În dezbaterea publică despre Groenlanda se vorbește mult despre drepturi istorice, autonomie, sensibilități europene și chiar despre „imperialismul” Statelor Unite. Aproape nimeni nu vorbește însă despre realitatea militară. Iar aceasta este singura care contează.
Groenlanda nu este o miză simbolică. Este un nod strategic. Cine controlează Groenlanda controlează GIUK Gap – culoarul maritim dintre Groenlanda, Islanda și Regatul Unit – adică poarta dintre Arctica și Atlanticul de Nord. Iar cine controlează Atlanticul de Nord decide dacă Statele Unite pot sau nu să apere Europa în caz de război major.
Statut juridic clar, realitate militară incomodă
Groenlanda este teritoriu autonom sub suveranitatea Danemarca, care păstrează politica externă și de apărare. Teritoriul este acoperit de articolul 5 NATO, dar nu face parte din Uniunea Europeană. Din 2009, Groenlanda are dreptul legal de a-și declara independența oricând.
Această formulă produce un paradox strategic:
un teritoriu vital pentru securitatea NATO, fără capacitate proprie de apărare, aparținând unui stat european care nu poate militar să îl apere, într-o regiune în care amenințarea rusă este din nou activă.
GIUK Gap: obsesia planificatorilor militari
Pentru planificatorii militari occidentali, GIUK Gap este un coșmar vechi de aproape un secol.
În Al Doilea Război Mondial, Germania a încercat să infiltreze submarine prin acest culoar pentru a lovi convoaiele din Atlantic. Răspunsul a fost brutal și eficient: Marea Britanie a ocupat Islanda și Insulele Feroe, iar Statele Unite au ocupat Groenlanda.
În Războiul Rece, miza a devenit existențială. Submarinele sovietice trebuiau împiedicate să pătrundă în Atlantic pentru a nu distruge convoaiele americane care alimentau Europa. SUA și Marea Britanie au construit o întreagă arhitectură de anti-submarine warfare: nave dedicate, aviație, rețele de sonare. Danemarca, deși suverană formal asupra Groenlandei și Feroe, a lipsit din ecuație militară.
În anii ’80, Uniunea Sovietică a demonstrat că poate penetra acest sistem: mai multe submarine nucleare au ajuns nedetectate în Atlanticul de Vest.
Rusia a revenit. NATO a recunoscut-o târziu
În 2019, Rusia a testat din nou GIUK Gap cu un exercițiu amplu de submarine. După invazia Ucrainei, lucrurile au devenit oficiale:
la Madrid (2022), NATO a identificat Rusia drept amenințare directă;
s-a adoptat abordarea de apărare 360°;
la Vilnius (2023) au fost aprobate noile planuri regionale NATO.
Pentru Atlanticul de Nord și Arctica europeană, responsabilitatea revine Joint Force Command Norfolk, care are misiuni clare: blocarea submarinelor rusești, protejarea liniilor maritime și asigurarea capacității SUA de a disloca forțe în Europa.
Acest lucru este vital inclusiv pentru statele de pe flancul estic, România inclusiv.
Problema reală: Danemarca nu poate
NATO nu are armată proprie. Forțele sunt generate de statele membre. Odată cu noile planuri, națiunilor li s-au cerut capabilități concrete, nu declarații.
Danemarca, stat mic cu ambiții mari în Arctica, nu are capacitatea militară de a controla spațiul aerian și maritim din jurul Groenlandei. Alte state europene nu pot compensa această lipsă. Uniunea Europeană, militar vorbind, este absentă.
În schimb, SUA:
au infrastructură existentă;
au experiență istorică;
au interes strategic direct.
De ce SUA schimbă tonul
Schimbarea de atitudine a Washingtonului nu ține de aroganță sau expansionism. Ține de calcul rece:
Europa cere protecție, dar nu livrează capabilități;
Arctica devine teatru strategic major;
Rusia testează constant limitele.
Pentru Statele Unite, Groenlanda nu este „o problemă daneză”. Este un element al securității naționale americane.
Tăcerea NATO și irelevanța UE
NATO evită public dezbaterea pentru că ar scoate la lumină un adevăr incomod: unele state membre nu pot susține ceea ce au semnat.
Uniunea Europeană nu are nici mandat, nici capacitate, nici logică strategică să se implice. Orice discuție despre o „forță europeană” în Groenlanda ridică o întrebare simplă: împotriva cui? Împotriva Rusiei, fără SUA? Sau împotriva SUA? Ambele variante sunt absurde.
România: interes clar, discurs inutil
Pentru România, singurul interes real este ca Atlanticul să rămână deschis pentru SUA. Fără asta, toate garanțiile de securitate devin teoretice. Orice discuție despre implicare directă românească în Groenlanda este lipsită de sens.
Concluzie
Groenlanda nu este despre suveranitate simbolică sau orgolii europene. Este despre controlul Atlanticului, descurajarea Rusiei și capacitatea Statelor Unite de a apăra Europa.
Dacă Danemarca nu poate, iar Europa nu vrea sau nu este capabilă, Statele Unite vor face ceea ce consideră necesar. Istoria arată clar un lucru:
Washingtonul nu cere voie atunci când miza este securitatea strategică.
Aurel Badea
