13 C
București
duminică, mai 19, 2024
13 C
București
duminică, mai 19, 2024

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăEditorialeDisputa pe Patriot

Disputa pe Patriot

-

DISTRIBUIE:

Autor: Sorin Roșca Stănescu

O solicitare din partea președintelui Joe Biden și o aprobare din vârful buzelor, cu dus și întors, din partea președintelui Klaus Iohannis, se transformă într-o veritabilă dispută politică. Iar disputa generează în acest caz un scandal. Incidentul la care mă refer este despre sistemul de rachete Patriot. Iar ambiguitatea de la Washington se transformă într-o polemică la București.

Am descris cu lux de amănunte – nu numai eu, ci și alți jurnaliști și analiști – modul în care a fost întreprinsă de către Klaus Iohannis vizita de consolare de la Casa Albă. O fundație americană, Atlantic Council, afiliată insuficient de discret CIA și dedicată Partidului Democrat, a găsit de cuviință, contra unei donații consistente – vom afla de unde și de ce – să-l invite pe președintele României la Washington pentru a-i înmâna o diplomă pentru meritele deosebite pe care le-a înregistrat în activitatea sa. Turistică? S-a întâmplat la scurt timp după ce un prestigios institut, tot din Statele Unite, a efectuat cuvenitele măsurători și a stabilit că președintele României este cel mai impopular – desigur, din cauza contraperformanțelor sale – dintre toți președinții europeni ai fostelor state comuniste. În mare pripă, în scopul de a-i oferi o compensație președintelui rătăcitor prin lume, dar cu totul și cu totul loial „marelui licurici”, Joe Biden l-a invitat să treacă și pe la Casa Albă, nu într-o vizită de stat, nu într-o vizită oficială, ci pentru o întâlnire de lucru. În acest scop, a fost întocmită în pripă o ordine de zi.  Dar și fără acest document succint și evaziv era limpede că pe parcursul discuției formale va fi cumva abordat subiectul războiului din Ucraina. În mod straniu, Klaus Iohannis a plecat în acest turneu american însoțit nu de ministrul Apărării, fiindcă acesta era de la PSD, ci de ministrul de Interne al PNL. Și ce a urmat?

Preocupat de soarta Ucrainei, supusă unei presiuni din ce în ce mai mari de către armata Federației Ruse, Joe Biden i-a solicitat președintelui României să ofere Ucrainei un sistem Patriot, pentru ca aceasta să se poată apăra mai bine de atacurile rusești. Luat prin surprindere și lipsit de asistența ministrului Apărării, care ar fi fost în cunoștință de cauză, Klaus Iohannis, cu o jumătate de gură, a aprobat solicitarea lui Biden, e drept, adăugând apoi și faptul că situația va fi în prealabil analizată în țară. Și de aici s-au născut o serie întreagă de controverse, care la București au generat un scandal.

Comandatul suprem al forțelor armate ale României, Klaus Iohannis, președinte totodată al CSAT, a plecat la Washington cu lecția neînvățată. Într-un domeniu atât de important, al apărării, el pur și simplu nu a știut câte sisteme Patriot am achiziționat pe bani grei din Statele Unite și câte dintre acestea sunt funcționale. Dacă vecinul îți cere să-l împrumuți cu o sticlă de ulei, o poți face cu generozitate dacă în cămară mai ai cel puțin o sticlă de rezervă. Dar dacă nu ai? Ei bine, dintre sistemele pe care le-am plătit la greu și fără respectarea legii offset în vigoare la acea dată, Statele Unite nu ne-au furnizat decât unul singur funcțional. Celelalte trei sau patru, nici până astăzi nu se știe sigur, nu pot fi încă utilizate. Se află în diferite stadii fie de reparații, fie de montaj. Fără să cunoască aceste detalii, Joe Biden a pus România în situația de a-i oferi Ucrainei singura cămașă pe care o avea. Și de a lăsa practic această țară la discreția unor eventuale atacuri rusești desfășurate din Marea Neagră împotriva facilităților militare din Dobrogea.

Cum era și firesc, încă înainte de întoarcerea lui Klaus Iohannis, premierul României, membru și acesta al CSAT, a fost luat la întrebări de jurnaliști. Dar nici Marcel Ciolacu nu avea un răspuns pregătit. Singura persoană care știa despre ce este vorba, dar la început a răspuns tot ambiguu, a fost ministrul Apărării, Angel Tîlvăr. În final, acesta a explicat, fără a mai aștepta intervenția lui Klaus Iohannis, că România nu se poate dispensa de singurul sistem Patriot funcțional. Și astfel o parte importantă a discuțiilor purtate în Salonul Oval între Joe Biden și Klaus Iohannis a rămas suspendată în aer.

Noroc că Germania, prin angajamentul luat ieri de Schulz, la curent cu această dispută, dar și cu necesitatea ca Ucraina să primească un ajutor de urgență în acest sens, s-a angajat să-i ofere regimului Zelenski un ajutor prin furnizarea de patru sisteme Patriot. Ucraina mai beneficiază de sisteme Patriot și din alte câteva state, cum ar fi Olanda și Polonia.

Partea interesantă, dar în același timp scandaloasă, este că, spre deosebire de celelalte state, România, atunci când s-a arătat dispusă să-i livreze Ucrainei un sistem Patriot, nu a solicitat și nu a obținut un angajament ferm din partea Statelor Unite, cu un termen prestabilit, prin care să ne fie livrat la schimb un alt sistem Patriot, pe care încă industria de război americană nu l-a finalizat.

Cam așa se face politica la cel mai înalt nivel de la București, de un personaj care are pretenția că ar putea îndeplini exigențele fie ale unui secretar general NATO – se pare că Iohannis va face în acest sens un anunț de renunțare –, fie de șef al diplomației europene, fie, nici mai mult nici mai puțin, decât de ditamai președintele Comisiei Europene. Greu la deal cu boii mici!

sursă: corect-news.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

spot_img

ULTIMELE ŞTIRI

Putin și Xi au finalizat schița proiectului Noii Ordini Mondiale (NOM)....

Autor: Daria Gușă Pozele din vizita lui Putin la Beijing, unde el și Xi Jinping au pus în scenă un adevărat spectacol, ni-i arată inclusiv...

Câtă rușine! Pentru magistrați!

Autor: Sorin Roșca Stănescu Este de neimaginat. Un magistrat al României se plânge că indemnizația sa este mai mică decât a unui frizer. Omul se...

Realitatea PLUS face apel la Clubul de Presă și instituțiile de...

Ținând cont de atacurile publice ale lui Cristian Popescu Piedone și ale partidului din spatele său, PUSL, prin  plângeri penale la adresa Realitatea PLUS...

Piedone a atribuit 11 contracte de 1,9 milioane lei în numai...

În 30 aprilie 2024, firma Geca Impex PM a primit de la Primăria Sectorului 5, în mai puțin de 3 ore, 11 contracte în...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img