Dacă cineva ar vrea să scrie un manual al jafului legalizat, ar trebui să înceapă cu Curtea de Conturi a României. Instituția care ar fi trebuit să fie paznicul banului public a devenit, sub conducerea lui Mihai Busuioc și Mirela Călugăreanu, un adevărat laborator al complicităților.
Ultima dezvăluire e halucinantă: într-o instituție unde ar trebui să conteze competența și responsabilitatea, până și șoferii primesc sporuri pentru „acces la informații clasificate”. Nu, nu pentru că ar fi experți în secrete de stat, ci pentru că sistemul are nevoie să cumpere tăcerea tuturor. Sporurile nu sunt pentru muncă, ci pentru liniște. Nu sunt pentru performanță, ci pentru mușamalizare.
Busuioc – arhitectul liniștii absolute
Ani de zile, Mihai Busuioc a condus Curtea de Conturi după o regulă simplă: să nu deranjăm pe cine nu trebuie. Controalele care atingeau politicieni importanți sau afaceriști conectați s-au pierdut prin sertare. Plângerile penale rezultate din verificări au fost îngropate. Nu pentru lipsă de probe, ci pentru că ar fi produs cutremure prea mari.
Călugăreanu – continuatoarea modelului
Instalată cu sprijin politic, Mirela Călugăreanu nu a schimbat nimic. Ba dimpotrivă, a perfecționat mecanismul. În loc de transparență, a adus opacitate. În loc de reformă, stagnare. În loc de curaj, complicitate. Astfel, tandemul Călugăreanu–Busuioc a transformat Curtea de Conturi în gardianul corupției de stat, nu în câinele de pază al finanțelor publice.
Avertizorul – glasul care sparge zidul tăcerii
Că un avertizor de integritate a ales să iasă public spune tot: în interior nu mai există mecanisme de protecție. Cine vede jaful nu mai are unde să se plângă, pentru că șefii sunt parte din problemă. Și atunci adevărul răbufnește în spațiul public, acolo unde rețelele de putere nu pot controla mesajul.
Jaful, legalizat prin indiferență
În România, jaful nu se face doar prin furt pe față, ci și prin indiferență instituțională. Sporuri pentru șoferi, salarii grase pentru funcționari obedienți, rapoarte de control care nu ajung niciodată la parchet. Totul cu aparență de legalitate, totul trecut prin hârtii și semnături oficiale.
Concluzia care arde
Cazul Călugăreanu–Busuioc nu e o excepție. Este regula. Este imaginea crudă a statului român: corupt, birocratic, incapabil să-și curețe propria mizerie. În loc să apere banii cetățeanului, Curtea de Conturi i-a aruncat în gura lupului. În loc să protejeze legea, a protejat hoția.
Și atunci întrebarea nu mai poate fi ocolită: cine controlează pe cei care ar trebui să controleze?
Aurel Badea
