Autor: Cozmin Gușă
Într-o biografie a lui Putin, scrisă acum vreo 10 ani, una critică, dar excelentă, semnată de Stephen Lee Myers, intitulată Noul Țar, este relatată o descriere a personalității lui Putin făcută de legendarul Henry Kissinger. Putin și Kissinger, știam, dar apare și în această carte, dezvoltaseră relații de prietenie încă de când Putin era viceprimar la Sankt Petersburg, adică la începutul anilor ’90, la finalul secolului trecut. Asta ne dă de gândit în privința rolului pe care l-a avut, într-adevăr, Kissinger în ascensiunea lui Putin. Ce spunea Kissinger despre Putin? „Putin nu este un Stalin gata să distrugă pe oricine care ar putea, în viitor, să i se opună. Putin este un om care vrea să obțină puterea necesară realizării sarcinii lui imediate.”
În contextul comentariului pe care îl fac astăzi, vă reamintesc că, în zilele trecute, premergătoare negocierilor de pace purtate prin intermediari, Putin a propus o soluție maximală de pace, adică retragerea NATO la frontierele din 1997. Această propunere va fi pusă chiar astăzi pe masa discuțiilor de la Abu Dhabi, unde au loc discuții tripartite între Rusia, SUA și Ucraina, discuții de pace. Desigur că diplomația rusă este una redutabilă, poate cea mai redutabilă în acest moment, și putem bănui viclenia politică din spatele acestei propuneri maximale: noi vă propunem ceva maximal, ca să obținem, în final, ceea ce ne-am dorit de fapt. Subliniez din nou ce a spus Kissinger despre Putin: „Putin este un om care vrea să obțină puterea necesară realizării sarcinii lui imediate”. Care ar fi sarcina imediată a lui Putin? Să facă pacea, menținând toate teritoriile cucerite, și apoi să se asigure, în mod concomitent, că nu va mai fi atacat de către țările NATO sub pretextul Ucrainei. În plus, bineînțeles, să poată să participe liniștit la beneficiile învingătorului, adică, alături de SUA, China și cine vor mai vrea ei, să organizeze și să beneficieze de reconstrucția Ucrainei.
Ei bine, am făcut această introducere ca să spun acum că exact așa a apărut public, zilele trecute, așa-zisul plan al lui Jared Kushner, despre care voi ați auzit la Gold FM, încă din primăvara lui 2024. Era o analiză a mea de atunci, dar la asta o să revin imediat. Care ar fi planul lui Jared Kushner, prezentat, spre exemplu, inclusiv în The Washington Post? Ginerele lui Trump promovează, în discuțiile bilaterale cu țările occidentale, o inițiativă diplomatică de reactivare a Consiliului NATO-Rusia sau a ceva similar, chestiune care a generat mari, mari emoții în țările occidentale vizate.
Acum, pentru voi trebuie să fie clar că acesta nu este planul lui Kushner. Este cel dictat, de fapt, de către Putin la întâlnirile de la Kremlin cu Kushner și cu Witkoff, mesagerii lui Trump. Dar, cum Putin nu îl putea prezenta el însuși, ca să nu aibă o poziție asumată de la început, s-a convenit între părțile rusă și americană ca ginerele Kushner, doritor să-și refacă imaginea, să discute public despre asta. Scopul declarat vizează crearea unui format multilateral între Moscova și statele europene, cu rezultantă și consecință: definirea unei noi arhitecturi de securitate în Europa, bineînțeles, cu această ocazie obținându-se armistițiul și pacea în Ucraina.
Revin acum la Consiliul NATO-Rusia, unul creat acum circa 25 de ani, mai precis în mai 2002, la summitul NATO de la Roma, în acele vremuri pe care noi le defineam post-9/11, adică post-11 septembrie, vremuri în care Putin îl gratula pe președintele Bush Jr. cu apelativul „frate George”. Ambii se înțeleseseră, fiind la început de mandate prezidențiale în Rusia, respectiv în SUA, să reducă efortul militar nuclear, foarte costisitor mai ales pentru o Rusie post-Elțîn, sărăcită de devalizările oligarhilor și ale Occidentului. Putin își dorea, la începutul mandatului său prezidențial, o perioadă de pace asigurată prin acest Consiliu NATO-Rusia, garantată de către americani, tocmai pentru ca să poată să reînceapă reconstrucția Rusiei. Și uite așa, pe acest fond, a apărut Consiliul NATO-Rusia (NRC), care s-a definit ca un organism diplomatic menit să servească drept forum pentru consultări, consens și cooperare, în condiții de egalitate, între statele membre NATO și Federația Rusă, în toate problemele care țin de securitatea reciprocă.
O să descriu mai târziu, puțin, în această analiză, cum a funcționat acest Consiliu. Revin acum, pentru a explica importanța acestuia, la ceea ce scriam eu în martie 2024 pe Solid News, referitor la o posibilă soluție de dezamorsare a războiului ucrainean. „Singurul format nimerit pentru viitoarele discuții de pace este Consiliul NATO-Rusia, creat acum 22 de ani – atâția erau atunci –, la summitul de la Roma al Alianței, activat doar de câteva ori în acest interval de timp, niciodată însă în ultimii cinci ani, tocmai din pricina pregătirilor subterane pentru războiul din Ucraina. Se va recurge la acest format pentru negocieri tocmai deoarece ONU și-a arătat limitele de eficiență în luarea deciziilor, ultima dată în ceea ce privește carnagiul din Gaza, dar și pentru că nu se dorește implicarea celorlalte state cu potențial nuclear, cum ar fi China și India. De altfel, se pare că însuși Xi Jinping este cel care a comunicat faptul că China agreează și susține desfășurarea viitoarelor negocieri de pace în formatul Consiliului NATO-Rusia, obținând și un acord în acest sens din partea lui Putin.”
Și ceva important, o paranteză, despre ceea ce scriam atunci și care pune abia acum sub semnul întrebării realitatea rolului jucat de Iohannis la desemnarea șefului NATO, atunci când, în mod halucinant și de neînțeles, Iohannis s-a autopropus la șefia NATO. O fi fost filiera rusească? Nu știm, dar acum putem bănui exact acest lucru.
„Iohannis nu poate fi viitorul șef NATO, nu are niciuna dintre calitățile necesare unui coordonator al unor negocieri atât de sofisticate. El a avut doar rolul berbecelui, gata să se facă de râs printr-o autopropunere, dar ca piesă necesară în acest stadiu, în care trebuia invalidată propunerea olandezului Rutte ca viitor șef al NATO.”
Vă reamintesc că Rutte a fost agreat de către o Americă condusă de Biden, nu de Trump. El a devenit, după aceea, cățelușul lui Trump. Vă reamintesc acum că, la vreo cinci-șase luni distanță de summitul NATO de la Roma, în 2002, la București, după crearea Consiliului NATO-Rusia, președintele Bush Jr. ne-a anunțat, sub curcubeu, că rolul României în NATO va trebui să fie acela de punte de negocieri între Washington și Moscova. În discuțiile ulterioare cu oficialii români, el a argumentat că este firesc ca România să fie o punte între America și Rusia, datorită apropierii identitare (foste țări comuniste), respectiv apropierii spirituale, cele două țări fiind ortodoxe: Rusia și România. Am făcut această subliniere pentru ca să vă dați seama că și astăzi am putea juca un rol important.
Revin, acum, la organizarea Consiliului NATO-Rusia, ca să pricepeți mai bine de ce Putin revine, după 25 de ani, la această propunere de pace. Vă prezint cum lucra acest Consiliu, ca să proiectăm cumva posibilul viitor, inspirându-ne din trecut. Menționez că, în 2002, multe țări, printre care România și Bulgaria, nu erau încă membre NATO. În perioada de activitate a Consiliului NATO-Rusia, mai precis între 2002 și 2014 (după 2014 au mai avut loc doar întâlniri sporadice, din cauza conflictelor cu Georgia, cu Ucraina și așa mai departe), acest Consiliu funcționa după un principiu diplomatic inedit: Rusia și fiecare stat membru NATO acționau în cadrul Consiliului ca parteneri egali, nu în formatul clasic „o alianță versus o țară terță”. Existau câteva reguli. Locurile la masă erau dispuse în ordine alfabetică. Reprezentanții Rusiei și ai statelor NATO stăteau la masă în această ordine alfabetică. Ambasadorul Rusiei nu stătea niciodată separat sau în opoziție cu Alianța, ci direct între ceilalți ambasadori.Deciziile nu se luau prin negociere între blocul NATO și Rusia, ci fiecare stat membru, inclusiv Rusia, se exprima în nume propriu, ca actor independent. Funcționa regula consensului: orice acțiune comună sau declarație oficială a Consiliului trebuia aprobată în unanimitate. Astfel, Rusia avea, în mod clar, practic, drept de veto asupra agendei specifice a fiecărei ședințe. Vă dați seama ce spectaculos ar fi să se reia acest format.
Ce ar obține cei trei granzi, adică Putin, Trump și Xi, dacă s-ar reactiva acest Consiliu NATO-Rusia, în cadrul negocierilor din Shenzhen, sau un organism similar? Dar ar fi mai simplu să fie reactivat Consiliul NATO-Rusia.
1. Putin intră în controlul viitorului militar, ceea ce implică relația de confruntare NATO-Rusia, deoarece stă la aceeași masă cu restul statelor, în baza asigurărilor reciproce și a documentelor semnate. Rusia obține astfel pacea și liniștea în condițiile sale și se poate ocupa de viitoarele sfere de influență convenite la această întâlnire din Shenzhen, adică de acele sfere de influență care vor reveni Rusiei.
2. Trump, la fel ca Putin, obține pacea pe care o tot clama ca angajament încă de la începutul mandatului. Dar, în plus, se poate și el ocupa temeinic, în restul celor doi ani de mandat, de organizarea sferei de influență geopolitică americane. Și încă ceva foarte important. Dacă se reușește reactivarea Consiliului NATO-Rusia, Trump poate să țină Rusia și la masa militară a Occidentului, nu doar la masa acelei organizații de securitate de la Shanghai, reechilibrând, astfel, balanța de putere militară la nivel global, ceea ce înseamnă foarte mult. Cu asta, Trump ar putea să intre în istorie.
3. Xi Jinping va avea un partener militar de încredere prin Rusia. Unde? Anume exact în spațiul occidental, acolo unde China vrea să se desanteze economic în mod major, să ajungă să domine comercial exact spațiul țărilor UE.
Și am ajuns la UE. Unde este Europa? Unde este UE? Nu este! De ce? Pentru că doar Xi Jinping dintre cei trei a vrut UE la masa negocierilor, desigur, în baza intereselor comerciale menționate puțin mai devreme. Trump și Putin nu au dorit țările Uniunii Europene la masa negocierilor. Este limpede de ce. Aceste țări s-au poziționat ca adversari radicali ai planurilor ruso-americane, așa că Trump și Putin au decis împreună să le elimine deocamdată. Aceste țări UE vor fi chemate în bloc sau pe rând doar în faza a doua de pre-implementare a planului.
Nu mai insist astăzi, oricum a fost cam lungă analiza, dar sper că ați priceput posibila schimbare istorică ce este pe cale să se întâmple prin reactivarea Consiliului NATO-Rusia, la 25 de ani de la înființarea lui. N-am cum, însă, să nu fac un scurt recurs la istorie, anume la legendarul Charles de Gaulle, fostul președinte al Franței, și la planul său geopolitic, pe care vi-l reamintesc, definit prin sintagma „Europa de la Atlantic la Ural”. De Gaulle urmărea, în acele vremuri, să depășească logica Războiului Rece, unul care s-a instalat și acum între Occident și Rusia. Atunci exista o diviziune globală între blocul occidental, condus de America, și cel estic, condus de URSS. Dar de Gaulle respingea, de fapt, ordinea bipolară ruso-americană, decisă atunci la Ialta, fără prezența Franței, doar cu prezența Marii Britanii, care între timp decăzuse.
La rândul său, Putin vrea acum cam același lucru ca de Gaulle în epoca sa, adică o Europă de la Atlantic la Ural. Și o să vedeți că toți trei, adică Putin, Trump și Xi, vor declara că se obține astfel multipolaritatea. Adevărul este că, de fapt, se va trece printr-o perioadă lungă de tripolaritate, adică dominația lumii de către SUA, China și Rusia. Părerea mea, pe scurt, este aceeași ca în martie 2024. Eu cred că doar așa se poate obține pacea pe termen lung, în condițiile de astăzi, în care vedem cum Marea Finanță Mondială, cea europeană, forjează dur Occidentul european ca să întrețină în continuare, cu bani, războiul ucrainean, lucru care va pune pe butuci în curând, dacă se va desfășura tot așa, toate țările UE din punct de vedere economic. Bănuiesc că acesta va fi și argumentul trinomului Putin-Trump-Xi, cel al pericolului unei uriașe crize economice europene, argument prezentat în viitoarele negocieri cu țările UE.
