Geopolitica îmbrățișărilor

Autor: Alberto Castaldini

La Roma, se obișnuiește să ne salutăm la sfârșitul unui apel telefonic cu această expresie: „bună ziua, o îmbrățișare!”. Este un mod de axprimare adesea automat și nu prea răspândit în alte părți ale Italiei, o națiune mai sensibilă la strângerea mâinii: un gest încă mai afectuos decât vechia inchinàciune prusacà sau decat zâmbetele scandinave. Îmbrățișarea este și o modalitate de salutare care poate deveni periculoasă în patria lui Machiavelli. Tot pentru că în trecut, la curțile Renașterii, una dintre mâini putea încheia abordarea fizică cu o înjunghiere în spate. Astăzi, această consecință nefericită are loc de obicei la nivel metaforic. Dar nu este mai puțin perfidă. Îmbrățișări de curte, îmbrățișări de muritor!

Este surprinzător faptul că de ceva vreme obiceiul îmbrățișării a intrat în protocolul întâlnirilor internaționale: de la cele din cadrul G20 la cele de la sediul UE de la Bruxelles.

Câte îmbrățișări! Președintele francez Macron îl îmbrățișează pe președintele (presedinta?) Comisiei Europene von der Leyen (Foto 1), premierul italian (doamna prim ministru ?)

Premierul italian (doamna prim ministru ?) Meloni îl îmbrățișează pe președintele Ungariei Katalin Kovak (Foto 2).

Și nu doar ei. Fotografia cu îmbrățișarea de la Kiev dintre președintele ucrainean Zelensky și președintele american Biden (Foto 3) a impresionat opinia publică mondială. Poate pentru că dl. Biden are de aproape două ori vârsta lui Zelensky și ar putea fi tatăl lui.

Joe Biden s-a născut, de fapt, pe 20 noiembrie 1942, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Cu o zi înaintea nasterii sale, forțele sovietice comandate de generalul Jukov incepuserà Operațiunea Uranus care a dus la încercuirea Armatei a VI-a germane la Stalingrad (Foto 4 – Jukov pe Frontul de Est).

Pe atunci, îmbrățișările erau interzise la ședințele de stat din cancelariile europene. Dimpotrivă, au abundat salutările romane sau germane, considerate ironic mai igienice pentru că nu atingeau pielea. Cunoaștem consecințele tragice.

Astăzi trăim în vremea geopoliticii participative și expansive din punct de vedere emoțional. Din numărul de îmbrățișări și spontaneitatea lor mai mare sau mai mică, analiștii pot deduce gradul de complicitate (sau supunere) dintre o națiune și alta. De fapt, îmbrățișarea anulează orice distanță dintre cei doi interlocutori, dar dacă este trăită de unul sau de amândoi ca un gest impus de „modă” nu este mai puțin distanțare decât locurile alocate meselor lungi la care președintele rus Putin își primește oaspeții. În schimb, sărutul fratern socialist a dispărut din uz: celebru a ràmas acela dintre Leonid Brejnev și Erich Honecker la Berlin în 1979, cu ocazia împlinirii a treizeci de ani a RDG. Fotografia realizată de francezul Regis Bossu este simbolul unei epoci (Foto 5).

În schimb persistă bătaia pe spate, adoptată probabil de consiliile de administrație ale Wall Street-ului, în realitate de evitat chiar și între prieteni, datorită interpretării sale riscante (Foto 6).

Așa că îmbrățișarea devine din ce în ce mai populară și – nu numai în rândul liderilor de sex feminin – este însoțită de săruturi pe obraz (a căror sinceritate ar fi multe de spus).

Sărutul este un gest și mai riscant, atât fizic, cât și simbolic. Consecințele sale pot fi foarte periculoase, nu numai în ceea ce privește igiena (am uitat poate de îmbrățișările și săruturile contagioase în timpul pandemiei?). Doar cel mai faimos exemplu evanghelic este suficient: sărutul cu care a fost trădat Iisus.În acel episod celebru interesele apostolului trădător și gestul său i-au târât pe toți ucenicii în disperare: dar a fost o înfrângere temporară pentru cei drepți.

Jertfa lui Hristos a readus lumea zdrobită de moarte la viața adevărată. Astăzi, în spatele multor săruturi de comoditate, se ascund interese opuse sau cel puțin divergente. Și între timp armele bulversează existența popoarelor, sufocând speranța lumii. Relativismul etic și cultural al vremurilor noastre a golit de sens relațiile internaționale, iar gestul de a îmbrățișa sau de a săruta are scopul de a liniști opinia publică printr-o imagine distribuità prin mass-media. În același timp, declarațiile individuale ale protagoniștilor scenei geopolitice par uneori contradictorii, datorită conștientizării pericolului global care traversează lumea, nici o națiune fiind exclusă.

Aceste gesturi prietenoase nu au aceeași greutate ca și cuvintele. Iar faptele le pot nega în orice moment. După cum a spus Papa Ioan Paul al II-lea: „Pacea necesită patru condiții esențiale: adevăr, dreptate, iubire și libertate”. Esența păcii nu stă într-o îmbrățișare „protocolrlă”.

În concluzie, se speră că această geopolitică a îmbrățișărilor poate vindeca marile conflicte sociale și inițiative militare ale jumătate din lume, pentru că omenirea s-a săturat de îmbrățișările golite de sensul genuin al imbràtisàrii.

O îmbrățișare sinceră tuturor cititorilor!

Alberto Castaldini*

*Scriitor, istoric al culturii și jurnalist; scrie pentru ziare și reviste italiene.

(Trad. in rom.  George Maxim)

sursă: amosnews.ro