(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
Subiectul numărul 1 este despre dosarele Răzvan Cuc. Știu, numele poate nu vă spune prea multe. Detaliez eu: Răzvan Cuc este un tânăr care, la 30 și ceva de ani, a ajuns Ministrul Transporturilor de două ori, anume în 2017 și 2019, în perioade în care instituțiile statului român munceau toate doar fie pentru protecția lui Klaus Werner Iohannis, mai apoi, respectiv, pentru realegerea sa, iar pesedistul Răzvan Cuc, de la Ministerul Transporturilor, huzurea. Ce înseamnă asta? Că, în mod evident, având în vedere devalizările însemnate ale bugetului de stat din acea perioadă, el deservea o clientelă diversificată, de la colegii lui de partid până la alți colegi de coaliție, îndeobște liberali.
Ei bine, acest Răzvan Cuc, începând de la finalul lui 2025, a fost arestat și a stat în arest preventiv, adică acolo unde îi e greu voinicului și unde o mâncare mai bună sau o plimbare pe afară, sau chiar o sticlă de vin, depinde de bunăvoința gardienilor, care, la rândul lor, sunt dirijați de către procurori. Eu sunt convins că, în aceste multe săptămâni în care Răzvan Cuc a stat arestat, el a dat foarte multe extemporale – așa se numesc astea, când vine procurorul la tine, îți spune că ai putea să o duci mai bine dacă scrii despre X, despre Y sau despre Z, cu care ai intrat în contact. Și am convingerea că acest lucru s-a întâmplat în cazul lui Răzvan Cuc în aceste ultime 10-12-14 săptămâni (nici nu mai știu cât de mult a stat acolo), până zilele trecute, când a fost eliberat, dar tot în arest, însă la domiciliu. Sigur că este o diferență.
El a fost arestat sub pretextul unor combinații pe la Registrul Auto Român. Nu cred nimic din comunicatul oficial al procurorilor, ci, mai degrabă, așa cum v-am sugerat, cred că Răzvan Cuc a fost pescuit tocmai pentru că s-a aflat în centrul unor uriașe tranzacții ilegale, subterane, în care sunt implicați câteva zeci de politicieni, oameni de afaceri, inclusiv oameni din serviciile secrete. Presupunerea mea, cu care v-am reținut atenția astăzi, este că toți aceștia, sau cel puțin o parte dintre ei, vor fi subiect pentru marea ofensivă de la nivelul Parchetelor, care, după calculele mele, va începe nu mai târziu de două săptămâni de acum înainte. O să vedeți mulți, mulți, mulți de tot politicieni, oameni de afaceri și alții, care vor face cărări la Parchet. Iar o mare parte dintre ei vor face aceste cărări ca urmare a mărturisirilor (ca să nu zic denunțuri, pentru că el însuși era arestat) pe care acest tânăr, ratat din punct de vedere politico-profesionalo-uman, Răzvan Cuc, le-a realizat.
Subiectul 2 este despre banii mulți care se fac în România în baza traficului și consumului de droguri. A apărut o știre, vineri, și a ținut foarte, foarte puțin și nu a fost comentată aproape niciunde, conform căreia ar fi fost puse în aplicare niște mandate europene de arestare, care au fost emise și pe numele a patru cetățeni români. Toate astea se întâmplaseră, însă, în urmă cu trei zile, pe data de 4 februarie 2026. Și, fără să știm noi, muritorii de rând, judecătorii din cadrul Curților de Apel din Oradea și București i-au arestat preventiv pe toți cei patru.
Cercetările din acest dosar, pentru care au fost arestați patru români, au demonstrat că, prin conturile firmelor deschise de către acești români, (atenție, prieteni) s-au derulat transferuri bancare de peste 300 de milioane de euro, iar o parte dintre aceste sume au fost reintroduse în circuitul comercial – pe scurt, au fost albite aceste sume, pentru a se ascunde proveniența lor, prin investirea în clădiri și terenuri situate în Cluj-Napoca, București, Satu Mare, dar imobilele au fost achiziționate pe numele unor alte persoane din anturajul acestui grup infracțional organizat.
Toate aceste cercetări nu au fost derulate de autoritățile române (atenție!), ci de către Parchetul Național Francez, care a cerut inclusiv extrădarea celor patru români, care, alături de patru francezi, făceau parte din acest grup infracțional organizat care spăla bani, în special (subliniez, urechile ciulite) din traficul de droguri. Și doar partea lor este estimată la peste 300 de milioane de dolari. Toate aceste detalii au fost date de către procurorul național din Franța, Vanessa Perree.
Acum întrebați-vă: dacă doar patru români, ale căror nume nu ni s-a spus nici până astăzi, sunt suspectați pentru spălare de 300 de milioane de euro (spălare de bani din traficul de droguri), cât de mare o fi această piață în România? Și cât de impotente sunt autoritățile, de a trebuit ca Parchetul Național Antidrog Francez să vină să intervină? Acest subiect îl vom continua, pentru că, dacă la patru români au fost 300 de milioane, ne închipuim că vorbim deja despre niște zeci de miliarde pe această piață care îi îmbogățește pe unii și multora le nenorocește copiii, nepoții și așa mai departe, în România.
Subiectul trei este despre prostie și proști. Am o carte pe care o mai recitesc din când în când. Se numește „Psihologia prostiei”, o carte care grupează mai multe interviuri sau analize ale unor gânditori europeni, al cărei moto o să vi-l citesc, doar, astăzi și care zice așa:
„E posibilă o lume fără proști? A, de fapt nu, nu e posibilă. Ne pare rău! Dar asta nu înseamnă că nu ne putem gândi la o astfel de posibilitate. Fiecare dintre noi știe ce presupune prostia. O suportăm în fiecare zi, este o povară. Și, cu toate acestea, psihologii specialiști în comportamentul uman nu au încercat vreodată să o definească. Să o înțelegem mai bine pentru a o combate mai bine este obiectivul acestei cărți, chiar dacă știm dinainte că nu avem nicio șansă de a o învinge.”
Iar eu, în trei episoade, o să vă prezint ceea ce a scris în preambul autorul acestei colecții de texte despre psihologia prostiei, Jean‑François Marmion.
„Partea întâi: Avertisment: Voi ce intrați aici, lăsați orice speranță!
Citat: „Bunul simț este cel mai bine împărțit lucru din lume”, scria Descartes.
Dar prostia? Despre ea ce putem spune? Că se prelinge sau picură, că dă năvală sau zdruncină. Prostia se află peste tot, fără frontiere și fără limite. Când clipocit ușor, aproape suportabil; când mocirlă stătută, scârboasă; când cutremur, rafală, tsunami care înghite totul în calea lui, spărgând, aneantizând și murdărind. Prostia împroașcă pe toată lumea cu noroi. Mai rău, se șoptește că noi toți am fi sursa ei. Inclusiv eu. Ceea ce mă face să nu mă simt prea bine.
Insuportabila greutate a ființei. Prostii – le vedem cu toții, le citim, le auzim zi de zi, neîncetat. Fiecare face, gândește, rumegă și spune prostii în același timp. Suntem cu toții idioți ocazionali, care se prostesc din treacăt cu prea mare ușurință. Ideea este să fim conștienți de propria prostie și să o regretăm. Pentru că eroarea este umană, iar greșeala recunoscută este pe jumătate iertată. Suntem mereu prostul cuiva, mai rar al propriei persoane. Cu excepția banalului zumzet cotidian al prostiei, trebuie, din nefericire, să luăm în calcul și răcnetele proștilor cu spirit de competiție, îngâmfați. PROȘTI. Astfel de proști, fie că îi întâlnim la serviciu sau în familie, nu prezintă niciun aspect cu caracter anecdotic. Te consternează și te torturează prin încrâncenarea lor într-ale prostiei crase și prin aroganța nejustificată. Proștii aceștia rezistă, persistă și ți-ar anula cu plăcere, dintr-o trăsătură de condei, părerile, sentimentele și demnitatea. Îți poluează moralul și te provoacă să crezi în existența unei dreptăți pe lumea asta. În proști! Chiar și cu multă îngăduință, refuzăm să-i recunoaștem pe cei apropiați. Prostia este o promisiune încălcată. Este promisiunea inteligenței și a încrederii trădată de prost, trădătorul umanității. Prostul este bestia stupidă, animalul. Ne-ar plăcea să-l îndrăgim, să ni-l facem prieten, dar prostul nu se ridică la înălțimea așteptată, adică la înălțimea noastră. Prostul suferă de o boală fără leac. Și, întrucât refuză să se îngrijească, convins că este singurul chior într-o lume de orbi, tragicomedia este completă.
Să nu ne mire că zombiul ne fascinează cu simulacrul care este existența sa, cu neantul intelectiv și nevoia sa aprigă și imperioasă de a-i coborî pe cei vii, pe eroi, pe cei buni, la nivelul său. Până la urmă, și prostul își dorește cam același lucru: să te decerebreze. Ratații nu te vor rata. Culmea, prostul uneori este inteligent sau cel puțin cultivat. Ar da foc cărților și autorilor în numele unei alte cărți sau în numele a ceea ce a învățat de la mari maeștri, proști sau nu. Într-atât de mult are capacitatea de a transforma grila de lectură în gratii de cușcă.”
Mâine vă prezint episodul 2.
