AcasăExterneFrancezii nu o mai susțin pe Marine Le Pen, participare scăzută la...
Data publicării: aprilie 7, 2025 10:55

Francezii nu o mai susțin pe Marine Le Pen, participare scăzută la mitingul de protest!

Data publicării: aprilie 7, 2025 10:55

DISTRIBUIE:

Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, care nu mai poate candida la alegerile prezidenţiale în 2027 după ce a fost condamnată luni pentru deturnare de fonduri ale Parlamentului European, a denunţat duminică din nou „o sentinţă motivată politică”, într-un discurs susţinut în faţa simpatizanţilor săi reuniţi la un protest la Paris, relatează agenţiile AFP şi EFE, preluate de Agerpres.

„Aceasta nu a fost o decizie a justiţiei, ci o decizie politică”, ce „sfidează nu doar statul de drept, ci şi starea democraţiei”, a clamat Marine Le Pen în faţa manifestanţilor reuniţi în Piaţa Vauban din Paris, în apropierea mausoleului lui Napoleon Bonaparte.

Considerându-se o victimă a unei „vânători de vrăjitoare”, expresie folosită de preşedintele american Donald Trump într-un mesaj de sprijin pe care i l-a adresat, ea a respins totuşi orice „spirit de răzvrătire”, îndemnând astfel la proteste fără violenţă.

În timpul mitingului, la care au luat parte circa 10.000 de persoane, o prezenţă sub aşteptări ce a lăsat liber mult spaţiu în piaţa care era mai încăpătoare, au fost difuzate mesaje video de susţinere pentru Marine Le Pen din partea mai multor politicieni conservatori, printre care premierul ungar Viktor Orban şi vicepremierul italian Matteo Salvini.

Ea a făcut în discurs şi o paralelă cu cazul acestuia din urmă, care este judecat în Italia pentru că a refuzat acostarea unei nave a unui ONG care urma să debarce migranţi ilegali. Marine Le Pen a criticat astfel „brutalitatea” Uniunii Europene, denunţând o tendinţă de eliminare a politicienilor neagreaţi de Bruxelles.

La rândul său, Jordan Bardella, preşedintele partidului pe care-l conduce împreună cu Marine Le Pen, Adunarea Naţională, şi care este considerat înlocuitorul cel mai probabil al ei la viitoarele alegeri prezidenţiale, a descris în intervenţia sa sentinţa împotriva lui Marine Le Pen drept „o zi neagră în istoria Franţei” şi o zi în care „democraţia a fost executată”.

În paralel cu acest miting, la circa cinci kilometri depărtare mai puţin de 5.000 de manifestanţi progresişti, de asemenea sub prezenţa dorită de organizatori, s-au adunat în Piaţa Republicii la o contramanifestaţie pentru apărarea „statului de drept”. O contramanifestaţie a fost organizată şi de formaţiunea „Renaşterea”, partidul liberal al preşedintelui Emmanuel Macron, în suburbia pariziană Saint Denis. „Dacă furi, plăteşti. Mai ales dacă eşti un responsabil politic”, a spus acolo fostul premier Gabriel Attal, care a salutat condamnarea liderei extremei drepte.

Marine Le Pen a fost condamnată luni de un tribunal din Paris la o perioadă de ineligibilitate de cinci ani cu executare imediată şi la o pedeapsă de patru ani de detenţie, dintre care doi cu executare, în care va putea fi monitorizată la domiciliu cu ajutorul unei brăţări electronice.

Condamnarea, care include şi o amendă de 100.000 de euro, a fost pronunţată într-un dosar de deturnare de fonduri ale Parlamentului European, respectiv încadrarea în această instituţie ca asistenţi de europarlamentari a unor persoane care de fapt lucrau pentru partidul Adunarea Naţională. Opt foşti eurodeputaţi ai acestui partid au fost de asemenea condamnaţi în acelaşi dosar.

Marine Le Pen a înaintat recurs, astfel că până la pronunţarea sentinţei definitive pedeapsa penală va fi suspendată, nu însă şi decizia privind ineligibilitatea politică, aşadar ea nu va mai putea candida la alegerile prezidenţiale în anul 2027, cu excepţia cazului în care până atunci va veni o sentinţă definitivă care să nu mai prevadă interdicţia de a ocupa o funcţie publică.

sursă: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Lavrov acuză dur SUA pentru implicarea în atacuri pe teritoriul Rusiei...

Rusia consideră că SUA sprijină atacurile ucrainene în interiorul teritoriului său prin furnizarea de informații secrete, a declarat vineri ministrul de Externe, Serghei Lavrov,...

COTIDIANUL prezintă ”de doi bani gâlceavă”: Suveraniștii se ceartă pe motivul...

„Vor să fie singuri pe zona suveranistă. Suntem la un pas distanță de desființare. AUR încearcă să mai ia un om că să ne...

Eugen Tomac revine: “Sunt onorat c-am reușit să conving profesioniștii să...

Europarlamentarul Eugen Tomac a oferit vineri seară, 14 august, explicații detaliate privind decizia sa de a renunța la desemnarea pentru funcția de prim-ministru, acuzând...

Geografia invizibilă a puterii israeliene

Suveranitatea asupra datelor este noul petrol – dar Orientul Mijlociu extrage materia primă, în timp ce giganții tehnologici străini o rafinează. Harta ascunsă de servere...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img