AcasăEditoriale“Ce trebuie să știm / Ca să nu … greșim”: Se confirmă...
Data publicării: aprilie 15, 2026 11:11

“Ce trebuie să știm / Ca să nu … greșim”: Se confirmă jocul subteran al Caselor de Putere la alegerile din Ungaria, viitorul guvern Magyar, aruncat de Bruxelles în brațele Rusiei și Chinei / Ofensiva diplomatică e europenilor contra lui Trump și Netanyahu, acțiunile concertate ale Giorgiei Meloni, Pedro Sanchez, Sergey Lavrov

Data publicării: aprilie 15, 2026 11:11

DISTRIBUIE:

Autor: Cozmin Gușă

1. Se confirmă jocul subteran al Caselor de Putere la alegerile din Ungaria; viitorul guvern Peter Magyar aruncat de Bruxelles în brațele Rusiei și Chinei

Acțiunile ulterioare ciudatelor alegeri ungurești oferă deja explicații ce confirmă prezumțiile legate de jocurile geopolitice subterane implicate. Care a fost ipoteza mea de explicație duminică seara, imediat după anunțarea rezultatelor neverosimile, imposibil de explicat logic conform realităților ungurești?

Cozmin Gușă, 5 concluzii după alegerile ungurești!

Că Viktor Orbán, în mod obligat sau voluntar, și-a amenajat, de fapt, înfrângerea la scor, a ieșit din jocul de putere vizibil, predându-i ștafeta lui Peter Magyar, conform unei înțelegeri subterane negociate între Casele de Putere ale Marii Finanțe Occidentale (Bruxelles), noului Imperiu Rus, respectiv Casa de Putere a Partidului Comunist Chinez. Ieri, am demonstrat și consecințele pozitive pentru fiecare dintre aceste trei entități și puteți găsi detaliile în continuare pe SolidNews.ro.

“Ce trebuie să știm / Ca să nu … greșim”: Consecințele geopolitice ale ciudatelor alegeri din Ungaria, cum putem descifra Marele Joc din regiunea noastră, MFO și trinomul Putin-Trump-Xi

De unde transpare, însă, ceea ce afirm în titlu, astăzi? Financial Times, cotidianul financiar al lumii, dar controlat de către MFO (Marea Finanță Occidentală) – vedeți structura de acționariat – s-a grăbit, ieri, să anunțe că Ursula von der Leyen îi pregătește lui Peter Magyar o colecție de nici mai mult, nici mai puțin de 27 de măsuri obligatorii pe care trebuie să le ia în numele Ungariei, dacă vrea bani de la Bruxelles. Cum adică? Lui Orbán, Ursula îi cerea doar să fie de acord cu împrumutul pentru Zelenski și Ucraina, iar favoritului lor câștigător, Peter Magyar, în loc să-i sufle vânt din pupa, îl împovărează în acest fel? Da, desigur. Tocmai pentru ca să se consemneze noua autoritate a MFO (Marea Finanță Occidentală) asupra Ungariei. Printre cele 27 de măsuri obligatorii sunt și deblocarea imediată a finanțării europene pentru Ucraina, dar și eliminarea dreptului de veto asupra sancțiunilor impuse Rusiei. În plus, sunt unele pe care ungurii, popor creștin, bineînțeles că nu le vor accepta: LGBT-ism, transumanism, migrație etc.

FINANCIAL TIMES: Ursula nu-i dă cecuri în alb lui Peter Magyar. 27 de condiții obligatorii pentru viitorul guvern al Ungariei!

Zice un oficial de înalt rang al Uniunii Europene pentru Financial Times: „Are un mandat complet pentru schimbare, Magyar, și am intrat în dialog cu el încă din prima zi. Abordarea noastră este: haideți să creștem presiunea. Dacă el își respectă promisiunile, ne vom respecta și noi partea noastră.” Astfel, totul devine clar, mai ales că UE transmite acest semnal dur când mai e încă mult până când va fi instalat noul guvern Magyar, în condițiile în care absolut toată structura de putere din Ungaria este „orbanizată”. Pe orice buton ar apăsa noul lider, i se va răspunde contrar sau puternic condiționat.

Care e, de fapt, realitatea dură în Ungaria? Țara nu are flotabilitate economică naturală. Este un stat sărac, ce s-a dezvoltat recent doar în baza strategiilor geoeconomice inteligente, cele cu jocul la toate capetele. Este dependentă energetic de ruși, cu componenta nucleară de la Paks, realizată exclusiv pe banii trimiși de Putin, peste 10 miliarde de euro împrumutați. Baza investițională (neo-investițională, de fapt) în Ungaria aparține Chinei, de la mari proiecte de infrastructură administrativ-industrială la cea școlară, sub promisiunea că Beijingul va controla proiectul „Budapesta, centrul financiar al Estului Europei”. Spre comparație, atuurile Bruxelles-ului sunt cele de piață liberă sau investiții directe, dar cum pot fi ele jucate dur în condițiile decăderii economice europene, într-o țară ca Ungaria, cu forță de muncă scumpă și lipsită de resurse naturale proprii? Cu vinul de Tokaj și ficatul de gâscă Libamáj te descurci doar la mesele de protocol, iar ungurii știu asta.

Concluzia mea pentru azi, în afara celei privind confirmarea jocului subteran de la ciudatele alegeri ungurești, este că aceste condiții maximale ale Bruxelles-ului vor asigura, într-adevăr, percepția publică a unei tutele a MFO asupra Budapestei, dar, în fapt și în final, o vor arunca exact în brațele Rusiei și Chinei, pentru că altfel Ungaria nu poate rezista din punct de vedere economic. Dar e posibil, prieteni, ca acesta să fi fost planul mai amplu al intrării UE sub autoritatea cleștelui geoeconomic ruso-chinez, proiect subsumat Noii Ordini Mondiale, cu Ungaria pe post de țară-experiment, una spărgătoare de val.

2. Există evenimente externe recente, mai precis de ieri, ce completează tabloul marii resetări geopolitice, o resetare augmentată de războiul iranian. Giorgia Meloni, premierul Italiei, a declarat că anulează parteneriatul militar cu Israelul, o lovitură de baros în capul lui Netanyahu, care a fost amplu comentată în presa internațională, dar a generat și revolta lui Trump împotriva favoritei sale, Meloni, bineînțeles că și contra Italiei, iar din această radicalizare e limpede ce se va petrece.

Italia suspendă acordul de apărare cu Israelul, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu

Doi la mână: premierul spaniol, Pedro Sánchez, a avut, ieri, la Beijing, o întâlnire extrem de pozitivă, conform declarațiilor comune, cu Xi Jinping, liderul chinez, în urma căreia s-au semnat parteneriate economice solide și de durată între Spania și China, dar nu numai atât; vom devoala, în următoarele zile, ce alte elemente importante au fost decise la masa comună de la Beijing. Nu uitați că Pedro Sánchez este vârful de lance al opoziției europene contra SUA și Israel. Spania nu este orice fel de țară, este una foarte importantă în agregatul Uniunii Europene.

Tot ieri, și deloc întâmplător, rusul Serghei Lavrov și chinezul Wang Yi, Miniștrii de Externe ai țărilor lor, au convenit oficial și public, tot la Beijing, o poziție dură contra Americii, în contextul acțiunilor contra Iranului și a blocadei Strâmtorii Ormuz, așa-zisa „Blocadă Trump”. Vizita și discuțiile ruso-chineze continuă și astăzi, pe alte paliere. Vom relata la momentul potrivit analizele și concluziile.

Spun, astăzi, că se vede limpede astfel proiectul eurasiatic de convergență geoeconomică, unul pritocit de mult și cu grijă de către Rusia și China, unul în care deja au pășit hotărât, încă de acum câteva săptămâni, Franța și Germania, ba chiar și Marea Britanie – liderii lor au vizitat în mod privilegiat China. Giorgia Meloni semnase deja parteneriatul Italiei cu China încă de la finalul lui 2024, printr-o vizită oficială de cinci zile, spaniolul Pedro Sánchez adăugând acum și componenta anti-americană demersului său de parteneriat strategic cu China. Toate acestea sub privirile extrem de atente ale Rusiei, care l-a trimis pe teren pe cel mai experimentat politician al său, anume bătrânul Serghei Lavrov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

“Ce trebuie să știm / Ca să nu … greșim”: Bolojan...

Autor: Cozmin Gușă PSD se pregătește să retragă sprijinul Guvernului Bolojan. Are dreptate, dar n-are legitimitate. După ce și-a dat jos propriul guvern, în 2019,...

Timotei Bordaciov, directorul Club VALDAI, prognoză despre evoluția trinomului Rusia-SUA-China! (FLUX24)

de Timofei BORDACIOV, Director de program al influentului Club rus ”Valdai”, preluare din Vzglyad Cea mai mare slăbiciune a SUA în relațiile cu sateliții lor din Europa...

Președinta Tribunalului Argeș declanșează ”Revoluția Maritală”. Cornelia Olteanu propune ”căsătoria pe...

Președinte al Tribunalului Argeș, judecătoarea Cornelia Olteanu a propus prin două postări pe Facebook reglementarea prin lege a căsătoriei pe durată determinată (de exemplu,...

Ionuț Țene despre vandalizarea statuii lui Octavian Goga de la Iași....

România seamănă tot mai mult cu „un stat fără câini de pază”, o țară a fărădelegilor. Vandalizarea statuii lui Octavian Goga de la Iași...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img