AcasăPoliticăDiana Şoşoacă, scrisoare către Ursula: “Cu ce drept atacați suveranitatea statelor?”
Data publicării: octombrie 26, 2024 14:28

Diana Şoşoacă, scrisoare către Ursula: “Cu ce drept atacați suveranitatea statelor?”

Data publicării: octombrie 26, 2024 14:28

DISTRIBUIE:

București, 26 octombrie 2024

Către

Președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen

Am aflat cu îngrijorare despre gestul Dvs. incalificabil de a anula întrevederea cu premierul Serbiei, Milos Vucevic, pentru că acesta se întâlnise în prealabil cu ministrul rus al dezvoltării economice. Vă atrag atenţia că valorile Serbiei nu sunt comune cu valorile UE. Deocamdată Serbia nu se află în UE şi poate avea şi alte valori imuabile, cum ar fi de exemplu credinţa creştină la care UE a renunţat şi chiar a interzis-o, după cum poate avea relaţii de prietenie şi cooperare cu orice stat din lume.

Am şi origine sârbe pe lângă cele româneşti şi le voi solicita preşedintelui şi premierului Serbiei să nu se lase călcaţi în picioare aşa cum a făcut România, ci să reacţioneze faţă de actul Dvs. de jignire la adresa Serbiei.

Dvs. vreţi să interziceţi relaţiile Serbiei cu Rusia, dar, spre deosebire de UE, Rusia are o economie în dezvoltare şi face parte din BRICS, aşa că dacă un stat decide să dezvolte relaţii cu ţările BRICS are tot dreptul să o facă dacă acest lucru este în interesul său. Sau vă este frică de faptul că BRICS va deveni mai atractiv decât UE şi că vor fi ţări precum Serbia care vor prefera intrarea în BRICS decât în UE?

Trebuie să învățați cutumele diplomatice, nu sunteți președintele ales al UE și nu aveți dreptul să puneți UE într-o situație de afront față de Serbia pentru că în felul acesta aruncați UE într-un stadiu de regres diplomatic și de lipsă de curtoazie și educație diplomatică față de un stat care se află în Europa chiar dacă nu este în UE, iar geografia și istoria nu țin cont de jocurile Dvs. politice.

Vă solicit pe această cale să îmi comunicați care este motivul turneului Dvs. în Balcanii de Vest pentru că cetățenii din țările UE care contribuie la bugetul Dvs., inclusiv cetățenii României, doresc să știe pe ce cheltuiți banii.

Nu vă permitem să ofensați statul sârb pe banii noștri și în numele popoarelor europene și nici să interziceți relațiile de cooperare dintre state pe baza unui mandat pe care nu vi l-a acordat nimeni. Din fericire, Serbia nu are ca România o Curte Constituțională care să interzică o candidatură la prezidențiale la comanda Bruxelles-ului, altfel l-ați interzice pe premierul sârb să mai participe la activitatea politică din Serbia.

De când a devenit Comisia Europeană cenzorul șef al Europei și ne interzice cu cine să vorbim? Cu ce drept atacați suveranitatea statelor și mandatul politicienilor aleși de popoarele lor de a face ce este mai bine pentru țările lor? Trebuie să vă cerem voie ce să spunem și cu cine să ne întâlnim?

Acțiunile Dvs. dovedesc în fiecare zi că ați transformat UE într-o dictatură. Să nu vă mire atunci dacă popoarele vor dori să pună capăt acestui proiect care a plecat la drum cu promisiunea libertății, păcii și bunăstării pentru ca să se transforme acum într-un nou ”lagăr al popoarelor” în care tehnocrați nealeși de nimeni decid cum să ne trăim viețile, ce avem voie să gândim și ce avem voie să credem. UE a devenit contrariul promisiunii cu care a atras țările să i se alăture, iar acest lucru va avea consecințe nefaste asupra proiectului european.

Cu considerație,

MEP Diana Iovanovici-Șoșoacă

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Ministrul Pîslaru păcălește statul și capătă locuință de lux lângă Arcul...

Fostul ministru interimar al Muncii și actualul ministru al Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, a obținut o locuință de serviciu de lux în București, deși...

EXCLUSIV | Percheziții DNA după raportul Curții de Conturi. Cum a...

Autor: Aurel Badea Raportul Curții de Conturi a identificat deficiențe majore în activitatea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc și a dispus măsuri pentru recuperarea...

Ambasada Rusiei și Maria Zaharova amenință România, consideră că incidentele cu...

Un nou incident cu drone a alimentat tensiunile dintre București și Moscova, după ce autoritățile române au acuzat Rusia de încălcarea spațiului aerian național....

Lelia Munteanu (Libertatea): ”România are atâta noroc, încât nu-i mai trebuie...

Am învățat adevărata istorie a României la adânci bătrâneți, din memorii și jurnale. Manualele comuniste erau în bună parte jalnice broșuri de învățământ ideologic....

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img