Războiul extins din Orientul Apropiat a readus în discuție un subiect delicat, de la intersecția dintre religie și politică. Unii dintre combatanți îl văd ca pe o înfruntare apocaliptică, în virtutea eshatologiei creștine, iudaice sau islamice. Deși există mereu deschisă și ușa convertirii, să zicem că religiile trebuie acceptate cu diferențele lor specifice. Pe care nu le poți schimba din interiorul alteia. Cu totul altul e cazul disputelor din sânul creștinismului, care pornesc de la lecturi diferite ale textului biblic, fiind deci o discuție teologică.
Susținerea necondiționată pentru acțiunile statului Israel are un nucleu dur în rândul cultelor neoprotestante americane, cunoscute ca „evanghelice”. În istoria de două milenii a creștinismului, interpretarea lor e relativ recentă. Are mai puțin de două secole, dar a început să fie popularizată masiv abia în ultima jumătate de veac. Anterior, nimeni din lumea creștină nu considera că istoria mântuirii ar depinde de o construcție politică a evreilor sau că un creștin ar fi dator să susțină acel stat. Influența cultelor în deciziile unor lideri devine o discuție politică de neocolit.
Ortodocșii, catolicii și chiar protestanții clasici consideră că profețiile Vechiului Testament s-au împlinit prin întruparea Mântuitorului, care este Mesia promis. Cei care cred în Iisus Hristos devin parte din adevăratul Israel, o formă spirituală de continuitate abrahamică. Astfel, toate promisiunile făcute în Vechiul Testament se împlinesc și se aplică Bisericii, care se constituie în poporul celor care îl aleg pe Dumnezeu. Vechiul legământ, făcut cu Avraam și Moise, nu e anulat, ci împlinit în Biserică.
După 1948, subiectul a fost complicat de apariția statului Israel, ca manifestare a unei mișcări politice anterioare, numite sionism. Am încercat cu ani în urmă să prezint fațetele multiple ale acelui termen în articolul: „Ce e sionismul?”. În care am schițat șapte din accepțiunile posibile ale cuvântului. Respectiva mișcare politică a fost inițiată și e susținută de evrei mai puțin religioși, nu puțini chiar atei, dar și de adepți ai religiei talmudice. Hibridul recent cunoscut drept „sionism creștin” e o încrucișare între două religii sau între o religie și un curent politic.
Tucker Carlson a reușit să prezinte spre aprecierea unui public foarte larg doi politicieni americani baptiști, din curentul sionismului creștin. Senatorul Ted Cruz a mărturisit că a intrat în politică dintr-o chemare religioasă pentru o țară străină:
„Am intrat în Congres acum 13 ani cu intenția declarată de a fi apărătorul de frunte al Israelului în Senatul SUA. Și am lucrat în fiecare zi să fac asta.”
În același interviu, Ted Cruz a citat imprecis un verset din Biblie, arătându-se convins că se aplică statului contemporan Israel și că Dumnezeu împarte binecuvântări și blesteme în funcție de cum te poziționezi față de națiunea condusă momentan de Beniamin Netanyahu. Versetul respectiv îi era adresat lui Avraam, deci înainte de Iacob, cel care va deveni Israel și poate fi considerat strămoșul evreilor biblici. Chiar și acolo apărea o precizare universală, referitoare la toate neamurile pământului:
„După aceea a zis Domnul către Avram: „Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu.
Şi Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvânta, voi mări numele tău şi vei fi izvor de binecuvântare.
Binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului”.” (Facerea, cap. 12, vs. 1-3)
În Epistola către Romani, apostolul Pavel face o lungă pledoarie în care explică universalitatea chemării la Dumnezeu, atât pentru evrei cât și pentru toate popoarele. (Fără ca acest universalism să însemne totala lor dispariție în actualul spirit globalist, căci ele își păstrează caracteristici aparte.) Mai ales în capitolele 3-5 ale scrisorii găsim elaborată teoria despre dubla îndreptățire a lui Avraam, prin credință și prin supunere la Lege. Astfel, se produce nu doar o descendență genealogică, dar și una spirituală, a celor ce îi urmează credința a cărei împlinire este în Hristos.
Anterior, Ioan Botezătorul fusese și mai dur și mai direct în exprimarea importanței moștenirii religioase a lui Avraam, deasupra celei biologice:
„Deci zicea Ioan mulţimilor care veneau să se boteze de el: Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie?
Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţă şi nu începeţi a zice în voi înşivă: Avem tată pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam.
Acum securea stă la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc.” (Luca, 3, vs. 7-9)
Citiți articolul integral pe EVADARE.ro!
sursă: evadare.ro
