AcasăExterneChina negociază cu Iranul deblocarea strâmtorii Hormuz
Data publicării: martie 6, 2026 11:55

China negociază cu Iranul deblocarea strâmtorii Hormuz

Data publicării: martie 6, 2026 11:55

DISTRIBUIE:

China poartă în prezent discuții cu Iranul pentru a permite tranzitul în siguranță al petrolului brut, precum și al gazelor naturale lichefiate (GNL) din Qatar, prin strâmtoarea Ormuz, pe fondul intensificării războiului dintre SUA și Israel împotriva Teheranului, au declarat joi trei surse diplomatice pentru agenția de presă Reuters.

Războiul din Orientul Mijlociu, care a intrat joi în a șasea zi, a blocat practic această rută maritimă crucială, țările din întreaga lume fiind private de o cincime din aprovizionarea globală cu petrol și gaz natural lichefiat.

China, care are relații cordiale cu Iranul și depinde în mare măsură de aprovizionarea din Orientul Mijlociu, este nemulțumită de decizia Republicii Islamice de a paraliza transportul maritim prin strâmtoarea Ormuz și face presiuni asupra Teheranului pentru a permite trecerea în siguranță a navelor, potrivit celor trei surse.

China, a doua cea mai mare economie a lumii, își obține aproximativ 45% din petrolul necesar în urma livărilor efectuate prin strâmtoarea Ormuz.

Datele de urmărire a navelor au arătat că o navă numită Iron Maiden a trecut prin strâmtoare în cursul nopții de miercuri spre joi după ce și-a schimbat datele de identificare cu mențiunea „proprietar chinez”, dar vor fi necesare mult mai multe traversări pentru calmarea piețelor globale.

Prețurile petrolului brut au crescut cu peste 15% de la începutul conflictului, pe fondul întreruperilor de producție, în contextul în care Teheranul atacă facilitățile energetice din Golf, precum și navele care traversează strâmtoarea Ormuz.

Rachetele Iranului au ajuns până în Cipru, Azerbaidjan și Turcia, destabilizând piețele globale și determinând marile economii să avertizeze asupra riscurilor de inflație.

Tranzitul petrolierelor prin strâmtoare a scăzut la patru nave pe 1 martie, a doua zi după izbucnirea ostilităților, față de o medie de 24 pe zi în ianuarie, potrivit datelor de urmărire a navelor furnizate de Vortexa.

Aproximativ 300 de petroliere rămân în interiorul strâmtorii, potrivit Vortexa și Kpler, companie specializată în urmărirea navelor.

Mike McDougall, un veteran din industria zahărului, a declarat pentru Reuters că directorii din industria zahărului din Orientul Mijlociu spun că în prezent există câteva nave care tranzitează strâmtoarea, toate fiind deținute de China sau Iran.

Jamal Al-Ghurair, directorul general al Al Khaleej Sugar, cu sediul în Dubai, a precizat că unele nave care transportă zahăr au în prezent permisiunea de a traversa strâmtoarea, în timp ce altele nu, dar el nu a oferit detalii suplimentare.

Guvernul de la Teheran a afirmat la începutul săptămânii că niciunui vas aparținând Statelor Unite, Israelului, țărilor europene sau aliaților acestora nu i se va permite să traverseze strâmtoarea Ormuz, dar declarația nu a menționat China.

sursă: hotnews.ro

1 COMENTARIU

  1. Cozmine credeam ca esti mai bine informat. Iranul nu a blocat stramtoarea Urmuz. Stramptoarea a fost blocata de asiguratori care au denuntat toate contractele de asigurare in executie. Blocajul este al lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Liviu Alexa a analizat jocul subteran al eliminării lui Bolojan din...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Liviu Alexa a analizat jocul subteran...

Liviu Alexa a dezvăluit detalii în exclusivitate despre inspirația, scopul și...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Liviu Alexa a dezvăluit detalii în...

Omul Zilei, Peter Magyar. “Omul fără însușiri” devine șeful “țării fără...

(transcrierea rubricii „Omul Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM) Autor: Cozmin Gușă Ungurilor, vecinilor noștri, nu doar că le va fi rușine de viitorul...

POLITICO: Orban e eliminat. Cine-ar putea fi noul “perturbator-șef” al UE?!

Liderul maghiar, obstrucționist, pleacă după 16 ani petrecuți la masa Consiliului — dar Bruxelles-ul nu ar trebui să se aștepte la o situație lină. Viktor...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img