În contextul acestei perioade de instabilitate în sistem Prof. Univ. Dr. Cătălin Cîrstoiu spune la „Punctul Roșu în Sănătate” că acest tip de crize prin care tot trece sistemul de sănătate va accentua și mai mult diferența dintre modul în care este distribuit personalul medical în marile centre universitare, pe de o parte, și spitalele din orașele mai mici, unde există mult mai puțini medici, pe de altă parte. Este nevoie de o reformă brutală a sistemului de sănătate, în care un rol important ar trebui să îl joace și asigurările private de sănătate, spune Prof. Cîrstoiu.
„Vă dați seama, această heterogenitate a distribuției personalului medical, în București e una, în toate orașele mari e același lucru, pentru că este această atractivitate excesivă pentru spitalele mari. În schimb în spitalele acestea din municipii mai mici, din orașe acolo nu este această populare cu cadre medicale, și asta se va accentua dacă tot stăm așa într-o situație din asta de criză în altă situație de criză”, a spus Prof. Univ. Dr. Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar de Urgență din București și decanul Facultății de Medicină din cadrul UMF Carol Davila.
Sistemul de stat și cel privat ar trebui să funcționeze după reguli unitare atunci când folosesc banul public, spune Prof. Univ. Dr. Cătălin Cîrstoiu
Medicul vorbește despre o falsă concurență creată între sistemul public de sănătate și cel privat și că nu poate să existe stabilitate într-un sistem finanțat și controlat doar de CNAS.
„Nici nu are cum să fie o stabilitate într-un sistem care este finanțat, controlat, reglementat de aceeași instituție, CNAS. Practic e un sistem neconcurențial, e o falsă concurență creată și indusă între mediul public și mediul privat, sunt două realități care nu poți fi excluse, a spune astăzi, că nu prea avem noi spitale private în România e o nebunie, nu, ele există, sunt două sisteme paralele dar care cumva ar trebui reglementate și să funcționeze după reguli unitare, atunci când folosesc banul public”, a precizat Prof. Cîrstoiu.
„Sistemul trebuie regândit pentru că este un sistem comunist, la fel ca sistemul de pensii”
Profesorul Cătălin Cîrstoiu vorbește despre necesitatea unei reforme brutale a sistemului de sănătate, în contextul în care a fost creat după 1947 și nu mai corespunde nevoilor actuale. „Nu poți să ai spitale cu 300 de paturi și 4 doctori, alea nu-s spitale, alea-s cel mult policlinici, ambulatorii”, spune medicul.
Eu cred că a venit vremea să existe și asigurări private de sănătate, să existe posibilitatea investițiilor în spitale, a fondurilor de investiții, că tot aud, trebuie un management mai performant, nu știu ce poți manageria, doi lei găuriți ca să zic așa, nu, eu zic că trebuie regândit sistemul pentru că, până la urmă, pentru că e un sistem comunist, cu proprietatea termenilor, e un sistem care a apărut în perioada de după 1947, 50, la fel ca și sistemul de pensii și care funcționează până astăzi.
„Trebuie o refromă brutală, convine sau nu convine”
În context actual sistemul de sănătate trebuie reformat brutal, spune Prof. Cătălin Cîrstoiu, făcând trimitere inclusiv la spitalele care au foarte multe paturi însă foarte puține cadre medicale.
„Lumea s-a schimbat, pacienții s-au schimbat, se documentează, au nevoie de informare, au acces la informație medicală, corectă sau nu, că oricine deschide o rețea de socializare vede acolo clipuri de educație medicală, mai mult sau mai puțin corecte, internetul, s-a schimbat cu totul profilul societății, nici doctorii nu mai sunt cum erau înainte, și școala medicală trebuie să se schimbe, trebuie să se adapteze cerințelor actuale, într-o lume care e în schimbare un sistem construit prin anii 50 nu mai e un sistem viabil, trebuie o refromă brutală, convine sau nu convine, nu poți să ai spitale cu 300 de paturi și 4 doctori, alea nu-s spitale, alea-s cel mult policlinici, ambulatorii”, spune Prof. Cătălin Cîrstoiu.
Profesor renumit, despre injecțiile pentru slăbit
Medicul le recomandă tinerilor absolvenți de Medicină să rămână în țară după terminarea studiilor, în contextul în care statul a cheltuit cu școlarizarea lor.
„Și noi trebuie să oferim tinerilor specialiști condiții de muncă dar și ei trebuie să fie fair play față de statul român care le-a asigurat învățătura. E o recomandare, nu e obligativitate”, spune Prof. Cîrstoiu.
Decanul Facultății de Medicină propune și câteva soluții astfel încât tinerii medici să fie motivați să rămână în țară. Care sunt acestea, ce spune Prof. Cîrstoiu despre contextul dificil pe care îl traversează sănătatea românească, despre reconsiderarea rolului medicului în societate, dar și despre necesitatea unei clădiri noi în care să funcționeze Spitalul Universitar de Urgență din Capitală aflați în curând la Punctul Roșu în Sănătate, pe cotidianul.ro.
Interviul integral va fi publicat, duminică, la ora 17.45. El poate fi urmărit și video pe pagina de YouTube Cotidianul.
sursă: cotidianul.ro









