AcasăEconomieEmiratele Arabe Unite intră în cursa pentru achiziționarea LUKOIL!
Data publicării: noiembrie 23, 2025 15:25

Emiratele Arabe Unite intră în cursa pentru achiziționarea LUKOIL!

Data publicării: noiembrie 23, 2025 15:25

DISTRIBUIE:

Conglomeratul International Holding Company (IHC) din Abu Dhabi a confirmat că a notificat Departamentul Trezoreriei SUA în legătură cu interesul său pentru achiziţionarea activelor internaţionale ale gigantului petrolier rus Lukoil, aflate în prezent în proces de vânzare din cauza sancţiunilor americane, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.
IHC, cel mai mare grup listat din Abu Dhabi şi condus de şeicul Tahnoon bin Zayed Al Nahyan — fratele preşedintelui EAU şi consilier de securitate naţională — se alătură astfel listei tot mai lungi de potenţiali cumpărători, care deja îi include pe ExxonMobil, Chevron şi fondul american de private equity Carlyle.
Activele externe ale Lukoil au devenit disponibile după ce Washingtonul a impus sancţiuni companiei şi a respins traderul elveţian Gunvor drept potenţial cumpărător, deschizând calea pentru noi negocieri. Companiile interesate au timp până pe 13 decembrie să discute cu Lukoil, fiecare tranzacţie necesitând ulterior aprobarea SUA.
Într-un scurt răspuns transmis Reuters, IHC a confirmat: ”Da, ne-am exprimat interesul pentru activele externe ale Lukoil.” Grupul nu a oferit detalii suplimentare.
Sancţiunile americane impuse luna trecută celor mai mari două companii petroliere ruseşti, Rosneft şi Lukoil, au provocat perturbări semnificative operaţiunilor externe ale Lukoil, care reprezintă aproximativ 0,5% din producţia globală de petrol.
Portofoliul internaţional al Lukoil include trei rafinării în Europa, participaţii în câmpuri petroliere din Kazahstan, Uzbekistan, Irak, Mexic, Ghana, Egipt, Nigeria şi Emiratele Arabe Unite, precum şi sute de staţii de carburanţi, inclusiv în Statele Unite.
IHC, cu investiţii globale în domenii precum energie, sănătate, agricultură, imobiliare şi minerit, are capacitatea de a mobiliza între 30 şi 35 de miliarde de dolari într-un ciclu de 18 luni, potrivit declaraţiilor directorului său general. Grupul este controlat în proporţie de 61,2% de Royal Group, deţinută de şeicul Tahnoon, considerat arhitectul ambiţiilor EAU de a deveni un hub global al inteligenţei artificiale şi un jucător major în investiţiile strategice.
Preşedintele american Donald Trump l-a primit pe şeicul Tahnoon la Casa Albă în luna martie, într-un context de intensificare a relaţiilor economice dintre SUA şi Emiratele Arabe Unite.
sursă: g4media.ro

1 COMENTARIU

  1. Dacă ExxonMobil, Chevron şi fondul american de private equity Carlyle vin în România se va iniția din nou exploatarea gazelor de șist de care scăpasem pe vremea lui Băsescu mulțumită românilor care au ieșit și înfruntat unitățile de jandarmi asmuțite împotriva lor de președintele ebrios. Nici nu știu dacă generalul în rezervă Rotaru mai trăiește pentru a mobiliza din nou românii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

GÂNDUL: Azilele groazei din Bihor. Viorel Pașca este un penticostal care...

Mulți dintre bătrânii care ajungeau în așa-zisele „azile ale groazei” controlate de bihoreanul Viorel Pașca ar fi fost convertiți la Cultul Penticostal, cu toate că unii...

Cornel Ivanciuc: Cum a ajuns Georgescu mântuitorul neamului românesc? Prostia societății...

Rata analfabetismului funcțional a atins jumătate din populația României. Da, am alocat educației printre cele mai mici procente din PIB, dintre toate țările UE....

Dan Diaconu despre distrugerea complexului militaro-industrial ucrainean și strategia Rusiei în...

Autor: Dan Diaconu, trenduri.blogspot.com Operațiunea din Ucraina a intrat într-o nouă etapă. Ultima în granițele actuale! Ceea ce vedem acum este cimentarea unei așezări definitive...

Liviu Alexa: Cum mori pe stradǎ în limbi strǎine – diferența...

Autor: Liviu Alexa Scandalul azilelor ilegale de la Bihor ne-a mai demonstrat încă o dată ce viziune de căcat are Statul Român în privința cetățenilor...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img