14.5 C
București
duminică, aprilie 27, 2025
14.5 C
București
duminică, aprilie 27, 2025

Gold FM 96,9

spot_img
AcasăExterneGuvernul Ungariei investește în Transilvania! Universitatea SAPIENTIA se extinde în trei orașe
Data publicării: martie 20, 2025 10:55

Guvernul Ungariei investește în Transilvania! Universitatea SAPIENTIA se extinde în trei orașe

Data publicării: martie 20, 2025 10:55

DISTRIBUIE:

Universitatea Sapientia face investiţii semnificative în trei oraşe din Transilvania cu sprijinul Guvernului ungar, a declarat marţi rectorul universităţii private din Transilvania, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit MTI, citată de Rador Radio România. Márton Tonk a declarat că investiţiile vor fi susținute de Guvernul ungar în calitate de partener strategic al instituţiei de învăţământ superior, ele vor fi finanţate şi din veniturile proprii ale universităţii. Rectorul a mulţumit Budapestei pentru sprijinul acordat proiectelor de dezvoltare ale universităţii, pe lângă susţinerea acesteia.

Reamintim că Ungaria are un program susținut de investiții în Transilvania, în paralel cu resuscitarea discursului revizionist din partea liderilor de la Budapesta. Inclusiv premierul Viktor Orban a apărut în public cu un fular care avea imprimat harta Ungariei Mari care include Transilvania.

Márton Tonk a subliniat că toate proiectele lor de dezvoltare fac obiectul unor licitaţii publice, în conformitate cu procedura stabilită de Fundaţia Sapientia.

Ca investiţie greenfield, a început construcţia campusului din Sfântu Gheorghe; investiţia de zeci de milioane de euro va fi realizată în etape, pe o suprafaţă de 22.000 de metri pătraţi. Vor fi efectuate foraje înainte de punerea fundaţiilor, deoarece clădirile urmează să fie încălzite prin energie geotermală. Răspunzând la o întrebare din partea Agenției de Presă MTI, rectorul a precizat că pentru aceste lucrări se preconizează o durată de doi ani.

Rectorul universității a amintit că investiţii de o amploare similară au fost realizate şi la celelalte locaţii ale universităţii din Cluj-Napoca, Târgu-Mureş şi Miercurea Ciuc. De asemenea, a subliniat că proiectarea şi construcţia sunt realizate de o firmă locală, ceea ce contribuie şi la dezvoltarea economică a zonei.

Pe lângă clădirile de învăţământ şi cămine, campusul va cuprinde şi o sală de sport şi un bazin de înot, care vor fi folosite şi ca spaţii destinate vieţii sportive şi culturale din Sfântu Gheorghe, a precizat rectorul.

Complexul va găzdui cursurile de licenţă şi masterat ale departamentelor de inginerie agricolă şi silvică, sport şi formare de antrenori ale facultăţii din Sfântu Gheorghe, precum şi cursurile de pictură şi sculptură ale Universităţii din Pécs.

La Cluj-Napoca se află în curs de desfăşurare lucrările de renovare cu cele mai noi tehnologii ale Casei Bocskai care găzduieşte rectoratul şi Fundaţia Sapientia.

Guvernul ungar asigură o parte semnificativă din investiţia de două milioane de euro. În cadrul proiectului se va renova de la subsol până la mansardă acest monument istoric de 2.000 de metri pătraţi, care a fost renovat ultima dată înainte de inaugurarea sa în 2003.

Pe lângă casa natală a principelui István Bocskai se desfăşoară şi modernizarea unui alt monument istoric din centrul oraşului, Casa Veress-Grois, care va servi drept colegiu universitar.

Din investiţia de 2,5 milioane de euro, 1 milion de euro provine din resurse proprii, iar 1,5 milioane de euro de la Guvernul ungar.

Pentru execuţia lucrărilor vor fi anunţate licitaţii în domeniile de specialitate, finalizarea modernizării acestei clădiri cu o suprafaţă de 2.200 de metri pătraţi fiind prevăzută pentru sfârşitul anului 2026.
Sursa: MTI / Rador Radio România

sursă: g4media.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Răzvan Dumitrescu: Vin “lebedele negre” în campanie electorală!

Autor: Răzvan Dumitrescu ATENTIE la ALEGERI! Jumulitorii de "lebede negre " au intrat in scena!!! Pe ultima suta de metri a campaniei electorale s-a dat startul...

Françoise Thom: Strategia complexă a Rusiei pentru îngenuncherea ”Imperiului American” a...

Autor: Françoise Thom, expert in situatia Rusiei Serviciile ruse lucrează de mai multe decenii pentru a distruge America din interior. Politicile administrației Trump par să...

REUTERS prezintă sinteza acordului de pace agreat la Moscova, conform înțelegerii...

Reuters publică textul acordului de la Moscova Condițiile prezentate reprezintă oferta finală a SUA pentru ambele părți. Încetarea focului: — Încetare permanentă a focului; — Ambele părți încep...

Ciolacu, mesaj către Ponta:”E jenant că te dai suveranist, de 10...

Premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD, a transmis vineri pe rețelele sociale un mesaj adresat lui Victor Ponta, exclus din partid după ce s-a înscris...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img