(transcriere din emisiunea Geopolitica la Zi cu Daria Gușă la Gold FM)
Într-o analiză The Guardian de la finalul săptămânii trecute, s-a ajuns la concluzia că primele 100 de companii de petrol și gaze din lume fac un profit mai mare cu 30 de milioane de dolari în fiecare oră din cauza războiului din Iran. Deci, dacă trendul continuă, se vor face peste 100 de miliarde de dolari în plus anul acesta pentru companiile de petrol și gaze. În acest ranking, cel mai mult profit extra îl face Saudi Aramco, 26 de miliarde de dolari, Kuwait Petroleum Corporation, 12 miliarde de dolari, Exxon Mobil, 11 miliarde de dolari, Gazprom, aproape 11 miliarde de dolari, și continuă listă.
Este evident deja că războiul este folosit pentru această parte de profit, mai ales pe partea aceasta de petrol. Să ținem minte că, de când a început războiul și până acum, au fost aproape 50 de incidente de focuri la rafinării de petrol sau de gaze, inclusiv, să nu uităm, la finalul săptămânii trecute a explodat și în vestul Bucureștiului cam 30 de tone de petrol. Pe lângă aceasta, vedem aceeași situație și în rafinării din Rusia, la rafinăria MOL în Ungaria, și în Australia, și în Mexic, și în Indonezia, să nu mai vorbim despre tot Orientul Mijlociu.
Aici este deja evident că oricine, nu spun aici că a fost neapărat o decizie clară luată de anumiți sabotatori ca să se ajungă la aceste focuri, dar cel mai probabil logica dictează că așa este, cel puțin logica mea, pentru că companiile de petrol și gaze sunt cele care beneficiază dintr-o reducere a ofertei de petrol la nivel mondial. Cel mai probabil, dacă e să le luăm după țări, cele din Rusia și cele din SUA, care încă pot exporta fără nicio problemă, mai ales cele din SUA, care au și prețuri mult mai mari, nu cred că trebuie să explic aici. Nu se știe dacă au fost rușii, dacă au fost americanii, dacă a fost un efort concertat al amândurora. Nu avem de unde să știm. Vă trageți singuri concluziile. Dar este deja un fel de competiție între ruși și americani pe partea aceasta.
Lavrov a venit cu aceleași declarații ca de obicei în ultima săptămână, în care discută despre cum europenii cumpără gaze mai scumpe de la americani decât de la ruși și că nimeni nu arată adevăratele statistici ale acestor „succese” europene, pentru că așa sunt prezentate la Bruxelles, de a prelua mai mult petrol și gaze din SUA decât din Rusia. Asta este la nivelul general al Uniunii Europene, dar, de exemplu, Spania a importat în ultima lună mai mult gaz din Rusia decât în toată istoria Spaniei. De aceea, probabil, imediat după ce a apărut această statistică, Donald Trump a făcut o postare în care critică Spania, spunând că Spania o duce foarte rău, mai ales din punct de vedere economic. S-a „uitat” însă că creșterea economică a Spaniei în ultimii doi ani a fost întotdeauna mai mare decât cea a Americii, deci nu este vorba despre asta, ci despre faptul că Spania crește într-un ritm mai mare importurile de gaz natural lichefiat din Rusia decât cele din SUA. Și, în mod evident, Donald Trump s-a supărat pentru că l-au sunat șefii de la marile companii de gaz natural lichefiat din SUA. Este evident ce s-a întâmplat acolo.
Mai interesant este că pare-se că obiectivul BRICS este și să transfere niște profit de la aceste mari companii de petrol și gaze direct la state, după ce Iranul a venit cu ideea de a cere taxe de navigație prin strâmtoarea Ormuz, iar Indonezia, unul dintre partenerii BRICS foarte importanți, a venit cu aceeași idee pentru strâmtoarea Malacca. Aici vom discuta despre un transfer de la companiile multinaționale către statele care au acces și pot controla tot felul de strâmtori. Vedem că, în cazul Malacca-Singapore, Singapore, care este un stat condus de multinaționale, nu a fost de acord cu propunerea Indoneziei. Nu știm dacă se va ajunge la realizarea acestei propuneri indoneziene, dar este foarte interesant, mai ales pentru că, atunci când ne uităm la Occident, ne uităm la o lume care este condusă și controlată de multinaționale, multinaționale care le spun statelor ce să facă și le mai dau anumite indicații. Invers, dacă ne uităm în lumea BRICS, vorbim despre state în care statul este foarte puternic și poate controla companiile multinaționale. Deci este o schimbare totală de paradigmă între cele două lumi. Astăzi, și cu această idee de taxare a trecerii prin strâmtori, se poate aduce și mai multă putere statelor decât companiilor internaționale.
Și, că tot am spus de blocarea strâmtorii, trebuie să vă fac un mic rezumat. Pe 12 aprilie, americanii au început blocada strâmtorii Ormuz. Se pare că, în acel punct, vapoarele încă plăteau taxe de tranzit Iranului. De pe 13-14 aprilie, mi se spune, chiar a intrat pe canale, dar iranienii au închis-o din nou din cauza faptului că americanii nu sunt serioși în negocieri. Revenind la americani, pe 20 aprilie, adică la începutul săptămânii, americanii chiar au pus mâna pe un petrolier iranian care încerca să treacă din strâmtoare. Deci, tot la începutul acestei săptămâni, vedem o dovadă clară a unei activități a americanilor de blocare a navelor iraniene. Și, după acel eveniment, din nou iranienii au blocat, de fapt, strâmtoarea, pentru că toate bărcile care nu primesc aprobare în prealabil de la iranieni și nu plătesc taxele în prealabil, și nu sunt ale unor țări prietenoase cu Iranul, sunt lovite de forțele iraniene. Cam aceasta este concluzia.
Putem presupune că acea veste a lui Trump de vinerea trecută, cum că Iranul a spus că nu va mai închide niciodată strâmtoarea Ormuz, a fost tot așa o veste pentru a manipula piețele. Pentru că atunci vine Trump cu astfel de vești ori vineri, fix înainte de închiderea piețelor la bursă, ori luni dimineață, înainte ca acestea să se deschidă. Și această minciună a lui Trump i-a ajutat pe unii. Putem presupune că unii care ar fi prieteni ai lui Trump și ar ști cum să se organizeze, știind ce se va întâmpla în politica SUA, pentru că este un mister pentru noi ceilalți, niște investitori au pariat 760 de milioane de dolari pe faptul că prețurile la petrol vor scădea, cu doar 20 de minute înainte ca Trump să anunțe acea deschidere a strâmtorii Ormuz, care, până la urmă, nu a durat deloc mult.
Mohammad Bagher Ghalibaf, președintele parlamentului iranian, a venit cu o postare dură împotriva lui Trump vinerea trecută, în care a spus că, într-o singură oră, președintele SUA a făcut șapte declarații, toate false. Nu va putea câștiga războiul cu minciuni și nicio negociere nu va putea reuși cu aceste minciuni. Cam aceeași este situația și cu pacea, la fel ca și cu strâmtoarea: vedem doar minciuni și manipulări în continuu, mai ales de la Donald Trump, care postează zilnic de minimum 4-5 ori pe Truth Social.
De săptămâna trecută, americanii tot anunțau că și săptămâna aceasta vor avea loc negocieri între americani și iranieni, din nou la Islamabad. Prima dată se vehicula că aceste negocieri vor avea loc miercuri, adică ieri. Marți, până seara, încă la toate televiziunile din SUA se discuta despre aceste negocieri, despre aceste întâlniri din Islamabad, despre cum imediat vor pleca J.D. Vance și Jared Kushner și Steve Witkoff în Pakistan. Trump, în același timp, anunța că chiar se va semna un acord de pace miercuri dimineață, că imediat, nu este nicio problemă, se vor vedea. Și apoi au aflat, ceea ce iranienii au spus constant de săptămâna trecută, că ei nu sunt dispuși să se vadă cu americanii cât timp americanii continuă, bineînțeles, acest război și cât timp își încalcă promisiunile făcute, apropo de pace. Trump a venit ieri iarăși să spună că, de fapt, vineri vor avea loc acele discuții, dar iranienii, din nou, au fost împotriva acestei idei de discuții.
Deci, ce putem spune? Ne întristăm că nu se rezolvă acest război, dar nu are cum să se rezolve cu această atitudine a americanilor. La începutul săptămânii viitoare se va termina acel termen de 60 de zile, iar Trump va avea nevoie de o aprobare de la Congres. Va fi interesant. Vedem că și congresmenii au fost până acum destul de pro atunci când vine vorba de acest război, pentru că toți sunt finanțați de diverse companii care profită atunci când vine vorba de război. Nu putem fi prea optimiști, dar nu pot imagina ce fel de criză va avea loc în SUA dacă toți congresmenii votează pe față continuarea acestui război. Asta înseamnă niște alegeri de midterm care vor fi cel puțin surprinzătoare.
Cel mai rău nu o duce însă Iranul, ci celelalte state din Golf care au fost lovite. Aici vorbim despre Kuweit, despre Qatar, mai ales despre Emiratele Arabe Unite. Despre Oman nu vedem același lucru, pentru că Omanul este încă izolat de restul statelor din Golf atunci când vine vorba de aceste pedepse care vin de la iranieni. Kuwait Petroleum Corporation, una dintre cele mai mari companii din lume, compania care susține statul Kuweit, a declarat forță majoră pe toate exporturile de petrol crud și rafinat de când iranienii au revenit cu această interzicere a trecerilor prin strâmtoarea Ormuz. CEO-ul acestei companii, Nawaf Al-Sabah, a spus că este o situație mai rea decât o catastrofă și că va fi un efect de domino asupra întregii economii globale.
Sunt de acord cu el, dar Kuweitul este un stat care i-a ales pe americani de multe ori, un stat care a trădat, într-un fel, lumea arabă și este un stat autoritar. Săptămâna trecută a fost un scandal pentru că un jurnalist palestiniano-american, cetățean al Kuweitului, născut în America din părinți palestinieni, un jurnalist cunoscut care a lucrat și la New York Times, și la PBS, și la Al Jazeera, și la Vice, și la Huffington Post, a fost arestat pentru că a scris niște rapoarte despre colaborarea Kuweitului cu SUA, despre acele avioane americane care au fost doborâte de Kuweit la începutul conflictului. Este arestat de o lună și jumătate deja și mai sunt mai mulți jurnaliști în aceeași situație în Kuweit. Deci poate merită puțin „pedepsiți” acești lideri din Kuweit, care au trăit într-un fel de ipocrizie în această relație cu SUA.
Apoi și Qatarul este „pedepsit” puțin de China, din prisma relațiilor cu SUA. Pe CGTN a apărut la începutul săptămânii un articol care era chiar pe prima pagină, în care se discuta despre cum Pakistanul a devenit noul jucător diplomatic al Asiei de Vest, în timp ce Qatarul nu mai are așa de mult succes. A fost o lovitură dură la adresa Qatarului, dar și niște laude pentru aliatul chinezilor și americanilor, Pakistanul. Nu aveau altceva de așteptat qatarezii, pentru că nu au venit cu nicio inițiativă în ultimele luni, în afară de a zâmbi la Trump și a da din cap. Poate pentru unii a fost șocant cât de slab au jucat cei din Qatar, cel puțin la modul evident.
Momentan nu avem alte informații. Xi Jinping a vorbit luni la telefon cu Mohammed bin Salman, liderul Arabiei Saudite, și a cerut, pentru prima dată de la începutul acestui conflict, ca traseul navelor prin strâmtoarea Ormuz să nu mai fie întrerupt nici de iranieni, nici de americani. Cred că este nevoie de condiții normale de import-export în Golf. Deci să vedem: asta înseamnă că Arabia Saudită a jucat „pe sub mână” și se reapropie de China.
Despre asta vorbim: am mai explicat că vor trebui să se reorienteze statele din Golf care vor să ajungă din nou la un nivel de performanță din punct de vedere economic și geopolitic. China joacă tare, până și Trump, care a fost isteric și dur în declarațiile din ultimele săptămâni, a fost foarte liniștit când a spus că chinezii exportă arme în Iran. „Așa este războiul, nu este nicio problemă” – cam aceasta a fost atitudinea lui Trump.
Cel mai interesant este însă în Emiratele Arabe Unite, pentru că, spre finalul săptămânii trecute, văzusem clar o tendință de reapropiere de China. În primul rând, Abdulhaleq Abdulla, un intelectual, profesor și influencer foarte cunoscut din Emirate, a spus că Emiratele Arabe Unite nu mai au nevoie de americani ca să îi apere. Americanii au demonstrat că nu îi pot ajuta, dar mai ales emiratezii au demonstrat că se pot apăra singuri. Deci Emiratele Arabe Unite au nevoie doar să mai cumpere arme din SUA, dar americanii trebuie să își închidă bazele militare din Emirate, pentru că deja sunt o greutate, nu un beneficiu strategic. Clar face parte din sistem.
Pe lângă acest lucru, au mai apărut multe știri conform cărora guvernatorul băncii centrale din Emiratele Arabe Unite, anul trecut, a venit cu ideea că, dacă americanii nu le dau permisiunile de care au nevoie pentru a se redresa economic, atunci, din cauza nevoii de lichidități, vor trebui să își facă tranzacțiile de petrol în yuani, nu în dolari. Câteva zile au fost momente de panică în SUA, dar Scott Bessent, secretarul Trezoreriei, a fost până la urmă de acord ca emiratezii să folosească cât de mulți dolari au nevoie, spunând că, de fapt, nu este nicio problemă.
Aici o să fie interesant, pentru că Emiratele Arabe Unite nu au nicio opțiune în afară de o reorientare geopolitică. Această bazare completă pe lumea occidentală, atunci când vine vorba de capital, nu îi ajută absolut deloc sau, poate mai bine spus, îi ajută mai mult pe actorii multinaționali decât pe stat. DP World, o firmă a guvernului Dubai, a ajuns la un nou acord și se pare că, pe surse, au apărut informații că americanii sunt de acord ca DP World să fie compania care să reconstruiască Gaza. Este interesant, mai ales pentru că, dacă țineți minte, acum două luni, Sultan Ahmed bin Sulayem, care a fost președintele companiei timp de foarte mult timp, a fost găsit ca fiind prieten foarte bun cu Epstein și cu anumite fete minore la vremea aceea și, de aceea, a trebuit să fie dat jos de la conducerea companiei. Deci aceasta este compania despre care vorbim, care este practic recompensată de americani.
Sunt negocieri dure cu yuanul versus dolarul, în aceeași săptămână în care ONU a publicat un raport care spune că va fi nevoie de mai mult de 71 de miliarde de dolari în următorii 10 ani pentru a reconstrui Gaza. 26 de miliarde de dolari vor fi necesari doar în primele 18 luni, pentru a readuce servicii și infrastructură esențială. Deci imaginați-vă ce distrugere există acolo. Mie mi se pare destul de șocant, dar vom vedea ce companii vor reuși să profite de pe urma acestor acorduri, pentru că este evident că, în realitate, Gaza nu interesează prea mult dincolo de profit.
Trump însă este într-o situație dificilă. A devenit evident că, în ultima săptămână, situația este și mai grea. A ajuns la punctul în care a repostat imagini care par evident făcute cu AI: opt femei care nici măcar nu par iraniene, dintre care doar una ar putea fi, despre care se spunea că urmau să fie omorâte de regimul iranian, fără să ofere vreun detaliu – nici nume, nici motiv, nicio sursă din presă. Pare evident inventat pentru un public foarte puțin critic. Două zile mai târziu a revenit cu „vești bune”, spunând că acele opt femei nu vor mai fi omorâte și le-a mulțumit liderilor iranieni că l-au ascultat. Nu a mai vorbit nimeni despre asta ulterior.
Cam la un asemenea nivel de disperare s-a ajuns. Pe lângă asta, Trump îi insultă pe toți influencerii republicani care l-au susținut până acum. A spus că toți sunt pregătiți să îi ia locul după ce el va deveni persona non grata. Într-o altă postare a spus că Tucker Carlson are un IQ foarte mic, că Candace Owens este foarte proastă și bolnavă mintal, iar despre Alex Jones a spus că este în faliment și complet „prăjit”. Toate aceste lucruri vin dintr-o disperare evidentă.
În această dorință de a controla viitorul mișcării MAGA, au venit și presiuni suplimentare în această săptămână, pentru că au apărut mai multe rapoarte în presa americană care arată că SUA nu mai stă deloc bine la capitolul armament și muniție. SUA a folosit deja aproximativ 45% din rachetele cu atac precis, 50% din interceptorii THAAD și aproape 50% din rachetele Patriot. Rachetele cu rază lungă de acțiune, precum Tomahawk, sunt la 60-70% din capacitatea necesară. Cifrele diferă în funcție de raport, dar acestea sunt cele mai frecvente estimări.
Asta înseamnă că este nevoie de aproximativ 3 până la 5 ani, dacă nu vor mai fi folosite alte armamente și nu vor mai fi oferite altor țări, pentru a reveni la nivelul de dinaintea războiului din Iran. Este extrem de grav și arată cât de prost organizat este complexul militar-industrial din SUA, orientat mai mult spre profit decât spre eficiență reală în apărare.
Pe final, să vorbim și despre Liban și Israel. Săptămâna trecută a fost anunțat acel armistițiu de 10 zile între Liban și Israel, cu întâlniri între președintele libanez Joseph Aoun și premierul israelian Netanyahu. V-am spus că nu va însemna nimic, pentru că Aoun este un lider marionetă. Netanyahu a declarat de la început că nu va pleca din Liban nici măcar în aceste 10 zile. Iar ieri au avut loc din nou atacuri israeliene, deși nu trecuseră cele 10 zile. Au fost omorâți 5 oameni în sudul Libanului, inclusiv o jurnalistă libaneză.
Ministerele libaneze ale Sănătății și Apărării au venit cu detalii șocante: atunci când Crucea Roșie a încercat să ajungă la răniți, se pare că israelienii au blocat misiunea, au aruncat o grenadă în ambulanță și au deschis focul asupra acesteia, pentru ca jurnalista să nu poată fi salvată. Ieri, rușii și-au evacuat cetățenii din Liban, iar ambasada SUA din Beirut le-a cerut americanilor să plece. Este clar că nu se dorește pacea. Îmi pare rău că s-a confirmat concluzia mea din ultimele luni și chiar ani: acest conflict durează de decenii și, realist vorbind, nu a existat niciodată o pauză serioasă în ostilități.
