(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)
Autor: Cozmin Gușă
Ieri, o zi ca oricare alta în SECURISTAN, final de octombrie 2025, o să o trec în revistă, în mod telegrafic, ca să pricepem cu toții nebunia în care ne este dat să trăim. Chiar nici eu n-am prevăzut-o chiar așa de devastatoare, atunci când, acum 15 ani, am scris volumul „Un ospiciu numit România. Cronica unui eșec premeditat”.

În primul rând, ieri, a venit peste capetele noastre interviul lui Nicușor Dan, unul presărat cu atâtea bombe, care, dacă ar fi, într-adevăr, amorsate, practic, ar exploda imediat întregul Palat Cotroceni. Ne dăm seama, însă, că sunt afirmații de președinte care nu dorește să dea dovezi și care evoluează cum ar face-o la catedră un profesor de matematică, și încă unul căruia nu-i pasă de soarta elevilor săi. Voi reveni la descrierea acestui interviu. Au mai fost, însă, două interviuri: cele aproape suprapuse, al lui Grindeanu, respectiv al lui Hunor Kelemen, au fost alaltăieri seară, însă ecourile s-au auzit abia ieri dimineață și cu efecte dintre cele mai interesante. Care a fost primul? Păi, primul efect a fost că, imediat după interviurile celor doi, Ilie Bolojan a fost sfătuit de către consilierii săi, acolo de unde nu lipsesc cele două doamne, Laura Codruța Kovesi și Alina Mungiu, să mute rapid, să dea un șah la nivel de coaliție, să genereze un scandal. Ilie al nostru a făcut-o într-un mod halucinant. Cum? Propunând-o pe ONG-ista Oana Gheorghiu, o tipă de care s-a ocupat pe larg, anchetându-o jurnalistic, Liviu Alexa; puteți găsi o serie de patru articole, doar în decembrie 2023, pe Solid News.
Ei bine, a propus-o pe această doamnă fără experiență, fără expertiză, și cu niște probleme, după cum v-am spus, în funcția de vicepremier, însă bomba avea să explodeze doar la câteva ore distanță de această propunere publică, atunci când, rapid, au fost scoase de la naftalină toate declarațiile lui Gheorghiu, care, nu că erau critice la adresa lui Trump, nu că erau împotriva lui Trump – așa ceva se poartă în politică -, pur și simplu îl desfințau și îl jigneau atât pe Trump, cât și pe J.D. Vance, pe vicepreședinte, într-un mod irefutabil, care nu lasă loc de explicații și care, dacă vreți, vine să completeze sau să explice ceea ce s-a confirmat abia azi-noapte și ieri dimineață, anunțul că SUA retrage soldații din România. S-a oficializat, practic, și îi provoc din nou să-și ceară scuze în gând toți cei care, în ultimele șase luni, de când eu spun că americanii se vor retrage din România, m-au făcut „putinist”, mi-au spus că nu sunt bine informat, că sunt alarmist, că n-am surse. Deci, scuze, copiii durerii; știu că n-o să o faceți și știu că toți cei care veți vorbi acum despre treaba cu americanii n-o să citați Gold FM și faptul că ați aflat de aici, înainte vreme, acest lucru. Bomba cu anti-trumpismul explicit al ONG-istei lui Bolojan l-a amorsat, ca să fac un joc de cuvinte, pe Sorin Grindeanu care, tot ieri, în puterea nopții, a mutat într-un mod operativ și dur, cu antemergător Daniel Zamfir, care i-a cerut demisia lui Bolojan. Grindeanu, însă, s-a opus în mod oficializat numirii Oanei Gheorghiu ca vicepremier, sub motivația stricării relațiilor cu administrația Trump, o treabă justă pe care o cere Grindeanu de la Nicușor Dan, să nu fie de acord cu semnarea decretului de impunere a Oanei Gheorghiu în funcția de vicepremier.
Revin la Hunor Kelemen și justiția. Dintr-o singură remarcă, Hunor Kelemen a pus pe foc justiția. De ce? Pentru că a divulgat o treabă care nici măcar nu era atât de secretă, dar, venind din gura lui Hunor Kelemen, capătă greutate, multă greutate. A spus că, prin documente, Ilie Bolojan s-a consultat înainte de decizia CCR cu CCR, treabă cu care nici CSM-ul nu a fost de acord, treabă care nu este conformă cu procedurile din justiție și care a mai adăugat încă un incendiu pe lângă multele incendii pe care vi le-am descris până în acest moment. În fine, suveraniștii, știți că m-am ocupat, continuă să se facă de râs în ceea ce privește strategia lor politică și publică, sacrificându-se, vezi Doamne, din cauza faptului că un trust de presă, fie el și unul plăcut, cum este Realitatea, mai ales mie, că sunt fondatorul Realității TV, are un candidat pe care îl sprijină. Păi și din acest motiv suveraniștii trebuie să-și sacrifice strategiile politice? Sau să nu explice de ce, în ce măsură și cu cât, candidatura Ancăi Alexandreșcu este mult mai bună decât candidaturile lui Petrișor Peiu, Gheorghe Piperea, Mohammad Murad, Marius Lulea, George Simion însuși?
În fine, la final, vă prezint pe scurt două faze comice din presă, de la ai noștri, ca să zic așa. UMDIGI24 a realizat un mare breaking news aseară, prezentându-l pe Peter Szijjarto, Ministrul de Externe al Ungariei, „bun de ucis” pentru că a avut îndrăzneala să vorbească în limba rusă la un summit geopolitic din Belarus. Păi, copiii durerii, în loc să-l aplaudați pe un diplomat că știe și limba rusă și că vorbește în limba rusă, voi îi cereți dispariția din viața publică?! Vai de capul vostru, celor care luptați la UM-uri. Faza comică este că respectivul Cosmin Prelicianu, în calitate de moderator, îl întreabă pe cine credeți, sigur, sugerându-i să-și verse oful împotriva lui Szijjarto? Pe însuși Valeriu Turcan, a cărui soție, nu că știe limba rusă, a studiat în limba rusă la Moscova! Ăla a făcut fețe-fețe, dar n-a avut ce să facă. În loc să fie ofuscat și să plece din studio, dacă ar fi fost cu onoare, Valeriu Turcan, amărâtul, a trebuit să înghită gălușca și, cumva, în gând cu mult iubita sa soție, l-a afurisit pe Szijjarto.
A doua fază comică este cu Ion Cristoiu, revenit, după atâta timp, re-re-re-revenit la Realitatea TV, pe care nu o mai înjură, pe care nu o mai afurisește, căruia îi găsește numai calități. Iar faza comică a apărut în Times New Roman, o revistă de umor, de pe internet, care vorbește, într-un mod extrem de comic, că Realitatea TV a trebuit să găsească în Ion Cristoiu un moderator mai scund decât Călin Georgescu, că doar așa era ceva potrivit.












