferință de presă.
Că România se împrumută mult și că cei care o împrumută au păreri, știe oricine a citit o pagină de economie. Că președintele țării va ieși la pupitru și va folosi asta drept argument împotriva unor alegeri, nu s-ar fi putut imagina, totuși. A făcut-o aseară, într-o conferință de presă, și mă îndoiesc că și-a dat seama cît îl va costa.
Într-o democrație, cetățenii aleg Parlamentul. Parlamentul susține sau respinge Guvernul. Președintele desemnează premierul în condițiile Constituției. Iar dacă mecanismul politic ajunge într-un blocaj care permite declanșarea alegerilor anticipate, acestea sunt, în ultimă instanță, o soluție democratică, special creată pentru ieșirea din blocaje. Piețele financiare pot reacționa. Băncile pot scumpi finanțarea. Investitorii pot cumpăra mai puține titluri de stat. Fondurile pot deveni mai prudente. Dar toate acestea sunt reacții economice, nu acte de autoritate politică.
Nicușor Dan a vrut să pară adultul din cameră, cel care nu aprinde chibrituri lîngă butelie. Doar că poziția lui a ieșit pe dos: nu ne interesează foarete tare ce vor românii, ci doar ce ne transmit creditorii.
Nimeni cu mințile întregi nu poate pretinde că piețele nu contează. Un stat cu deficitul nostru trăiește din hîrtii pe care le cumpără alții, iar dacă cumpărătorii se sperie, dobînzile urcă și plătim cu toții. Asta e aritmetică, nu conspirație. Dar între a ține cont de investitori și a spune public că ei au zis „nu” unor alegeri e o prăpastie imensă. E diferența dintre administrare și supunere umilă anunțată oficial, la microfon.
Ministerele de finanțe din lumea întreagă știu regula nescrisă: creditorii își spun părerea în spatele ușilor închise, iar politicienii le iau în calcul fără să le pronunțe numele. Președintele României tocmai a spulberat regula.
România care cere voie
În imaginarul colectiv românesc există deja o rană veche: aceea a unei țări care, încă din anii 70, a avut nevoie de capital străin, de împrumuturi externe, de Bruxelles, de FMI, de bănci internaționale și de piețele financiare pentru a-și susține dezvoltarea și deficitele. Toate acestea au explicații economice perfect raționale. Numai că politica nu trăiește numai din cifre. Trăiește și din simboluri.
Iar simbolul transmis acum este unul extrem de prost pentru un președinte care spune că apără direcția pro-occidentală a României.
Imaginați-vă un lider suveranist care vrea să își scrie discursul perfect. Nu ar reuși mai bine decît Nicușor. Un președinte, nu un blogger revoltat, confirmă public că deciziile interne ale României trec prin filtrul unor bănci străine, nici măcar ale unor cancelarii.
Ironia e usturătoare, pentru că Nicușor nu prididește să trîmbițeze permanent că el și-a cîștigat președinția tocmai împotriva acestui curent, în fața lui Simion, Georgescu și a poveștii cu țara vîndută rușilor. Toată construcția lui de om echilibrat, pro-european, care liniștește spiritele, stă pe ideea că România are demnitate și opțiuni. O singură frază, aseară, a făcut praf acest eșafodaj construit cu migală.
Mai grav decît efectul intern e portretul care rămîne. Un șef de stat spune, practic, că țara lui e prea îndatorată ca să-și permită o decizie politică majoră dacă bancherii se încruntă. Nu mai vorbim despre o economie fragilă, ci despre o suveranitate predată și anunțată de la cel mai înalt nivel. Asta nu e o declarație de rutină, e, repetăm, una dintre cele mai periculoase pe care le-a rostit vreun președinte al României, pentru că ea confirmă, cu ștampila funcției, exact imaginea cu care propaganda suveranistă defilează zilnic: o țară amărîtă, dependentă de mila altora, care cere voie înainte să-și numere propriii alegători sau să își valideze alegerile.
Și mai există efectul pentru străini. Cine citește asta de la Bruxelles sau de la Washington nu vede un președinte prudent, ci un stat care recunoaște, senin, cine ține cheia seifului deciziilor politice.
Nicușor a vrut să închidă rațional discuția despre alegerile anticipate și a ales argumentul care îi explodează cel mai eficient în față A vrut să evite o dezbatere incomodă, dar a reușit să le dea adversarilor politici exact proziționarea de care aveau nevoie. Rareori o fugă de un risc a creat un risc mai mare. (Bogdan Tiberiu Iacob)
sursă: inpolitics.ro
