AcasăAlte ŞtiriFerească Dumnezeu! Papa Francisc l-a numit pe Soros Jr., un homosexual (ne)declarat,...
Data publicării: ianuarie 7, 2024 19:24

Ferească Dumnezeu! Papa Francisc l-a numit pe Soros Jr., un homosexual (ne)declarat, ca și cardinal/diacon al bisericii catolice.

Data publicării: ianuarie 7, 2024 19:24

DISTRIBUIE:

Papa Francisc l-a numit pe Alex Soros, în vârstă de 37 de ani, licențiat în istorie, moștenitor miliardar al lui George Soros, cardinal diacon al Bisericii Catolice. Vestea a căzut ca o bombă la Vatican, unde se profeţeşte o schismă teribilă care va zgudui chiar temeliile numeroaselor Colegii de Cardinali create de Papă în consistoriile recente.

Este bine cunoscut faptul că Cardinalii Sfintei Biserici Romane constituie un Colegiu special, care este responsabil pentru asigurarea alegerii Pontifului Roman, în conformitate cu norma legii speciale; de asemenea, Cardinalii îl asistă pe Pontiful Roman atât prin sfaturi, când se adună să se ocupe de probleme  importante, precum și în plan personal, prin diferitele misiuni pe care le îndeplinesc, ajutându-l mai ales pe Papă în guvernarea sa zilnică a Bisericii universale.

Pentru a fi promovați la rangul de cardinali, Pontiful Roman alege în mod liber dintre acei bărbaţi care sunt preoți şi care se remarcă în special în doctrina lor, prin obiceiurile lor, prin evlavie şi prudenţă în gestionarea situațiilor; dar cei care nu sunt încă episcopi trebuie să primească hirotonirea episcopală. Papa Francisc, printr-o rescriere a reformei dreptului canonic, a renunţat la cerinţa hirotonirii sacre a noului Cardinal Soros.

Alex, noul cardinal, este singurul membru al familiei Soros care face parte din comitetul de investiții al Soros Fund Management, prin care gestionează 25 de miliarde de dolari, dar și fundația sa caritabilă, potrivit The Wall Street Journal. Tatăl său, George Soros, a creat Open Society Foundations (OSF), care alocă aproximativ 1,5 miliarde de dolari anual cauzelor liberale, organizațiilor educaționale și apărătorilor drepturilor omului în peste 120 de țări.

Este bine cunoscut faptul că Alex Soros de la Open Society Foundations urmărește aceleași obiective ca tatăl său: libertatea de exprimare, reforma justiției penale, drepturile minorităților și refugiaților și sprijinul pentru politicienii liberali, acum, chiar de la Vatican. Cu toate acestea, el dorește, de asemenea, să includă inițiative privind dreptul la vot, avortul și egalitatea de gen, ceea ce pare să fi contat prea puțin pentru Papa Francisc, care i-a acordat o poziție atât de înaltă în Curia Romană.

Alex Soros este un fan hip-hop și al echipei de fotbal a New York Jets și este cunoscut pentru că a avut o viață socială „extravagantă”, participând la petreceri de celebritate la Cannes și Hamptons. Surse de încredere şi-au exprimat speranţa că o astfel de personalitate deschisă va aduce o oarecare îmbunătățire forurilor decrepite de la Vatican, ajunse în stadiul cel mai agonizant al pontificatului Papei Francisc.

sursă: alertadigital.com

traducere și adaptare: Oana-Medeea Groza

2 COMENTARII

  1. Papa ține cu orice chip să adeverească profeția care îi indica numele ca fiind al ultimului papă. După el biserica catolică se va destramă, conform profeției!

  2. Mi e sila de poponari ca de serpi sau sobolani. Mi e scarba acum si de RELIGIA CATOLICA ACTUALA, ma pis pe ea, pe papa, pe slugile ei si prozelitii ei arzoi in gaoz si limbiste. TOTI SUNT LA FEL DACA NU I AU EXTERMINAT PE PAPA SI GAOZARII LUI VIOLATORI SI DE COPII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Liviu Alexa: Crima ce ar trebui sǎ vǎ îngrijoreze – despre...

Știți că am un cui enorm împotriva părinților care își lasă copiii să se îngrașe nepermis. Am fost obez timp de decenii și știu...

Poetul national Adrian Păunescu nu poate fi interzis de urmașii partidei...

După ce Institutul Elie Wiesel cere aplicarea ad litteram a legii Vexler prin eliminarea din spațiul public a valorilor culturale și a personalităților interbelice,...

CAPTURA: Legăturile lui Călin Georgescu cu oamenii PCR și ai Securității....

Mentorul lui Călin Georgescu este traducătorul lui Nicolae Ceaușescu, adică fostul diplomat comunist Sergiu Celac, numit ministru de externe la Revoluția din decembrie 1989. Biografiile...

Petre Barbu (Libertatea): România fricii. Cum am ajuns să trăim din...

Cod roșu de inundații, ruperi de nori, inflație, furtună, căldură extremă, vin rușii!, vin extremiștii!, vin fasciștii!, vin ploile, vin agențiile de rating și...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img