AcasăAlte ŞtiriGigi Becali se urcă pe scenă. Avem din nou ''Becali Show'', ediția...
Data publicării: ianuarie 10, 2023 9:55

Gigi Becali se urcă pe scenă. Avem din nou ”Becali Show”, ediția 2023!

Data publicării: ianuarie 10, 2023 9:55

DISTRIBUIE:

Autor: Cozmin Gușă

Gigi Becali nu mai trebuie prezentat publicului, anul ăsta împlinește vreo 20 de ani de când domină prime-time-urile televiziunilor românești, de la bunici la nepoți, îl cam știe toată lumea.

Cei care-i cunosc dimensiunea averii zic despre Becali că el ar fi cel mai bogat român, și că o evaluare a proprietăților sale imobiliare îl așează în categoria miliardarilor în dolari. A avut partid și a candidat la prezidențiale, a fost europarlamentar din partea PRM-ului lui Vadim Tudor, dar și parlamentar din partea PNL-ului lui Crin Antonescu. Are un public numeros ce-l ia în serios mai ales atunci când apără Biserica Ortodoxă Română, despre politicienii de vârf a fost bine sfătuit să nu se mai exprime (tocmai pentru că ar avea influență orice înjurătură emisă sau etichetă aplicată de către el), iar microbiștii doar se mai amuză de tiradele sale fotbalistice, de când a adus FCSB în zona irelevanței în lupta pentru titlu. A fost și ”Berlusconi de Romania”, atunci când italianul era un politician influent, apoi a devenit ”Trump al românilor”, când americanul a devenit președinte în SUA. Personalitățile publice se feresc să-l contrazică sau umilească de frica replicilor contondente, politicienii îi caută amiciția, dar nu vor să se afișeze cu el, jurnaliștii îl apelează pentru interviuri aducătoare de audiență garantată sau pentru ajutoare financiare discrete.

Cam ăsta e azi Gigi Becali, pe scurt. Știrea începutului de an în ceea ce-l privește este aceea că a fost trimis în judecată, sub spectrul unei pedepse de maximum 3 ani de pușcărie (dar și cu cumularea anilor rămași neexecutați din vechea pedeapsă!), pentru că a votat la Referendumul pentru familie din 2018, deși nu mai avea acest drept, conform deciziei din condamnarea pe care a ispășit-o parțial. Judecata încă nu a început, dosarul este analizat în camera preliminară, și poate fi contestată decizia, ceea ce amână intrarea pe rol pentru primăvară. Faptele de care este acuzat Becali au fost comise în octombrie 2018, iar juriștii spun că se vor prescrie după 5 ani, adică anul acesta tot în octombrie. Există deci o probabilitate foarte mică pentru Becali ca să fie condamnat din nou. Cauza pentru care el se va lupta public în următoarea perioadă, cea a votului pentru înscrierea în Constituția României că familia la noi e cea tradițională, este însă una nobilă, morală și pozitivă pentru larga majoritate a cetățenilor, care nu vor mai lua în seamă ilegalitatea comisă de Becali, deci trimiterea sa în judecată îi oferă de fapt o tribună publică de unde va emite pe placul și după nevoia românilor. Desigur că acest spectru al unei posibile condamnări, le oferă celor ce controlează justiția, și o pârghie importantă pentru a controla parte din viitoarele tirade ale lui Gigi Becali. Acesta, sub masca exuberanței declarative și a unei superficialități jucate, este un tip bine racordat și informat, deci nu doar că știe mecanismele, dar are și posibilități de comunicare informală cu ”Stăpânii Inelelor”.
De-aia am zis că Becali se urcă pe scenă în următoarele luni, iar consecința directă este aceea că vocile suveraniștilor din politică vor deveni secundare sau vor trebui să se racordeze discursului ”becalist”. În plus, e previzibil că Gigi Becali nu se va mai cenzura în toiul luptei sale referitor la politicienii sau persoanele publice ce îi vor fi indicați ca fiind ”necorespunzători”. Așa trebuie să priviți ”Becali Show”, ediția 2023!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Liviu Man descifrează posibilul joc dublu al președintelui și capcana premierului...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Liviu Man a pus sub lupă...

Marius Ghilezan explică experimentele civilizaționale din România: între pelerinajul evlavios de...

Autor: Oana-Medeea Groza Jurnalistul Marius Ghilezan a analizat, alături de moderatorul Cozmin Gușă, în emisiunea „CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ”, experimentul civilizațional din România, pelerinajul...

Robert Turcescu la „Fără Filtru, cu Jessie Baneș”: Confesiunile unui jurnalist...

Autor: Oana-Medeea Groza Robert Turcescu, una dintre cele mai recunoscute voci din presa românească, a oferit într-un interviu amplu acordat jurnalistei Jessie Baneș la Radio...

Deputatul Andrei Gușă (AUR): Declarațiile ministrului Culturii sunt incompatibile cu funcția...

Solicit public demisia imediată a ministrului Culturii, Demeter András István, în urma apariției unor înregistrări și declarații de o gravitate excepțională, în care acesta...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img