AcasăGold FMGhilezan: Ciolacu și Voiculescu, protectorii lui Piedone, speră să scape de oprobriul...
Data publicării: mai 20, 2024 16:53

Ghilezan: Ciolacu și Voiculescu, protectorii lui Piedone, speră să scape de oprobriul public prin uitare

Data publicării: mai 20, 2024 16:53

DISTRIBUIE:

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, Marius Ghilezan a vorbit despre scandalul mafiei din jurul lui Piedone și atacul la presă.

În cursul săptămânii trecute s-a iscat un conflict între clanul Piedone și tânăra reporteriță a televiziunii Realitatea PLUS, Alessia Ditcov. Însuși capul acestui „clan”, Cristian Popescu Piedone, candidat în cursa pentru Primăria Municipiului București, a intrat în direct în emisiunea „Culisele Statului Paralel”, prezentată de Anca Alexandrescu, și a jignit-o pe moderatoare, acuzând postul Realitatea că îl agresează în mod constant. Deși presa a avut destule informații împotriva lui Cristian Popescu Piedone și împotriva „clanului” său, fiind de notorietate „gangsterismul” administrativ al acestui personaj, nu s-a folosit de ele până acum, probabil și cu scopul de a nu influența procesul electoral.

Reporterii de la Realitatea PLUS au îndrăznit să îl abordeze direct pe beizadeaua Piedone, însoțit de câțiva vlăjgani, aceștia simțindu-se profund lezați și afectați de întrebările incomode adresate, deci de… exercitarea corectă a meseriei de jurnalist. Ulterior, Piedone Jr. și tovarășii săi au depus plângeri penale împotriva reporterilor Realitatea PLUS. Astfel de tertipuri folosite în campanie sunt deja o normalitate în anul electoral 2024, jurnalistul Marius Ghilezan evidențiind faptul că e tristă și dezamăgitoare lipsa de solidaritate a restului breslei de jurnaliști.

Probabil că pe lista de publicitate a ADU intră și Piedone, pentru că, să nu uităm, înainte de anunțarea lui Cîrstoiu drept candidat al coaliției PSD-PNL, Nicușor Dan a venit în fața presei zâmbind, anunțând un sondaj de opinie făcut de o instituție necunoscută, care îl dădea pe el pe primul loc și la mică distanță pe Piedone. Asta este singura explicație pentru care UM-urile de presă nu publică aceste documente care circulă prin redacții”, a explicat jurnalistul Marius Ghilezan.

Sunt implicate două personaje, unul politic și unul de joc subteran, care vor trebui să-și spele imaginea după scandalul Piedone. Unul este Marcel Ciolacu, care l-a definit public pe Piedone ca fiind prietenul lui foarte bun, iar al doilea este Dan Voiculescu, care, împreună cu trustul lui de presă, îl girează pe Piedone, așezat „om de paie” în fruntea PUSL-ului. „Pentru a ieși din acest scandal, cei doi se vor baza pe un principiu vechi din psihologia mulțimilor: uitarea. Memoria colectivă este de scurtă durată”, a subliniat Marius Ghilezan. Jurnalistul a avertizat că PUSL-ul „va coborî în matca obișnuită de 1-2% în lipsa locomotivei de tracțiune”, candidatul vedetă al acestui partid transformându-se din Piedone în „PieRdone”. Așadar, PUSL-ul riscă să nu atingă pragul parlamentar.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

După victoria lui Péter Magyar, UE pregătește eliminarea dreptului de veto:...

Autor: Andrei Gușă Vorbesc astăzi despre alegerile din Ungaria, care sunt prezentate ca fiind controversate în presa românească din diferite rațiuni. Dar eu vă zic...

„Geopolitica Noii Lumi”: Daria Gușă și Adrian Severin, despre războiul din...

Autor: Oana-Medeea Groza În ediția lunii aprilie a emisiunii „Geopolitica Noii Lumi”, difuzată de Radio Gold FM, Daria Gușă și Adrian Severin au vorbit despre...

Iulian Ionescu, despre delegația-surpriză a României la Washington: mize externe și...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de la Radio Gold FM, moderatorul Cozmin Gușă și jurnalistul Iulian Ionescu au dezbătut despre...

Guvernarea Bolojan, demolată de cifre: inflație uriașă – de 4-5 ori...

Autor: Andrei Gușă A apărut raportul FMI, care înjumătățește predicția de creștere economică (și așa firavă) a României, de la 1,4% la 0,7%, în condițiile...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img