16.3 C
București
duminică, septembrie 15, 2024
16.3 C
București
duminică, septembrie 15, 2024

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăEditorialeGușă: Drumul PNL se așează către groapa de gunoi a istoriei. Scene...
Data publicării: septembrie 5, 2023 14:39

Gușă: Drumul PNL se așează către groapa de gunoi a istoriei. Scene și replici decupate parcă din ”filmele cu proști”!

Data publicării: septembrie 5, 2023 14:39

DISTRIBUIE:

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

Dacă cineva s-ar încumeta să scrie istoria reală a PNL și despre felul penibil în care a navigat după 1989 în politica românească acest partid ar avea mare succes de piață, desigur, cu condiția ca respectivul să aibă și umor. Morga autoasumată a liberalilor, ce-a trecut inclusiv prin faza purtatului de papion de papițoi, a reușit să păcălească mereu o parte de electorat, nu prea mare, deseori la limita pragului electoral; nici măcar dezvăluirile în serie despre corupția și impostura șefilor lor, majoritatea informatori ai fostei Securități nu i-a aruncat în afara Parlamentului pe liberali în ultimii 34 de ani. Când era limpede că nu vor putea depăși pragul de 5%, au fost găsite mereu soluții de alianțe sau fuziuni care i-au salvat, la pachet cu proptele și protecții de tip prezidențial, mai ales în mandatele lui Iohannis. Azi pare că drumul liberalilor s-a înfundat, liderii lor gâfâie sub povara prostiei, imposturii și a dosarelor de corupție. Iohannis îi ține strâns într-un năvod, care însă este din ce în ce mai găurit, iar ei se zvârcolesc neputincioși, închipuindu-și că fac politică sau că guvernează.

Am urmărit ieri, prieteni, un filmuleț de 3 minute, realizat de către cei de la Ecopolitic, de la conferința de presă a marii conduceri PNL, unde a evoluat Ciucă, flancat de cei patru prim-vicepreședinți. Scurtă descriere: Ciucă s-a bâlbâit îngrozitor de-a lungul conferinței de presă, dar mai ales la momentul întrebărilor simple legate de alegerile de la PNL București, unde e președinte interimar Hubert Thuma, de parcă n-ar ști toată presa că nu sunt în stare să ia vreo decizie la București, pentru că dacă ar lua-o, le explodează partidul în față. În tot acest timp al bâlbâielilor lui Ciucă, Flutur privea fix, serios și încruntat, Iulian Dumitrescu prindea muște cu privirea, Dan Motreanu își verifica mereu bombeul pantofilor, iar Rareș Bogdan a ieșit din muțenie doar șoptindu-i fals la ureche lui Ciucă că ar fi vorba despre Eduard Hellvig atunci când acesta se prefăcea că n-a auzit despre cine se discută, despre cine se întreabă, o încercare disperată a lui Ciucă de a scorni de fapt vreun răspuns potrivit; n-a reușit răspunsul, dar a generat o știre Ciucă, care zice că el discuta cu Hellvig doar când acesta era director SRI și nu discută deloc acum, când se speculează că Hellvig ar fi una dintre soluțiile lor de salvare. Peste interpretarea acestor scene apare clar că Ciucă are mari dificultăți de vorbire, darămite de gândire, concluzia simplă fiind că liberalii sunt praf.

Aceste scene de ieri vin după ce acum câteva zile după ce geamănul Alexandru Muraru l-a luat de guler pe ambasadorul Israelului, fără reacții sau lămuriri ulterioare din PNL, Ilie Bolojan dărâmă statui românești și pune în loc statui ale ungurilor, Emil Boc se alerga și se înjura prin birou cu niște ecologiști ce-i cereau socoteală pentru mirosul de cadavre care a infestat Clujul, iar grațioasa Alina Gorghiu pare că acceptă ideea să preluăm mafioții condamnați ai Italiei să ispășească în libertate în România, ca replică la găzduirea de către italieni a corupților noștri.

Da, da, scene din filme cu proști! Așa apar întâmplările cu liberalii de azi. E limpede, prieteni, că ei trăiesc într-o lume paralelă cu realitatea, se ceartă pe față și-și sapă gropi pe ascuns, se urăsc reciproc, iar taberele din partid sunt indecise care să trădeze prima. Câțiva analiști serioși, printre care SRS, au anunțat public de ceva vreme că pe liberali îi așteaptă soarta PNȚCD-ului, dar ei nu vor să creadă asta, convinși că soarta îi va ajuta din nou. Părerea mea este că vor avea ghinion de data asta, în 2024; nu mai are un mesaj politic, nu mai au lideri cu priză la electoratul liberal, au în schimb mulți șefi arestabili imediat, au deja și câteva aripi dizidente, Ciucă nu e șef, șeful lor de azi, adică Iohannis, nu știe politică de partid și nici nu e dispus la eforturi. Liberalii participă la o guvernare ce va avea rezultate slabe spre deloc, iar consultanții lor, ai liberalilor, doar le iau banii și le comandă sondaje false. Buba liberală se va sparge, însă, abia în primăvară, când va fi prea târziu pentru soluții salvatoare, iar drumul lor se va îndrepta, meritat, fix către groapa de gunoi a istoriei, definită acum vreo 100 de ani de către Leon Trotskyi ca un loc dedicat unor politicieni din partide cum a fost PNL.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

spot_img

ULTIMELE ŞTIRI

Gigi Mulțescu, victima vaccinării?? Soția: “După al doilea vaccin, boala lui...

Vaccinurile anti-COVID au fost „Sfântul vaccin“ pentru unii și un ser considerat periculos de alții. Știința ne spune că vaccinurile au salvat vieți, în...

Scandal imens cu dopajul: Agenția Internațională Antidoping a distrus dovezile care...

A trecut doar o lună de la încheierea Jocurilor Olimpice de la Paris, care s-a dovedit a fi un eșec nu doar din punct...

Ninel Peia: Cum se fură voturile. Episodul II – SECURISTAN în...

Autor: Ninel Peia Ne aflăm într-o epocă minunată, unde toată lumea, de la vecinul de la bloc până la vloggerul de duminică, e expert în...

Prognoza lui Cozmin Gușă după lansarea lui Ciucă. Probleme pentru Ciolacu?!

Autor: Cozmin Gușă Ciucă a avut o lansare interesantă. Important pentru el e că, lucrându-se în mod subteran și eficient, toate taberele din PNL s-au...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img