(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Daria Gușă
Săptămâna trecută, a avut loc întâlnirea dintre Xi Jinping și Donald Trump. Președintele american l-a primit la Casa Albă cu mare ștaif pe liderul Chinei. I-a făcut turul Casei Albe, au râs împreună, au glumit, s-au plimbat, au servit ceaiul împreună cu soțiile, au vizitat Arhivele Naționale. S-a organizat și un dineu pentru Xi Jinping și, pentru a arăta cât de atenți sunt, de fapt, americanii și cât de mare este onoarea pentru ei, au ales un vin Schramsberg, de la aceeași cramă care furnizase vinul pentru toast-ul dintre Nixon și Zhou Enlai, din 1972.
Dineul, fiind cel mai important eveniment, arată și care au fost prioritățile acestui summit sau ale acestei întâlniri. Iar invitați la dineu au fost: Elon Musk, Jensen Huang, Mark Zuckerberg, Sam Altman, Tim Cook, Jeff Bezos și Sundar Pichai. Înainte de această întâlnire, am spus în cadrul emisiunii mele că, de fapt, vorbim despre un summit al inteligenței artificiale și că așteptări mai mari de ordin geopolitic sau diplomatic nu prea putem avea. Prezența miliardarilor a demonstrat acest lucru și a demonstrat și care sunt prioritățile de politică externă în SUA, politică externă care este, astăzi, condusă în principal de interesele financiare ale mediului privat.
Ce s-a hotărât clar la acest summit? În primul rând, la partea aceasta de inteligență artificială, SUA și China deschid un dialog și creează un canal direct pentru comunicarea incidentelor legate de acesta. Următoarea rundă de dialog este prevăzută în noiembrie, iar pe partea militară, cele două armate intenționează la rândul lor să încheie un memorandum privind comunicarea în situații de criză. Deci nu s-a ajuns la reguli comune pentru inteligența artificială sau la garanții pentru mecanismele militare, dar s-a dat un mesaj diplomatic clar, că deja se discută despre o oarecare colaborare, nu de pură competiție. Și economia a primit un răgaz, armistițiul comercial între SUA și China a fost prelungit până la 10 ianuarie 2027, cum ne așteptam, iar fiecare țară a propus un tratament tarifar mai favorabil pentru aproximativ 30 miliarde de dolari în bunuri importate din cealaltă. Nu putem spune că este explicat foarte clar, pentru că cele 30 miliarde reprezintă valoarea bunurilor vizate, nu valoarea reducerilor tarifelor. Nici amploarea reducerilor, nici calendarul lor nu sunt încă limpezi, tot ce știm este că nu sunt substanțiale. Deci pe tema taxelor de import, mai ales pe tema pământurilor rare și pe tema restricțiilor asupra tehnologiilor avansate, nu s-a ajuns la niciun fel de acord, deși știm că au fost pe masa negocierilor și că ar fi fost cele mai importante teme atât pentru SUA, cât și pentru China, din punct de vedere pragmatic.
Pe lângă aceste calcule clare, Xi Jinping a venit și cu două gesturi adresate direct publicului american: cei doi urși panda pentru grădina zoologică din Atlanta, și invitațiile pentru 100.000 de tineri americani care sunt așteptați să viziteze China în următorii cinci ani. Deci aici vedem schimbarea de logică la nivel discursiv, care a vrut să fie demonstrată prin acest summit. Xi Jinping a spus explicit că cele două țări trebuie să evite confruntarea și să țină competiția în anumite limite și Trump i-a oferit mai multe linii de dialog lui Xi Jinping.
Dar miza geopolitică a momentului nu este bula inteligenței artificiale americane, care va supraviețui o perioadă mai lungă, din cauza faptului că chinezii susțin această mare minciună economică, ci este războiul din Iran, care vedem că va determina rezultatul alegerilor din SUA, din noiembrie, ce deja se anunță să fie nefavorabile pentru Trump. Trump și Xi au putut conveni pe tema războiului din Iran că Iranul nu trebuie să obțină arme nucleare și că pe căile navigabile internaționale nu trebuie impuse taxe de tranzit sau bariere. Sunt principii importante, dar principii cu care chinezii erau de acord de dinaintea acestui summit, nu s-a creat nicio schimbare de opinie, dar chiar pentru chinezii este mai important să nu fie taxe de import în Strâmtoarea Ormuz, pentru că mai multe vapoare cu destinația China decât cu destinația SUA, trec pe acolo. Asta este o dispută separată între China și Iran, dar clar nu este o victorie diplomatică pentru americani. În schimb, Xi a cerut revenirea americanilor și a iranienilor la negocieri și la memorandumul de la Islamabad, cu perspectiva unui acord mai amplu, inclusiv asupra statului nuclear. De la Washington nu a venit absolut niciun angajament că ar urma această cale sau acest sfat al chinezilor. Într-un fel, dacă luăm teoria confucianistă, acest fapt ar fi văzut ca o insultă de către chinezi, dar deja s-a ajuns la un nivel de pragmatism, în care se așteptau la această reacție de la SUA.
În privința sprijinului chinez pentru Iran, Statele Unite sunt foarte îngrijorate apropo de această colaborare și a apărut în presa americană o informație cum că Trump i-ar fi comunicat personal lui Xi Jinping că orice ajutor acordat Iranului, fie direct, fie indirect, sub formă de informații, componente sau echipamente militare, este total inacceptabil. Dar faptul că acest avertisment nu a fost făcut public arată că americanii nu sunt atât de serioși sau nu au așa o putere încât să-i poată amenința direct, cum relatează ei, pe chinezi.
În același timp, tot săptămâna trecută, la Guangzhou a aterizat un avion Mahan Air, adică un avion iranian, care ar fi trebuit să fie interzis de americani. Vedem clar că chinezii nu au de gând să accepte vreo condiție americană și, în plus, termenii folosiți de americani rămân în mod intenționat vagi. Dacă ne gândim la acest termen de „ajutor indirect”, sunt două definiții posibile: ca acest ajutor să includă și achizițiile de petrol iranian, care ar lovi direct în miezul comerțului sino-iranian și atunci ar arăta foarte clar că chinezii nu respectă cerurile americane; dar dacă nu include și achizițiile de petrol, se duce doar la livrări militare pe care Washingtonul a recunoscut că nu le poate dovedi sau demonstra. Deci această ambiguitate servește ambelor țări. Nici China și nici SUA nu au trebuit să ajungă la vreo concluzie.
Teheranul a pus, între timp, pe masă o propunere de armistițiu de șapte zile, pe care Trump a refuzat-o public. Și vă reamintesc că, mâine, expiră termenul de 45 de zile stabilit de Teheran, pe 16 august, pentru încetarea blocadei navale impuse de Trump, spunând că, în caz contrar, se va ajunge la un război mai dur și mai extins decât până acum. Vom vedea dacă se va întâmpla acest lucru, mâine. Cert este că, de ieri, vedem o creștere clara a numărului de atacuri iraniene asupra vaselor din Strâmtoarea Ormuz.
Dar ca să ajungem și la ultima temă care este importantă pentru China, există încă o limitare clară a relației sino-americane de astăzi, pe care nu o pot ascunde toate aceste artificii discursive, apropo de tehnologie, de colaborare și de inteligență artificială. Taiwanul: Xi a cerut Statelor Unite să se opună independenței insulei, în mod explicit, pentru că, momentan, americanii recunosc doar politic o singură Chină, dar nu se opună în mod clar Taiwanului. După întâlnire, autoritățile de la Taipei au primit asigurări că de fapt politica americană nu s-a schimbat. Deci, pe ordin diplomatic, vedem că această întâlnire nu a venit cu rezultate clare în cadrul niciunei dispute între SUA și China și nici în cazul vreunui război sau vreunui posibil război. Se pleacă acasă doar cu sentimente pozitive, cu fericirea că nu s-a ajuns la nici o ceartă mai mare în cadrul acestor întâlniri, pentru că în cazul lui Donald Trump nu se știe niciodată, singurul lucru clar fiind adoptarea de către SUA a formulei chineze diplomatice privind o relație constructivă de stabilitate strategică. Cât timp se vor limita doar la AI și la astfel de bule economice acordurile China-SUA, nu putem vorbi despre un rezultat clar.
