AcasăEditorialeCapcana electorală
Data publicării: mai 28, 2024 12:55

Capcana electorală

Data publicării: mai 28, 2024 12:55

DISTRIBUIE:

Autor: Sorin Roșca Stănescu

În mod neoficial, România a devenit o colonie în care, sistematic, alegerile sunt astfel dirijate, încât să simuleze democrația. La capătul lor, ne trezim că alegem nu pe cine vrem să alegem, ci pe cine trebuie ales. Și în niciun caz administratorii „democrației” din România nu doresc ca la butoane să existe persoane care să le scape de sub control. Nu ar fi în interesul marilor corporații și nici a guvernelor tutelare. Și aici intervine jocul Autorității Electorale Permanente.

Mai sunt doar câteva zile până când vom avea în regim de comasare alegeri locale și europarlamentare. Urmează până la sfârșitul anului celelalte runde de alegeri. În principiu și în logică democratică, toate sunt importante. Dar și în logică colonială. Sunt în drept să suspectez „jocuri” premeditate, care se fac în pregătirea falsificării alegerilor.

I.V. Stalin, părintele imperiului sovietic, „părintele popoarelor”, cum era el supranumit, a spus-o pe șleau: „Important nu e cine alege, ci cine numără”. În această logică, să vedem cine și cum va număra voturile românilor.

Somez Autoritatea Electorală Permanentă ca, în colaborare cu Institutul Național de Statistică, să răspundă de urgență la câteva întrebări cheie: 1). Câți români cu drept de vot, adică persoane care au împlinit 18 ani, vom avea la fiecare rundă de alegeri. Răspunsul la această întrebare permite și un mic coeficient de eroare, dat de numărul deceselor care vor interveni. 2). Câți alegători avem în total în țară, dacă-i luăm în calcul și pe străinii din țările UE care și-au stabilit domiciliul aici.

3). Câți alegători avem în diasporă, numărul acestora urmând să fie ponderat ținând cont de raportul din anii trecuți dintre cei care s-au prezentat la ambasade, la consulate, la celelalte centre de votare deschise în străinătate, și numărul acelora care au preferat să stea acasă.

Dacă nu ne sunt puse la dispoziție aceste cifre, cărora desigur ar fi de preferat să le fie adăugate și alte informații, sex, ocupație, etc., atunci putem să ne așteptăm bine-merci ca și de această dată alegerile să fie fraudate.

Dacă Autoritatea Electorală Permanentă este dispusă să nu mai lase loc la prea multe suspiciuni, ar mai fi necesar ca până la 9 iunie, când au loc alegerile locale, să mai informeze opinia publică referitor la numărul de cetățeni cu drept de vot din fiecare localitate. Astfel încât să nu ne trezim, așa cum s-a întâmplat atunci când au fost depuse listele electorale, că vom avea mai mulți votanți decât cetățeni.

Ceea ce este straniu e că niciun partid dintre cele care se pretind a fi democratice nu a bătut până azi cu pumnul în masă, solicitând cuvenitele clarificări. Și în încheiere îmi permit să întreb Autoritatea Electorală Permanentă cum explică faptul că, în absența desemnării candidaților prezidențiali în țară, au răsărit numeroase mega-panouri, promovându-l, vorba lui Rareș Bogdan, pe „întâiul ostaș al țării”, în poziția de candidat la Cotroceni. Sau, mă rog, sugerând acest scenariu.

sursă: corect-news.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Sinteza conferinței de presă a lui Nicușor Dan (G4MEDIA)

Președintele Nicușor Dan a început o conferință de presă în această seară, la ora 19:05. Președintele va primi câte o întrebare de la fiecare...

Ursula von der Leyen, atacată în Bulgaria cu ouă, fructe și...

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost întâmpinată cu proteste marți, la Varna, în Bulgaria, unde un grup de manifestanți, susținători ai...

SRS: Consiliul NATO-Rusia e o posibilitate reală pentru dezamorsarea situației actuale,...

Autor: Oana-Medeea Groza În editorialul de astăzi, geopoliticianul Cozmin Gușă a pus pe tapet posibilitatea reactivării Consiliului NATO-Rusia, care a fost înghețat după crize repetate,...

REFLECTOR LA GOLD FM: Adrian Niță și imperiul societăților municipale din...

La Piatra-Neamț, administrația locală nu se oprește la ușa cabinetului primarului. Dincolo de aparatul propriu al primăriei funcționează o rețea de societăți comerciale prin...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img