Autor: Cozmin Gușă
Cartea Zilei la Gold FM: „Noul țar”, de Stephen Lee Myers. Ascensiunea și domnia țarului de la Kremlin. Un studiu de excepție despre viața, educația, cariera și deciziile lui Vladimir Putin. Ascensiunea și domnia țarului de la Kremlin
A venit și rândul acestei cărți să fie prezentată, așa cum am promis. Este cartea acestei săptămâni. Ea a fost publicată acum zece ani, dar este de mare actualitate, în condițiile în care Vladimir Putin își trăiește acum apogeul puterii. Am vrut să v-o prezint deoarece, astfel, veți putea pricepe mult mai bine resorturile care l-au proiectat în poziția actuală, în mod evident cea de cel mai influent lider politic al lumii.
Cartea este utilă și prin prisma faptului că descrie modul în care Vladimir Putin și-a pregătit, în etape, parteneriatele cu China și Xi Jinping, respectiv potențialul militar care l-a adus în postura de a negocia de la egal la egal cu America. Așadar, veți înțelege totodată și mai bine întâlnirea de la Shenzhen, de peste doar trei zile, dintre Putin, Trump și Xi, precum și consecințele acesteia.
Începem cu autorul. Cine este Stephen Lee Myers? Așa cum este prezentat pe contracoperta cărții editate la Editura Corint, în Colecția Istorie – felicitări! –, Myers lucrează la The New York Times din 1989. O perioadă s-a mutat la Washington, fiind acreditat pe lângă Departamentul de Stat și Pentagon. Asta se întâmpla în 1996, iar imediat după 11 septembrie 2001, Stephen Lee Myers a plecat la Moscova, unde a fost corespondent, apoi șef de birou pentru The New York Times. Astfel, el a fost martor și a scris despre multe dintre evenimentele importante care au marcat era Putin: războiul din Cecenia, Olimpiada de la Soci, Revoluția Portocalie din Ucraina, anexarea Crimeei și altele. Actualmente, Myers locuiește împreună cu familia la Washington, lucrează tot la The New York Times și se ocupă de problematica securității naționale americane. Este destul de activ. Pe lângă ceea ce scrie în carte, trebuie să știți că el a condus nu doar birourile New York Times din Moscova, ci și pe cele din Bagdad, Beijing și Seul. A participat, ca și corespondent de război, la conflictele din Balcani, Afganistan, Cecenia și chiar Irak. Pentru a putea participa, a fost încorporat în Divizia a 3-a de Infanterie a Armatei Americane.
Spun că această carte este un studiu de excepție despre viața, educația, cariera și deciziile lui Vladimir Putin. Așa spun eu, dar este foarte concludent să vă citesc de pe ultima copertă trei recenzii scurte, pentru ca să aveți o idee despre ce este în carte.
The New York Times Book Review scria acum zece ani: „Ceea ce Steven Lee Myers înțelege și descrie atât de bine în Noul Țar este că, în profunzime, Putin simte că el este ultimul care se mai interpune între ordine și haos. Acum, Putin însuși ajunge să simbolizeze haosul pe care îl urăște, haosul care va fi generat cu siguranță ca urmare a faptelor lui”
Haosul a fost creat, însă spre formatarea unei Noi Ordini Mondiale.
Recenzia de la ziarul rival, de la The Washington Post: „Punctul forte al cărții lui Myers este că arată cum evenimentele întâmplătoare și propria degenerare a lui Putin au netezit calea spre criza din Ucraina. Imaginea conducătorului rus care se desprinde din aceste pagini nu este nici aceea a unui robot kaghebist, nici aceea a personificării tradițiilor istorice ruse, nici a unei victime inocente a provocărilor Occidentului sau a hybrisului specific NATO, ci, mai degrabă, aceea a unui individ supus greșelii, care a făcut propriile alegeri în anumite momente cruciale, reușind în felul acesta să schimbe cursul istoriei.”
Interesant, nu?
Geopoliticianul vestit, care e și un foarte bun cunoscător al României și al regiunii, Robert Kaplan: „Nicio personalitate nu a influențat atât de mult istoria europeană în secolul XXI așa cum a făcut-o Vladimir Putin. Noul Țar este o biografie fascinantă, detaliată, care explică aproape în manieră shakesperiană resorturile acțiunilor lui Vladimir Putin.”
Recenziile pe care vi le-am citit recomandă cu atât mai mult această carte, pe care eu o recomand fanilor noștri, goldiștilor. Cartea, după cum ați observat, are 760 de pagini, dar nici nu se simte. Se citește rapid, aproape ca un roman de aventuri, inclusiv cu senzația de la final, aceea de părere de rău că se termină lectura.
Nu am cum să vă citesc detalii din carte, pentru că sunt atât de multe, încât mi-ar trebui foarte multe ore și, probabil, doar o parte dintre cele semnificative le-ați percepe. Însă o să trec peste cuprins, ca să vă satisfac curiozitatea și să-mi îndeplinesc misiunea. Cuprinsul descrie o carte în cinci părți, fiecare parte fiind cât un episod din viața lui Vladimir Putin. Partea întâi: Homo Sovieticus – un spion devotat al unui imperiu muribund descrie copilăria lui Putin din Sankt Petersburg, părinții săi, loviți de nevoile vieții, tatăl său, veteran de război, și mama, obligată să muncească foarte mult pentru a putea întreține familia. Este descris traiul la comun într-un apartament în care mai locuia o familie de evrei, devenită ulterior foarte cunoscută. Unul dintre membrii acesteia, cel care a avut grijă de Putin, a devenit ulterior rabinul-șef al Rusiei. Foarte multe se explică astfel: educația lui și apoi evoluția în cadrul KGB-ului, cu foarte multe peripeții, până când ajunge în Republica Democrată Germană, la Dresda, unde îi sunt descrise, de asemenea, misiunile.
Partea a doua: Spionul care a venit din frig este dedicată evoluției lui de după destrămarea Uniunii Sovietice. Este vorba despre spionul care a venit din frig, despre întoarcerea lui de două ori în același râu, despre evoluția sa în calitate de viceprimar al Sankt Petersburgului, fostul Petrograd, și apoi despre modul în care, muncind acolo și remarcându-se, inclusiv prin întâlnirile cu oaspeți externi de calibru, precum Henry Kissinger, și cunoscându-i foarte bine, dar evoluând în sistemul rusesc, a reușit să ajungă la Moscova. Acolo a fost inclus inițial într-un rol relativ secundar al administrației prezidențiale a lui Boris Elțîn. Este prezentat și regimul Elțîn în toată decrepitudinea sa.
Partea a treia: Revenirea și consolidarea puterii. În această parte este deschisă perioada foarte interesantă în care Putin a fost șef al FSB, apoi prim-ministru, apoi de la finalul secolului trecut, din 30 decembrie 1999, președinte interimar și apoi, din anul 2000, președinte. În această a treia parte se descriu primele două mandate ale lui Putin.
În partea a patra, este descrisă perioada foarte interesantă în care el a decis să respecte democrația, să devină prim-ministru, impunându-l pe Dmitri Medvedev în funcția de președinte (regența, cum ar veni), și apoi întoarcerea sa, modul în care a revenit la putere prin candidatură. Sunt detalii extraordinare. Sunt prezentați toți oligarhii din jurul lui, sunt prezentate toate evenimentele externe semnificative și întâlnirile cu liderii lumii. Este descris modul în care a încercat să colaboreze și a reușit de multe ori, inclusiv cu Bill Clinton sau cu George W. Bush. Sunt prezentate și certurile cu Barack Obama, marea dușmănie care s-a generat, Obama fiind, în opinia mea, un reprezentant al sorosismului. Nu intru în mai multe detalii, pentru că nu o să-mi ajungă timpul și mă lungesc prea mult.
Partea a cincea: Singur pe muntele Olimp – Putingrad. Partea a cincea înseamnă revenirea lui la putere după alegerile din 2012: „Singur pe muntele Olimp – Putingrad”. O să vedeți, dacă o să aveți curiozitatea să citiți cartea, de ce îi spune așa. Sunt descrise pregătirile urieșești pentru Olimpiada de la Soci, care, în viziunea lui Vladimir Putin, și apoi s-a confirmat, a repus Rusia pe harta puterii simbolice.
O să vă citesc finalul cărții, o pagină și ceva, doar ca să vedeți cum este scrisă și să înțelegeți cât de mult puteți învăța.
Serghei Stepașin, predecesorul lui Putin în funcția de prim-ministru și acum membru în Comitetul Executiv al Federației de Fotbal, i-a avertizat pe toți:
„Nici nu este nevoie de directive. Crimeea este, a priori, un teritoriu al Rusiei”.
(Se referă la integrarea echipelor sportive din Crimeea după ce peninsula a fost anexată.)
Crimeea devenise noul strigăt mobilizator care chema națiunea să se unească în spatele lui Putin, argumentul care punea capăt tuturor controverselor. Anexarea Crimeei a ridicat cota de încredere a lui Putin la peste 85%, iar starea de asediu care a urmat, amplificată de propaganda orwelliană de la televiziunea de stat, a menținut sprijinul popular pentru Putin multe luni după aceea.
După un sfert de secol de schimbări economice și culturale, în vremurile lui Putin și post-Uniunea Sovietică, cei mai mulți ruși vedeau iarăși lumea de afară ca pe un dușman la porți, de care trebuiau să se teamă și în fața căruia trebuiau să reziste. Mentalitatea de asediu justifica orice sacrificiu.
Unul dintre viceprim-miniștrii lui Putin, Igor Șuvalov, spune în felul următor:
„Când un rus simte o presiune străină, nu va renunța niciodată la liderul său. Vom supraviețui oricăror greutăți din țară, vom mânca mai puțin, vom consuma mai puțin curent electric”.
Teama de cenzură sau de ceva mai rău a redus la tăcere glasurile celor care aveau alte opinii. Dar Putin își redobândise locul în vârful puterii. Era liderul unei țări care nu mai era o democrație decât în periodicele simulacre electorale. După ce în 2012 s-a întors la Kremlin fără alt scop clar decât să exercite puterea de dragul acesteia, Putin a găsit acum factorul unificator al unei națiuni mari și diverse, care încă se afla în căutarea unuia. El a găsit un scop milenar pentru puterea pe care o deținea. Unul care îi modela țara mai bine decât o făcuse până atunci orice alt lider de pe glob în secolul al XXI-lea. El nu refăcuse nici Uniunea Sovietică, nici Imperiul Țarist, ci o Rusie nouă, cu trăsăturile și instinctele ambelor. El, fiind secretar general și suveran, era tot atât de indispensabil pe cât era țara de excepțională. Putin unise țara în spatele singurului lider pe care și-l putea imagina acum cineva, pentru că, la fel ca în 2008 și 2012, nu era dispus să lase să apară vreo alternativă.
Când, în martie 2015, Putin a dispărut timp de zece zile din atenția publică, elita politică rusească a fost paralizată, la fel ca cea internațională. Iar în mass-media au apărut numeroase speculații. Era Putin bolnav? Era o lovitură de stat? Era prins într-o luptă internă pentru putere, apărută în urma asasinării lui Nemțov, ai cărui ucigași se stabilise că erau din Cecenia, pe care el o păstrase pe orbita Rusiei, sub conducerea lui Ramzan Kadîrov? Au apărut zvonuri noi că avea un copil cu Alina Kabaeva, campioana olimpică care demisionase din Duma de Stat și fusese angajată în grupul național media controlat de banca Rossiya și de vechiul prieten al lui Putin, Iuri Kovalciuk. Alții s-au mulțumit doar să spună că făcea tratament pentru spate sau că suferise o operație estetică. Indiferent de explicație, scurta lui absență din atenția publică a dovedit că numai el, și doar el, asigura stabilitatea sistemului cleptocratic complicat și echilibrul facțiunilor elitei sale.
Supremația lui Putin nu era veșnică, cum nu fusese nici inevitabilă. Totuși, acum părea inexorabilă. Nimic nu părea să-i amenințe puterea înainte de alegerile prezidențiale din 2018. Conform legii, putea să fie președinte încă șase ani după aceea. În 2024, când, dacă se retrăgea, încă nu avea să împlinească 72 de ani. Brejnev murise în funcție la vârsta de 75 de ani, Stalin la 74. Putea atunci să predea puterea unui nou lider, poate iar lui Medvedev, poate altui membru din cercul său. În ultimă instanță, tot el ar fi deținut puterea.
Soarta Rusiei era acum îngemănată cu a lui, grăbindu-se precum troica din Suflete moarte a lui Gogol, spre un destin necunoscut. Probabil că nici Putin nu știa încotro, doar că înainte, năvalnic, fără teamă, fără regrete.
Gogol scria despre troică:
„Vuiește și se preface în vânt văzduhul sfâșiat în bucăți. Zboară pe alături tot ce e pe pământ și, uitându-se chiorâș, se trag deoparte și îi fac loc să treacă celelalte popoare și țări”.
Așa se încheie și cartea: „Îi fac loc să treacă celelalte popoare și țări”. Stephen Lee Myers, deși este un mare critic al lui Vladimir Putin și cartea este critică, pot să spun că este foarte obiectivă. Și, având în vedere ultimul fragment, este și previzionare. Da, multe popoare și țări s-au dat la o parte astăzi din calea Rusiei, din calea troicii descrise de Gogol.
Știu că ați fi vrut să vă citesc mult mai multe detalii despre viața lui Putin: cum face sport, cum mănâncă, cum bea, cum ține ședințele, la ce ore, noaptea, care sunt prietenii lui, ce petreceri dă, cât de mult își iubește câinii, cum înoată, cum vânează. Toate acestea sunt dezvăluite în carte. Fiind o prezentare succintă, destinată special ascultătorilor Gold FM, n-aveam cum să fac așa ceva.
Sper însă că, în orice caz, v-am trezit curiozitatea și veți încerca să aflați mai multe despre personalitățile care astăzi influențează major destinele lumii. În principal, este vorba despre cei trei, astăzi Putin. În viitor o să vă dau multe detalii din una sau două cărți despre Xi Jinping. Iar despre Trump, la momentul potrivit. E plină piața de cărți despre Trump. Unele sunt exagerat de răuvoitoare împotriva lui, altele sunt, dimpotrivă, prea laudative.
Așadar, cartea zilei: „Noul Țar”, de Stephen Lee Myers – Ascensiunea și domnia țarului de la Kremlin. Vă reamintesc: noi citim, gândim, abia apoi scriem și vorbim!
