Stânga și dreapta sunt noțiuni politice care au murit de covid. Pentru unii din noi, își epuizaseră utilitatea simbolică mai demult. Dar măcar de cinci ani a devenit clar pentru oricine că marea bătălie ideologică se dă între curentul globalist și rezistența naționalistă la schimbările impuse în numele marii utopii planetare.
Prima tabără a strâns împreună toate partidele mainstream, de centru-stânga și centru-dreapta, dar și tot ce înseamnă stabiliment: elite academice, vedete cu influență din show-biz, ofițerimea din statul paralel al oricărei țări, brațul lor din justiție, birocrația privilegiată din felurile instituții, clasa managerială din corporații și activiștii de profesie din ONG-uri trans-frontaliere.
Reacția de rezistență la programul lor tot mai detaliat e ce Hillary Clinton a numit „deplorabilii”: pături populare largi dar dezorganizate, care privesc cu suspiciune programul de transformare, pentru că îl consideră un pericol pentru sensibilitățile lor patriotice, religioase sau pentru un anume stil de viață. Ei au început să fie deserviți de media alternativă și de politicieni populiști. (Nu discutăm deocamdată dacă aceia au convingeri autentice sau doar exploatează o nișă de piață; dacă au apărut organic sau au fost livrați de același sistem să joace niște roluri. Nici dacă sunt mai buni sau mai răi decât politicienii primei grupări. Observăm doar că noua polarizare e de necontestat.)
Surpriza oferită de pandemie a fost să îi dezvăluie pe modernizatori ca adepți ai exercitării dictatoriale a puterii fără scrupule. Asta deși se prezentau ca garanți ai democrației și libertății, care ne apără de „autoritariști” și „fasciști”. Dictatura medicală s-a prelungit în starea de război, în numele căreia au fost anulate alegeri, interzise opinii și platforme media. Agresivitatea restricțiilor o prelungește pe cea a „reformelor”, în numele cărora s-au impus schimbări sociale și de mentalitate. Ceea ce dă reacționarilor și platforma de apărători ai libertății în genere, nu doar a idealurilor lumii vechi.
Tot pandemia a făcut de necontestat coordonarea supra-națională a elitelor conducătoare din fiecare țară în parte. În cazul românesc, asta a întărit impresia că tranziția post-comunistă nu a adus atât libertatea și progresul promise, cât un statut de colonie. Dar colonie a cui?
bătălia pentru inimi și minți
Să presupunem că românii ar fi împărțiți în două jumătăți relativ egale, în funcție de simpatia pentru prima sau a doua interpretare. Unii mai pro-globaliști, alții mai pro-suveraniști, să le zicem. (De fapt, aș zice că e o majoritate lejeră, de peste 60% a celor indeciși, nelămuriți, pentru care se și dă toată bătălia mediatică între două nuclee militante, care au convingeri ferme de o parte sau alta. Dar, pentru simplificare, în cazul unui vot, apar acele „jumătăți”, în funcție de partea care reușește să formuleze mai convingător întrebarea și urgența mobilizării.)
Citiți articolul integral pe EVADARE.ro!
sursă: evadare.ro
